Peste 30 de milioane lei: investiții noi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu Reabilitarea termică continuă cu clădirea Blocului Chirurgical și cea a Maternității

  • Termen de finalizare: august 2022

Pavilionul Blocului Chirurgical și Spital Nou ( Maternitatea) vor fi reabilitate termic, după ce, săptămâna trecută, Consiliul Județean Sibiu a predat amplasamentele constructorilor și a emis ordinele de începere a lucrărilor de execuție.

Astfel, pentru reabilitarea termică a clădirii Blocului Chirurgical, constructorul BALOR CONS SRL are la dispoziție 15 luni pentru realizarea de lucrări de refacere integrală a instalației de apă-canal,  a celei termice, electrice, precum și a instalației de ventilație. De asemenea,  se vor reface pardoseli și tencuieli interioare, se va schimba tâmplăria exterioară, iar clădirea va fi izolată termic. Valoarea acestora se ridică la suma de 13.960.326,25 lei fără TVA

Tot în termen de 15 luni, Asocierea Total NSA AG CONSTRUCT SRL – PRO HART GROUP SRL trebuie să finalizeze lucrările de reabilitare termică pentru clădirea Spitalului Nou (Maternitate). Constructorul va realiza lucrări de refacere integrală a  instalației de apă-canal,  a celei termice, precum și a instalațiilor electrice și de ventilație. Totodată, se vor realiza recompartimentări, pereții exteriori opaci vor fi izolați, iar tâmplăria exterioară va fi schimbată. În plus, rețeaua de distribuție încălzire  se va înlocui cu o altă rețea pentru a evita pierderile termice. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 18.931.825,27 lei fără TVA.

În prezent, Spitalul Clinic Județean de Urgență beneficiază de o serie de investiții care vor îmbunătății infrastructura spitalicească existentă.  Având în vedere disconfortul creat, atât cadrelor medicale, cât și pacienților, vom urmări constant ca lucrările să se finalizeze în termenul asumat de către constructori. Este foarte important, pentru noi, ca activitatea secțiilor să se desfășoare în condiții optime, iar în centrul atenției să fie sănătatea pacienților.

Cele două investiții se realizează în cadrul proiectului ” Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, din care face parte și reabilitarea secție Dermo- Venerice. Proiectul este derulat de către Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul fondurilor europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Menționăm faptul că lucrările se vor desfășura în etape, pe zone, pentru ca activitatea medicală a secțiilor să poată continua. Astfel,  în prima etapă, pentru realizarea lucrărilor la clădirea  Blocului Chirurgical, secția Urologie se va reloca la parterul clădirii secției Medicală. De asemenea, pentru desfășurarea lucrărilor de reabilitare la clădirea Spitalului Nou (Maternitate), secția Cardiologie II își va restrânge activitatea.

“Alianță” pentru viață de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Academia Forțelor Terestre  „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu au încheiat un protocol

 în vederea donării de sânge și/sau componente sanguine umane

                              

Pentru spitale și pacienții acestora, „sângele înseamnă viață”. Întâlnim adesea această expresie și, chiar dacă pare un clișeu, conține un adevăr simplu: activitatea de donare de sânge este esențială, pentru ca spitalele să-și poată onora misiunea: salvarea cât mai multor pacienți în stare gravă sau critică. Tocmai de aceea, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, (AFT Sibiu), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (SCJU Sibiu) și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu (CTS Sibiu) au încheiat recent o “alianță pentru viață”.

Mai exact, este vorba despre un protocol concretizat în realizarea unui parteneriat între instituţii, care are drept scop asigurarea cantității de sânge şi componente sanguine umane necesare desfășurării actului medical pentru pacienții internați în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Obiectul protocolului de colaborare îl reprezintă cooperarea interinstituţională în vederea derulării de activități de mobilizare a persoanelor în vederea donării de sânge, pentru creșterea stocului de sânge necesar efectuării tratamentului transfuzional pacienților internați în cadrul celei mai mari instituții a județului.

