Consiliul Județean Sibiu acordă sprijin financiar companiilor care vor opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu

Consiliul Județean Sibiu aprobă o schemă de ajutor de stat pentru companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internațional Sibiu, având în vedere că activitatea acestora a fost puternic afectată în ultimele 7 luni de pandemie. Între martie și iulie 2020, perioada în care au fost suspendate majoritatea zborurilor comerciale, numărul total de pasageri a scăzut cu 85% față de aceeași perioadă a anului 2019. De recuperarea traficului aerian depinde nu doar dezvoltarea aeroportului, ci și redresarea economică a întregului județ, precum și activitatea multor afaceri din regiune, inclusiv a celor din turism sau alte domenii importante pentru Sibiu. Spre exemplu, industria hotelieră din Sibiu estimează că peste 50% din veniturile sale depind de conectivitatea aeriană a Sibiului. Consilierii județeni se vor pronunța prin vot asupra acestui proiect în data de 17 decembrie.

Acest ajutor pe care noi îl direcționăm către operatorii de zboruri este completat de subvenții de la Guvern destinate recuperării unor pierderi înregistrate de aeroport. Ambele tipuri de ajutor vor aduce creștere pe termen lung întregului județ. Pentru a putea oferi acest ajutor, schema elaborată de CJ a fost autorizată de Comisia Europeană. Din 2014 există la nivel European orientări privind ajutorul de stat care prevăd ca până în 2024, aeroporturile să devină rentabile fără intervenția statului. În condițiile pandemiei însă, Comisia Europeană a înțeles că este nevoie
de o implicare puternică a statului pentru a salva acest sector și a autorizat acest mecanism de susținere a operatorilor aerieni.
Bugetul schemei de ajutor de stat este de 1.660.000 EURO, iar finanțarea schemei se va asigura din bugetul local al Județului Sibiu sub formă de subvenții acordate beneficiarilor, care nu vor depăși 800.000 EUR (plafonul maxim global per companie acordat în România în temeiul secțiunii 3.1 din Cadrul Temporar). Schema de ajutor de stat va fi valabilă până la data de 30 iunie 2021, iar subvenția poate fi plătită beneficiarilor până la data de 30.06.2022.
Beneficiarii măsurii de ajutor de stat pot fi companiile aeriene care își iau angajamentul de a opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu. Totodată acestea trebuie să îndeplinească toate criteriile stabilite de Comisia Europeană:
a) să aibă o licență de operare aeriană emisă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1139;
b) să aibă o asigurare obligatorie împotriva accidentelor care acoperă pasagerii, mărfurile, poșta și răspunderea civilă în conformitate cu condițiile Regulamentului 785/2004;
c) să nu figureze pe lista neagră a Comisiei de companii aeriene care nu respectă standardele de siguranță, publicată la: http://ec.europa.eu/transport/air-ban/;
d) să aibă un Certificat European de Operator Aerian (AOC) sau alt document echivalent emis de o autoritate competentă din țara de origine;
e) să nu fi primit niciun alt ajutor în România în temeiul secțiunii 3.1 din Cadrul Temporar sau, dacă l-a primit, suma ajutoarelor să nu depășească 800.000 EURO;
f) să nu fi fost formulate decizii de recuperare a ajutorului de stat împotriva companiei aeriene candidate;
g) să nu se fi aflat deja în dificultate la data de 31 decembrie 2019;
h) în cazul în care compania aeriană candidată a efectuat zboruri regulate către / de la Aeroportul Sibiu în 2019, compania aeriană candidată va aloca către / de la Aeroportul Sibiu cel puțin 50% din capacitatea pe care a alocat-o în 2019 și o va menține pentru o perioadă de 12 luni consecutive între datele semnării contractului de subvenționare a ajutorului financiar și 30 iunie 2022. În cazul în care compania aeriană candidată nu a efectuat zboruri regulate în anul 2019 către / de la Aeroportul Sibiu, compania aeriană candidată va aloca o capacitate de cel puțin 50.000 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive între data semnării contractului de acordare a ajutorului financiar și 30 iunie 2022.
Schema de ajutor de stat este elaborată în conformitate cu condițiile menționate în Cadrul Temporar adoptat la 19 martie 2020 de Comisia Europeană pentru a sprijini economia în contextul pandemiei. Apelul de cereri va fi disponibil pe site-ul www.sibiuairport.ro, iar verificarea respectării condițiilor se va face de către Aeroportul Internațional Sibiu.

