Cei care au dus numele județului în întreaga lume trebuie răsplătiți!

Cei care au dus numele județului în întreaga lume trebuie răsplătiți!

Conducerea Consiliului Județean Sibiu a conferit joi seară, pe scena Festivalului HermannstadtFest, două distincții de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, doamnei Mihaela Stănuleț și domnului Adrian Ordean, personalități de marcă din domeniul sportului și culturii.

Acestea au fost acordate în baza hotărârilor de Consiliul Județean Sibiu nr. 44/2020, respectiv 169/2020.

”Județul Sibiu se mândrește cu personalități care și -au lăsat amprenta de-a lungul vieții în diferite domenii. Am decis împreună cu consilierii județeni că Mihaela Stănuleț și Adrian Ordean au toate premisele pentru a deține titlul de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu. Le mulțumim pentru că și -au dedicat viața pentru sport, precum și pentru cultură și au dus numele județului Sibiu în întreaga lume”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Mihaela Stănuleț s-a născut la Sibiu. La vârsta de 6 ani a pășit în sala de gimnastică sibiană a Clubului Sportiv Școlar Sibiu, unde după câțiva ani a deveni antrenor. În anul 1994 a absolvit cursurile Școlii de antrenori din București, iar în anul 2003 se numără printre absolvenții Facultății de Științe la specializarea Educației fizică și sport din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Talentul, ambiția și numeroasele ore de muncă îi aduc peste ani recunoașterea internațională în cadrul competițiilor sportive. Cel mai important an al carierei sale este 1984, când împreună cu echipa de câștigă medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În anul 2000 i-a fost conferită Medalia națională pentru merit sportiv clasa a III-a iar în 2004 i-a fost înmânat Ordinul Meritul sportiv clasa I.

Adrian Ordean s-a născut la Sibiu, este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii ușoare românești și unul dintre cei mai prolifici compozitori români. Ordean este cel care a făcut din trupa Compact din care a făcut parte 8 ani, un brand pe scena pop-rock-ului românesc. În mai 2012, Adrian Ordean a înființat formația „Ordean”, iar din toamna anului 2012, a cântat cu trupa “Leo Iorga & Ordean”.

Adrian Ordean a primit pentru activitatea sa artistică numeroase premii naționale și internaționale, diplome de onoare, un premiu recent fiind Diploma de Excelență Radio România Regional pentru cei 55 de ani de activitate artistică (2017).

În anul 2017 lansează volumul ”După ani și ani… Povestiri din spatele scenei”, pe scena aceluiași festival unde astăzi i s-a conferit distincția de Cetățean de Onoare a Județului Sibiu. Anul acesta Adrian Ordean aniversează 65 de ani de viață și 45 de ani de carieră.

La sfârșitul evenimentului organizatorii Festivalului HermannstadtFest au oferit președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, precum și vicepreședintei Christine Manta – Kelemens un trofeu și o diplomă de excelență în semn de recunoaștere pentru implicarea și susținerea culturii la nivelul județului Sibiu.

”Mulțumesc organizatorilor, am dorit să facem noi o surpriză și am fost surprinși înzecit”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Vezi documentul original aici.