Conform acestuia AFT Sibiu va realiza următoarele:

  •  promovarea importanței donării voluntare a sângelui şi a componentelor sanguine umane în rândul studenților/cursanților și a personalului Academiei;
  •  mobilizarea potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane și îndrumarea acestora către Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu;
  •  asigurarea programării potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane, în vederea donării, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu.

Suntem onoraţi să facem parte din acest parteneriat al cărui scop este acela de a salva vieţi. Academia Forţelor Terestre este o organizaţie care se manifestă activ în viaţa comunităţii locale, care a înţeles că este important să îşi educe studenţii astfel încât aceştia să devină cetăţeni cu spirit civic care să manifeste empatie faţă de cei aflaţi în suferinţă. În permanenţă am răspuns cu promptitudine tuturor apelurilor umanitare adresate până în prezent, fiind conştienţi de faptul că fiecare picătură de sânge donată poate să însemne o viaţă salvată. Ne dorim ca acest parteneriat să aibă viaţă lungă aşa cum sperăm să fie şi a acelora care au nevoie de contribuţia noastră”, a declarat Rectorul AFT Sibiu, gl.bg.prof.univ.dr.ing. GHIȚĂ BÂRSAN

În cadrul parteneriatului, SCJU Sibiu are obligația de:

  •  a transmite Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu necesitatea mobilizării donatorilor voluntari;
  •  a facilita accesul potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane la actul donării.

Mulțumim Academiei Forțelor Terestre Sibiu pentru deschidere și implicare în procesul de donare de sânge și Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu pentru activitatea și eforturile de a asigura stocurile necesare. Prin acest gest, donatorii vin sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă și este un gest dătător de speranță pe care sperăm să-l urmeze cât mai mulți oameni și, de ce nu, și alte instituții”, a transmis managerul SCJU Sibiu, Jur. FLORIN NEAG.

În cadrul protocolului, Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu va asigura:

  •  măsurile necesare pentru a oferi potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane, asigurarea confidenţialităţii;
  •  furnizarea informaţiilor necesare potenţialilor donatori;
  •  ca donatorii de sânge şi componente sanguine umane să corespundă criteriilor de eligibilitate;
  •  programarea potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane, în vederea donării.

Oricine poate avea nevoie, la un moment dat, de sânge. Un accident, o intervenție chirurgicală, o boală hematologică gravă pot duce la pierderi masive de sânge și pot pune în pericol viața celui afectat. Mulțumită celor care donează sânge anonim, sunt salvate multe vieți. De aceea este în interesul tuturor să existe rezerve de sânge sigure. Educația joacă un rol important în menținerea stării de sănătate a unei societăți și în cultivarea unei atitudini pozitive față de donarea de sânge. Mulțumim Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu și Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu  pentru implicare în acțiunea de promovare a dinarii de sânge. De asemenea, mulțumim celor care, prin gestul lor de a dona sânge vin în ajutorul persoanelor aflate în suferință, a precizat Dr. Daniela Ureche, directorul CTS Sibiu.

      Parteneriat lansat de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

 Prima rundă de donare de încheierea protocolului s-a desfășurat chiar de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, sărbătorită azi, 14 iunie.

Începând din 2005, această zi este marcată la nivel mondial ca fiind Ziua Donatorului de Sânge. Un gest simbolic de mulțumire pentru donatorii din întreaga lume și, totodată, o încercare de a conștientiza opinia publică cu privire la importanța acestei activități.

Pentru personalul CTS Sibiu este însă o zi normală de lucru. O zi în care au primit donatori din partea AFT Sibiu: 12 studenți ai academiei s-au prezentat pentru donare la ora 10.30. Sunt primii dintr-un proiect pe termen lung, care se va concretiza în etape săptămânale de donare din partea personalului și studenților AFT (UM1512).

 “Ziua de 14 iunie a fost stabilită de către Organizația Mondială a Sănătății ca ZIUA MONDIALĂ A DONATORULUI DE SÂNGE, pentru că este ziua de naștere a lui Karl Landsteiner, cel care a descris prima dată grupele sanguine în sistemul OAB. Este o ocazie de a aduce în atenție importanța actului donării  ți de a le mulțumi pentru generozitate celor care donează voluntar sânge venind astfel  în ajutorul semenilor lor” a mai declarat,  a precizat Dr. Daniela Ureche, directorul CTS Sibiu.