Companiile aeriene interesate, trebuie să transmită cererile de ajutor împreună cu documentele doveditoare îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, în format electronic, la Aeroportul Internațional Sibiu, pe adresa de e-mail [email protected].
După verificarea eligibilității de către Aeroportul Internațional Sibiu R.A., documentele care atestă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate vor fi prezentate Consiliului Județean Sibiu. Nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, Consiliul Județean Sibiu va încheia contracte de acordare a ajutorului financiar cu beneficiarii, până la epuizarea completă a bugetului, conform principiului primul venit, primul servit. Aeroportul se obligă, ulterior semnării contractului de acordare a ajutorului financiar între Consiliul Județean Sibiu și Beneficiar, să efectueze lunar verificări de conformitate privind capacitatea alocată de compania aeriană la/de la Aeroportul Internațional Sibiu.

Suport în depășirea dependențelor de alcool, droguri, jocuri de noroc sau a altor adicții

Consiliul Județean Sibiu, Crucea Albastră din România și Spitalul de Psihiatrie Gh. Preda din Sibiu au încheiat un Protocol de colaborare care vine în sprijinul persoanelor cu dependențe de alcool, droguri, jocuri de noroc și alte adicții. Protocolul face posibilă continuarea tratamentului furnizat de spital și după externare, când pacienții vor putea opta pentru comunitățile terapeutice gestionate de asociația Crucea Albastră România.  

Dependențele sunt o problemă în creștere în România, care se situează pe locul trei la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește cantitatea de alcool consumată de o  persoană. La Spitalul de Psihiatrie Sibiu ajung anual peste 500 de persoane pentru probleme legate de adicții, în special alcool și droguri. Pentru că lupta cu o dependență este cu siguranță una dintre cele mai grele lupte și poate distruge nu doar indivizi, dar și familii, este nevoie de suport atât din partea sectorului de sănătate publică, dar și din societatea civilă.

Parteneriatul de azi este încă un exemplu de solidaritate pe care cele trei instituții îl aduc în beneficiul locuitorilor din județul Sibiu, printr-un efort comun de a fi alături de persoanele dependente și implicit de familiile acestora. Crucea Albastră România este partenerul de nădejde în acest proiect, asociația având o experiență de lungă durată în acordarea de suport persoanelor cu adicții.

Detaliile acestui parteneriat au fost prezentate astăzi și într-un eveniment online pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu de către președinta Consiliul Județean Sibiu- Daniela Cîmpean, președintele Asociației Crucea Albastră România – părintele Constantin Necula și directorul medical al Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” – Ciprian Băcilă. “Prin semnarea acestui protocol, extindem o colaborare sporadică deja existentă pe cazuri individuale cu Crucea Albastră și asigurăm continuarea lanțului terapeutic în beneficiul pacienților și al familiilor lor” a declarat Ciprian Băcilă, director medical al Spitalului de Psihiatrie Sibiu.

“Numai tu singur poți reuși, dar nu poți reuși de unul singur!”  este deviza Asociației Crucea Albastră care oferă servicii atât pentru femei, cât și pentru bărbați în cele două centre pe care le au în județul Sibiu: Centrul Nazaret care este primul centru de recuperare pentru bărbați dependenți de alcool sau alte droguri din țară și Centrul Speranța pentru femeile care se confruntă cu adicții. Totodată, Asociația Crucea Albastră oferă servicii de consiliere psihologică și familiilor celor dependenți.

 

Pentru că solidaritatea face diferența în momentele grele, vreau să le mulțumesc pentru implicare, dar mai ales pentru umanitate, părintelului Constantin Necula, un mare iubitor de oameni, care este alături întotdeauna de cei aflați în suferință, dar și conducerii spitalului de Psihiatrie care a dovedit de fiecare dată că pune binele pacienților pe primul loc.