 În numele tuturor partenerilor din proiect, al personalului medical al SCJU Sibiu și al CTS Sibiu precum și în numele și al tuturor pacienților care vor beneficia de produsele sanguine, le mulțumim tuturor donatorilor de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu precum și tuturor celorlalți donatori. Este  un gest de umanitate, de empatie și toți cei care îl fac merită titlul onorific de “salvator sau erou”,  a adăugat managerul SCJU Sibiu, Jur. Florin Neag.

 

 

CJ Sibiu a lansat licitația pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pt. Educație Incluzivă Mediaș

Pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale speciale din județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor în cadrul proiectului ” Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș.

Proiectul este realizat cu sprijinul fondurilor europene, atrase de către Consiliul Județean Sibiu, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Operatorii economici pot depune oferte, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP),  până la data de 07.07.2021,  ora 15:00, valoarea estimată a contractului, fiind de 3.286.301,99 lei fără TVA.

Centrul de Educație Incluzivă Mediaș dispune de  3 corpuri de clădire. Dintre acestea, în cadrul proiectul, vor beneficia de reabilitare și modernizare clădirea unde funcționează unitatea de învățământ special și se desfășoară activități didactice și programe de terapie, precum și clădirea unde este amenajată sala de sport.

Lucrările includ: refacerea instalației de apa-canal, a celei termice și electrice, refacerea pardoselilor, finisaje interioare, recompartimentări, iar clădirea principală (unde funcționează unitatea de  învățământ special) va fi izolată termic. Pe aleea principală din  curtea unității se va schimba gazonul și se va reface trotuarul, urmând a se monta pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități vizuale.

De asemenea,  în cadrul acestui proiect, Centrul de Educație Incluzivă Mediaș va fi dotat cu echipamente IT, mobilier pentru sălile de clasă și cu echipamente medicale de mici dimensiuni pentru cabinetul medical (termometru, tensiometru, glucometru). Licitația pentru acestea va fi demarată de către Consiliul Județean Sibiu, la finalul lucrărilor de execuție.

La Centrul de Educație Incluzivă Mediaș învăță 123 de elevi care provin din municipiul Mediaș și  din localitățile Copșa Mică, Târnava, Valea Viilor, Agârbiciu și Buzd.

Echipamente și aparatură medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19

Stadiul achizițiilor de echipamente și aparatură medicală pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, necesare pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19
Dotările se realizează în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014- 2020 (POIM), în care CJ Sibiu este partener alături de Spitalul Județean.
Proiectul prevede achiziționarea a 127 de tipuri de echipamente și aparatură medicală, valoarea contractului fiind de 35.877.237.84 lei, grant nerambursabil.
Până în prezent, s-au achiziționat 4 aparate de radiologie: 2 bucăți cu detectori grafie/scopie, un aparat de radiologie digital fix și un aparat de radiologie mobil, în valoare de 5.144.735,43 lei, iar până la sfârșitul lunii iunie 2021 se va livra și Angiograful biplan, în valoare de 7.265.188 lei, pentru care se execută lucrări de amenajare a spațiului din cadrul secției Radiologie.
🖋Joi, 10 iunie 2021 au fost semnate contractele de furnizare pentru:
👉 Mobilier medical și echipamente spital (paturi electrice de terapie intensivă pentru Cardiologie, Urologie, UPU, tărgi, incubatoare pentru terapie neonatală, sisteme de alertare la capul pacientului, fotolii rulante etc), în valoare de 1.448.677,44 lei
👉 Aparatură pentru Gastroenterologie (ecograf și turn endoscopic), în valoare de 1.771.910 lei
👉 Aparatură pentru Bloc operator (masă chirurgicală, lampă scialitică și craniotom), în valoare de 518.245 lei
👉 Aparatură medicală pentru Oftalmologie, în valoare de 159.846,75 lei
👉Aparatură medicală pentru Urologie (echipamente de înaltă performanță pentru actul chirurgical urologic) – în valoare de 4.849.250 lei
Pentru achiziția de ecografe, injectomate, infuziomate, aparatură de ultrasonografie imagistică și echipamente de radiodiagnostic, s-au solicitat ofertanților clasați pe locul 1 documentele justificative DUAE, urmând ca în 10 zile de la transmiterea comunicărilor să fie încheiate și contractele de furnizare, în cazul în care nu va fi înregistrată nicio contestație asupra rezultatului procedurii. Valoarea ce urmează să fie contractată pentru aceste aparate este de 3.796.778.30 lei
Achizițiile pentru echipamentele de monitorizare funcții vitale (EKG și resuscitare), aparate de ventilație mecanică, anestezie și aspiratoare fluide medicale, aparate de intubație și bronhoscopie au fost anulate din lipsă de ofertanți, urmând ca spitalul să reia procedura de atribuire cu revizuirea caietelor de sarcini, în maximum zece zile.
Licitația pentru achiziționarea de aparatură de biologie moleculară a fost anulată în faza de evaluare financiară, deoarece oferta financiară a operatorului care a rămas în procedură a fost mai mare decât valoarea estimată.
În ceea ce privește licitațiile pentru achiziționarea de aparatură de dezinfecție, analizatoare și aparatură pentru Laboratorul Clinic sunt suspendate până la pronunțarea unei decizii a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

CJ Sibiu caută proiectant și constructor pentru reabilitarea și extinderea Școlii nr.22

  • Termen limită de depunere: 28 iunie, ora 15
  • Valoare estimată: peste 9,5 milioane lei fără TVA
  • Finanțarea din fonduri UE

Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor în cadrul proiectului ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii nr.22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu”.

Operatorii economici își pot depune ofertele până în data de 28 iunie 2021, ora 15, valoarea estimată a contractului fiind de 9.576.451,04 lei fără TVA

Finanțarea acestui obiectiv este investiție este asigurată din fonduri europene, atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Școala nr.22, situată în curtea Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr.Gheorghe Preda” Sibiu va fi extinsă cu un corp nou de clădire unde va funcționa Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 aflat în prezent pe strada Filarmonicii.

Vor fi amenajate 15 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe severe, 14 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe medii sau ușoare, cancelarie și birouri, precum și spații administrative. De asemenea, vor fi realizate o sală pentru art-terapie, una pentru stimulare senzo-ludoterapie, un centru de documentare și informare CDI, o sală time-out, un cabinet de informatică, cabinete medicale și stomatologice. În plus, centrul va avea ateliere de profesionalizare, cabinete de consiliere, de logopedie, o sală de kinetoterapie și un bazin de înot, grupuri sanitare la fiecare nivel.

Mai multe detalii despre acest proiect pot fi găsite pe site-ul instituției CJ Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/04/ADR-Centru-Fisa-Proiect-Modernizare_CSEI-Scoala2-CJ-Sibiu-21042021.pdf

Unde se fac lucrări de reparații și întreținere a drumurilor județene în următoarea perioadă?

Drumul spre Păltiniș a fost asfaltat pe tronsonul din apropierea schitului

Consiliul Județean Sibiu a finalizat asfaltarea drumului județean spre Păltiniș, DJ 106 A, la km 29+000 – 29+800, zonă aflată într-o stare avansată de degradare. Astfel, accesul spre stațiunea montană Păltiniș se face în condiții optime atât pentru conducătorii auto, cât și pentru cei care aleg să se deplaseze cu bicicleta.

În prezent, Consiliul Județean Sibiu intervine cu lucrări de așternere covor asfaltic în intravilanul localității Bazna, pe DJ 142 B și DJ 142 H, precum și pe DJ 106 G Luduș – Gusu, unde se fac lucrări pregătitoare în vederea turnării covorului asfaltic.

Un alt drum județean aflat în lucru în cursul lunii iunie 2021 este cel care leagă localitățile Săcădate și Nucet, DJ 104 G, pe care mulți conducători auto sau bicicliști îl parcurg pentru peisajele frumoase oferite, în special pentru panorama superbă a munților Făgăraș. SC Drumuri și Poduri SA va executa tratamente bituminoase pe porțiunile afectate de alunecările de teren.