“Crucea Albastră România nu mai este demult o asociație, este o mână întinsă prietenilor aflați în nevoie, este o cetate de scăpare pentru cei care își doresc să își repornească motoarele. Îi mulțumesc doamnei președinte Daniela Cîmpean pentru deschidere și pentru faptul ca m-a ajutat să văd acest proiect împlinit, nu poate nimeni înfrunta singur alcoolismul, e nevoie să ne unim forțele pentru cei dependenți” a declarat părintele Constantin Necula, președintele Asociației Crucea Albastră România

 

Noul pod cu 4 benzi peste pârâul Seviș de pe DJ 106 C Sibiu – Cisnădie a fost DESCHIS circulației

Podul peste pârâul Seviș de pe drumul județean 106 C Sibiu – Cisnădie a fost deschis astăzi circulației. Vechiul pod care avea doar două benzi a fost înlocuit cu un pod nou, cu patru benzi de circulație: două spre Cisnădie și două spre Sibiu.
Lucrările au fost executate de firma STRABAG SRL, cea care și-a adjudecat contractul de lucrări de proiectare și modernizare a DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, pe tronsonul cuprins între km 1+176 – 4+350, în vederea asigurării fluidizării circulației.
Urmează lucrările de modernizare și extindere a tronsonului de drum județean, între Cisnădie și Sibiu.

13,2 milioane lei pentru achiziționarea de medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți la Spitalul Județean Sibiu pentru tratarea pacienților COVID-19

CJ Sibiu a aprobat asigurarea unor stocuri tampon de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție pentru perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021 necesare asistenței medicale continue a pacienților cu patologie COVID-19 Consiliul Județean Sibiu a aprobat o nouă rectificare bugetară în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de îndată, astăzi, joi, 3 decembrie 2020. Astfel, consilierii județeni au aprobat majorarea bugetului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu suma de 13.200.000, proveniți din veniturile proprii ale spitalului, cu ajutorul cărora se vor achiziționa:

➢ Medicamente: 2.500.000 – antibiotice, anticoagulante, vitamine injectabile, precum și alte medicamente perfuzabile, injectabile sau corticosteroizi folosite în scopul tratamentului pacienților internați
➢ Materiale sanitare: 2.700.000 lei pentru materiale de protecție – combinezoane, măști de protecție, halate, viziere, mănuși de examinare și chirurgicale
➢ Reactivi și consumabile de laborator: 4.500.000, având în vedere necesitatea creșterii volumului de testare a pacienților de COVID-19 și de folosire la capacitate maximă a tuturor echipamentelor aflate în dotarea spitalului
➢ Dezinfectanți: 1.400000 lei, ținând cont de recrearea circuitelor și de mărirea capacității de gestionare a pacienților internați cu patologie COVID-19
➢ Materiale și servicii cu caracter funcțional: 2.100.000 lei

De asemenea, în cadrul ședinței de CJ s-a aprobat rectificarea bugetului CJ local al județului Sibiu cu suma de 5.933.000 lei pentru asigurarea activității de asistență socială și de protecția copilului din cadrul DGASPC Sibiu, în urma alocării unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Începe reabilitarea termică a dispensarului de la Spitalul TBC Sibiu

  • Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de execuție a lucrărilor cu firma TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL în valoare de circa 3 milioane lei
  • Lucrările vor fi gata într-un an
  • Finanțarea este asigurată din fonduri europene accesate de CJ Sibiu
În termen de un an, dispensarul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi reabilitat termic datorită finanțării europene pe care Consiliul Județean Sibiu a obținut-o prin Programul Operațional Regional
2014-2020.
Joi, 26 noiembrie 2020, CJ Sibiu a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru reabilitarea termică a dispensarului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie cu firma TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL din Sibiu, în valoare de 3.028.029,59 lei fără TVA.
Proiectul „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie SibiuDispensarul” urmărește creșterea eficienței energetice în clădirile publice din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu prin reabilitarea termică a unui pavilion – Dispensar, având o suprafață utilă de peste 500 mp.
În cadrul procedurii de licitație au existat trei oferte, iar în urma evaluării ofertelor a fost desemnat câștigător TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL.
Principalele lucrări care fac obiectul acestui contract vizează în special:
➢ Refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal/termice/ventilație cu realizarea de noi trasee, acolo unde este cazul, refacerea instalațiilor electrice existente și realizarea de trasee noi (iluminat, prize pentru aparatură din dotarea secțiilor, instalații semnalizare, curenți slabi, etc.)
➢ Consolidarea clădirii conform expertizei tehnice
➢ Reparații tencuieli interioare în zonele de intervenție, reparații pardoseli interioare în zonele de intervenție
➢ Adoptarea de măsuri de eliminare a infiltrațiilor de apă de la nivelul bazei pereților și planșeului subsolului și a parterului, conform studiilor de specialitate
➢ Refacerea soclului clădirii și a trotuarului de garda
➢ Zugrăveli interioare la pereți și tavane în zonele de intervenție, reparații/reabilitări/înlocuirea de tâmplării interioare
➢ Termoizolarea exterioară a pereților exteriori ai clădirii,
➢ Termoizolarea planșeului subsol
➢ Izolarea termică a planșeului podului
➢ Zugrăveli exterioare rezistente la apă
➢ Executarea de lucrări de reabilitare a tâmplăriilor exterioare din lemn- se vor executa lucrări de refacere a fațadelor în urma intervențiilor de eficientizare. se vor executa lucrări de reabilitare/reparații la structura de lemn a șarpantei
➢ Refacerea sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice
➢ Montarea pe șarpantă cu orientarea sud – panouri solare
➢ Realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități
➢ Montarea de indicatoare de îndrumare la accesurile în clădire.
Proiectul „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie SibiuDispensarul” este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritate de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, operațiunea B – clădiri publice.

10 noi paturi ATI avizate la Spitalul Județean Sibiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a primit azi avizul pentru creșterea capacității de preluare a pacienților cu forme grave și foarte grave ale infecției cu SarsCov-2, prin suplimentarea capacității ATI cu un număr de 10 paturi. Acestea au intrat în circuitul ATI destinat pacienților COVID 19 pozitiv începând de azi, 26 noiembrie. Cele 10 paturi sunt amplasate în construcția modulară nr. 1, destinată pacienților COVID 19, cu avizul epidemiologic temporar, pe perioada stării de alertă, al DSP Sibiu. În momentul de față, numărul total al paturilor ATI de la SCJU Sibiu pentru pacienții COVID 19 este de 22.
ℹ️ Creșterea numărului de paturi ATI este unul dintre principalele obiective pe care le-am urmărit, în demersul de a asigura condițiile necesare pentru tratarea pacienților, în contextul evoluției pandemiei de coronavirus și a creșterii numărului de cazuri grave din ultima perioadă. Suplimentarea numărului de paturi a fost posibilă prin eforturile cumulate ale Ministerului Sănătății, DSU și SCJU Sibiu, cărora le mulțumesc.
👉Este o primă etapă a procesului de suplimentare a capacității ATI.

Guvernul României susține „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”

#Acordul prealabil a fost semnat azi de Marcel Boloș – ministrul Fondurilor Europene, în prezența doamnei vicepremier Raluca Turcan
Accesul la apă curată este pentru peste 1 miliard dintre locuitorii planetei doar un deziderat. În România și #județulSibiu, deși sursele de apă curată sunt suficiente, mai există comunități în care este nevoie de un sistem public de apă-canal. Deși e pitoresc să folosești fântâna e timpul ca aceasta să rămână doar o experiență, o atracție turistică și nu o sursă zilnică de acces la apă a locuitorilor.
#UniuneaEuropeana are o politica prioritară pentru asigurarea apei potabile și a sistemului sanitar încă din 1975, politică ce a fost transpusă în mai multe directive și linii complexe de finanțare.
Dar a fost nevoie ca în România să vină un guvern responsabil și preocupat de problemele cu care se confruntă comunitățile, un guvern care să găsească soluții și să sprijine autoritățile locale pentru ca astfel de proiecte să devină realitate.
Semnarea acordului prealabil, ca măsură ce precede semnarea contractului de finanțare a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” confirmă încă o dată sprijinul constant pe care vicepremierul României – Raluca Turcan îl acordă județului nostru, prin proiecte de impact major. Creșterea calității vieții locuitorilor, crearea premiselor unei dezvoltări economice sustenabile și susținerea proiectelor care contribuie la sporirea calității mediului înconjurător sunt angajamente ferme ale guvernului #PNL pentru #dezvoltarea accelerată a României.
Așadar, felicitări Apă Canal Sibiu pentru că ați fost neobosiți în demersul vostru de a da viață acestui proiect, felicitări tuturor celor implicați în acest proiect și mult succes în implementare!