De asemenea, se va interveni cu lucrări de întreținere și DJ 151 B Dumbrăveni – limită județ Mureș, drum județean pietruit.

Ședință extraordinară de Consiliu Județean Sibiu pentru aprobarea agendelor județului – educațională, de și pentru tineret și cea culturală și pentru dezvoltarea comunității locale

  • Contribuția financiară a CJ Sibiu: peste 1,4 milioane lei
  • 5 proiecte – Agenda educațională
  • 14 proiecte – Agenda de și pentru tineret
  • 102 proiecte – Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității locale

 Consiliul Județean Sibiu a organizat o ședință extraordinară luni, 7 iunie 2021, pentru a aproba proiectele selectate pentru a fi cofinanțate prin intermediul agendelor județului în domeniul educației, tineretului, culturii și dezvoltării comunității.

Suma totală cu care Consiliul Județean Sibiu susține aceste proiecte se ridică la 1.445.295 lei, fonduri asigurate din bugetul local al județului Sibiu.

Astfel, Agenda educațională 2021 este cofinanțată cu suma de 66.105 lei și cuprinde 5 proiecte depuse de următoarele unități de învățământ din județul Sibiu: Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială Racovița.

Este pentru prima dată când Agenda Educațională face parte din agendele județului Sibiu și apreciem interesul și mobilizarea arătate de câteva școli care au depus proiecte educaționale pentru acțiuni care vor fi desfășurate de elevii care învață în mediul rural și mic urban din județul nostru. Este un început, sunt proiecte foarte frumoase care promovează drumeția și viața activă și sunt convinsă că anul viitor mai multe școli din județ vor gândi proiecte creative, care să se desfășoare în aer liber și în care să fie implicați cât mai mulți elevi.

Agenda pentru tineret 2021 reunește 14 proiecte pentru care s-a aprobat o cofinațare de 250.000 lei. Între proiecte se regăsesc proiecte care au parcurs mai multe ediții, dar și proiecte noi, concepute pentru a promova în rândul tinerilor componenta de drumeție, de mișcare în aer liber.

De departe cea mai bogată agendă a județului Sibiu este Agenda culturală și dezvoltarea comunității locale formată din peste 100 de proiecte organizate de instituții și autorități publice, precum și de asociații și fundații cu profil cultural, dintre care o parte aparținând minorităților conlocuitoare.

Organizatorii evenimentelor incluse în agendele județului sunt așteptați începând de marți, 8 iunie 2021, la sediile instituțiilor din subordinea CJS prin care se derulează proiectele, pentru a semna contractele de finanțare, cu mențiunea că este obligatoriu să fie semnate cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii evenimentului.

Proiectele aprobate pot fi consultate pe site-ul instituției, după cum urmează:

  • Agenda educațională:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/ph-aprobare-proiecte-Ag-educationala-2021-SE-07062021.pdf

  • Agenda pentru tineret:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/ph-aprobare-Agenda-Tineret-2021-SE-07062021.pdf

  • Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/pH-referat-raport-Agenda-culturala-2021-SE-07062021.pdf

 

Compania aeriană Lufthansa va beneficia de schema de ajutor de stat, începând cu 1 iulie 2021

Începând cu 1 iulie 2021, Compania Lufthansa va relua frecvența zilnică a zborurilor Sibiu – Munchen urmând ca în programul de operare aferent sezonului de iarnă 2021 să atingă un nivel de 12 frecvențe săptămânale.

Consiliul Județean Sibiu și Deutsche Lufthansa AG au încheiat, zilele acestea, contractul de acordare a ajutorului financiar în baza Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene în contextul crizei economice generate de pandemia COVID–19, autorizată de Compania Europeană prin Decizia nr. SA59156, emisă la 20.11.2020.

Compania aeriană Deutsche Lufthansa AG a fost prima companie care a accesat această măsură de sprijin ca urmare a publicării anunțului de către Consiliul Județean Sibiu. Obiectivul principal al acestei scheme este acela de restabilire graduală a cererii în ceea ce privește  relansarea traficului la și de la Aeroportul Internațional Sibiu, precum și de a minimiza impactul economic resimțit puternic de către industria aviatică provocat de pandemia COVID-19.

Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat al Comisiei Europene a constituit o pârghie în asigurarea unei redresări mai rapide a acestui sector afectat în urma pandemiei, menținând totodată condițiile de concurență echitabile pe piața unică. Schema de ajutor încurajează companiile aeriene să aloce un minim de 50% din capacitatea avută în anul 2019 pentru a o putea accesa. Iată că în cel mai scurt timp am putut semna un prim contract cu compania aeriană germană Lufthansa și sperăm că vor urma și alte contracte. În cazul companiei Lufthansa, aceasta și-a asumat o capacitate de operare la și de la Aeroportul Internațional Sibiu de 65% față de capacitatea alocată în anul 2019 și va primi câte 1,3 Euro pentru fiecare din cele 101.160 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie.

Consiliului Județean Sibiu este proprietarul, finanțatorul și autoritatea tutelară a Aeroportului Internațional Sibiu RA.

Daniela Cîmpean – Președinta CJ Sibiu și sportiva olimpică – Daniela Cîrlan fac echipă la Buonavista Duathlon Challenge 2021

Alături de peste 320 de sportivi, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu a acceptat provocarea lansată de asociația CAB Sport și va face echipă cu atleta Daniela Cîrlan, duminică 6 iunie 2021, la evenimentul sportiv Buonavista Duathlon Challenge 2021, în calitate de  de ambasadoare onorifice ale evenimentului.

Proiectul este cofinanțat de către Consiliul Județean Sibiu cu suma de 14.735 lei, prin Agenda Sportivă a județului Sibiu 2021.

Concursul îmbină alergarea cu mersul pe bicicletă și constă în desfășurarea a trei probe: individual,  ștafetă și o cursă dedicată exclusiv copiilor.

Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu  va concura pe bicicletă la cursa de ștafetă feminin, iar atleta Daniela Cîrlan, sportiva care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro și de la Atena, va alerga. Acestea vor parcurge următorul traseu: 5 km alergare, urmați de 20 de km cu bicicleta și 2 km de alergare. Traseul cursei este: Muzeul ASTRA – Rășinari.

Încurajez mișcarea în aer liber care ne aduce tuturor avantaje și ne menține sănătoși. De curând am lansat  programul Anii Drumeției, un program ambițios care susține un turism sustenabil și care împletește explorarea traseelor de drumeției din județul Sibiu, cu mersul pe bicicletă și gastronomia locală. Mulțumesc organizatorilor pentru aceasta provocare si co-echipierei mele, Daniela Cîrlan. Sunt convinsă că împreună vom avea un rezultat bun în această competiție.

 

Mai multe detalii despre evenimentul de duminica, 6 iunie, regăsiți aici: https://www.facebook.com/SibiuChallenge.ro

”FĂRĂ MIROS DE GUNOI” – Dezbatere la Cristian privind Investițiile Complementare Sistemului de Management al Deșeurilor

Consiliul Județean Sibiu și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Eco” Sibiu organizează în data de 4 iunie dezbaterea publică ”Fără miros de gunoi la Cristian” pe tema investițiilor complementare sistemului de management integrat al deșeurilor pe care Județul Sibiu are oportunitatea să le realizeze cu fonduri europene, cu condiția de a depune până la 31 decembrie 2021 cererea de finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, pentru care este necesar avizul primăriei Cristian.

In cadrul acestei dezbateri, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și specialiștii în domeniul gestionării deșeurilor vor răspunde întrebărilor celor interesați, pentru a oferi lămuriri cu privire la tipurile de investiții propuse, impactul lor asupra UAT Cristian, cât și asupra Județului Sibiu. Dezbaterea va fi deschisă de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean și de primarul comunei Cristian, Ioan Seuchea. Sunt asteptați să participe consilierii locali din comuna Cristian, reprezentanții primăriilor Sibiu, Avrig, Agnita, Cisnădie, Șura Mică – localități în care se vor realiza investiții în acest proiect, dar și reprezentanții mediului de afaceri din zonă.

DE CE E NEVOIE DE NOI INVESTIȚII? Legislația privind deșeurile prevede ca toate deșeurile să fie tratate înainte de a fi depozitate, inclusiv deșeul rezidual (conținutul pubelei negre), lucru care nu se întâmplă încă pentru că ne lipsește tehnologia. În prezent, 79% din deșeul municipal ajunge la depozitul din Cristian fără o tratare prealabilă. Mulți cetățeni încă aruncă deșeurile biodegradabile la rezidual, care ajunge netratat la depozitare și prin fermentare produce miros. O instalație de tratare ar rezolva problema mirosurilor de la depozitul din Cristian și ar permite Județului Sibiu să îndeplinească țintele de mediu și să evite penalitățile în creștere de la an la an.  Soluția este prevăzută și în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor adoptat în 2020.

CE SE PROPUNE LA CRISTIAN ȘI CARE SUNT AVANTAJELE? La Cristian, Consiliul Județean Sibiu propune construirea unei instalații de digestie anaerobă a biodeșeurilor și tratare mecanică a deșeurilor reziduale. S-a demarat achiziționarea terenului pentru construcție în apropierea depozitului actual de la Cristian, proximitatea celor două obiective reducând costurile de transport, implicit costul serviciului pentru cetățenii județului. Tratarea s-ar efectua în spații închise, folosind o tehnologie avansată, iar la depozit ar ajunge un material semi-inert care nu miroase. S-ar crea aproximativ 50 de locuri de muncă la Cristian.

IMPORTANȚA PROIECTULUI Proiectul mai prevede retehnologizarea stațiilor existente din județ (stații de transfer Avrig și Agnita, stația de sortare Șura Mică) construirea a șase Centre cu Aport Voluntar în vederea colectării separate a deșeurilor care în prezent se realizează doar prin câteva campanii anuale, dar și extinderea sistemului de colectare selectivă în județ. Suma estimativă care va fi atrasă din fonduri europene este de aproximativ 100 milioane euro.

Dezbaterea va fi transmisă live începând cu ora 17.00  pe paginile de Facebook ale Consiliului Județean Sibiu și ADI ECO Sibiu. Mai multe informații legate de acest subiect găsiți pe www.cjsibiu.ro/mediu/gestionarea-deseurilor/

Tu știi ce să îi faci copilului TĂU în caz de înec? De Ziua Copilului Consiliul Județean Sibiu a încheiat un protocol cu Asociația pentru Educație și Caritate

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Consiliul Județean Sibiu și Asociația pentru Educație și Caritate au semnat un acord de parteneriat care prevede colaborarea în vederea organizării de cursuri pentru resuscitare și salvare în caz de înec, dar și a unei campanii de donare de sânge în județul Sibiu.

În România, rata de supraviețuire în caz de stop cardio-respirator este de doar 1,8%. Această realitate arată că peste 98% din cei aflați în stop cardio-respirator nu supraviețuiesc mai ales din cauză că nu știm să oferim primul ajutor. Cei mai predispuși sunt copiii mici, care se pot îneca involuntar în cele mai banale moduri. În situațiile în care martorii intervin imediat, rata de succes a resuscitării este situată între 60% și 80%.

Astăzi, 2 iunie, cu sprijinul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, asociația oferă o acțiune de formare special destinată personalului din instituțiile publice de la nivelul Județului Sibiu care lucrează cu public, în special copii, formare menită să contribuie la siguranța copiilor: cursul “Părinți Salvatori” pentru resuscitare și salvare în caz de înec.

 Asociatia pentru Educație și Caritate a susținut până în prezent peste 900 de sesiuni de CURSURI GRATUITE de resuscitare și salvare în caz de înec, pregătind peste 24.000 de adulți să devină salvatori. Peste 18.000 de copii au asistat la seminarii despre prevenție și au învățat despre importanța cunoașterii manevrelor salvatoare de viață. Mai multe detalii despre asociație puteți găsi pe www.parintisalvatori.ro.