Consiliul Județean Sibiu premiază cei mai buni sportivi și antrenori din anul 2022

  • Propunerile se trimit între 1 februarie – 8 februarie 2023
  • Valoarea totală a premiilor: 100.000 lei
  • Premierea va avea loc în luna martie în cadrul Galei Sportului Sibian 2023 

Și în acest an, Consiliul Județean Sibiu continuă demersul început în anul 2018 privind susținerea sportivilor și antrenorilor care au obținut rezultate deosebite la nivel național și internațional în anul anterior, prin premierea lor în cadrul unei gale dedicate, care va fi organizată în cursul lunii martie 2023.

În perioada 1 februarie – 8 februarie 2023, ora 16, cluburile sportive din județul Sibiu interesate sunt aștepte să trimită propuneri, completând un formular de înscriere care se depune online, la adresa de email: [email protected]. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul instituției, rubrica Acțiunile noastre/Sportive/Gala sportului sibian 2023: https://www.cjsibiu.ro/sportive/gala-sportului-sibian-2023/, unde se regăsește și Regulamentul de acordare a premiilor.

Valoarea totală a premiilor se ridică la suma de 100.000 lei asigurată din bugetul local al județului Sibiu.

Categoriile pentru care vor fi decernate premii sunt:

  • Cel mai bun sportiv al județului Sibiu în anul competițional 2022, pentru care vor fi acordate 3 premii și 7 mențiuni, defalcate astfel: sport OLIMPIC și sport NEOLIMPIC
  • Cel mai bun antrenor al județului Sibiu în anul competițional 2022, categorie prevăzută, la fel, cu 3 premii și 7 mențiuni, diferențiate pentru sport OLIMPIC și sport NEOLIMPIC
  • Tinere speranțe, la sport OLIMPIC
  • Merit pentru întreaga activitate
  • Ambasador al sportului
  • Jocuri sportive seniori
  • Jocuri sportive juniori
  • Premiul special pentru asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă activitate

Informații suplimentare se pot obține de la Serviciul Strategii, Dezvoltare Economică și Socială, telefon: 0269/217733 interior 135.

CON-A Operations și Özaltin (Turcia) sunt ofertanții pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu

În data de 27 ianuarie a.c., la expirarea termenului-limită de depunere a ofertelor pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu, două asocieri de firme au depus documentațiile prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

De la publicarea anunțului de licitație și până în momentul depunerii de oferte, 50 de companii din România, Italia și Turcia au solicitat detalii suplimentare privind documentația încărcată în SEAP, o parte dintre acestea regăsindu-se în rândul celor două asocieri formate.

  • CON-A Operations este liderul primei asocieri la care au aderat alte 62 de firme în calitate de ofertanți sau subcontractori. Între acestea se află și firmele sibiene CON-A, CON-A Productions, CON-A Mep, Condesign, Gama IT, Sobis și Electro-Con Impex.

În portofoliul Grupului CON-A, se află obiective de referință din domeniul medical (Spitalul Orășenesc „Sf. Spiridon” Mioveni, extinderea Spitalului Județean Alba-Iulia, Centrul Medical Ares Cluj-Napoca, Centrul de cercetare și producție soluții perfuzabile B. Braun din Sânandrei, Timiș) infrastructurii sportive (stadioanele din Sibiu, Craiova și Târgu Jiu, Cluj Arena și Sala Polivalentă din Cluj), business (Centrul de Afaceri Sibiu), turism (Hotel Ramada Sibiu), transport (terminalul Aeroportului Internațional Sibiu), industrie (fabrici de componente în Sebeș, Jucu și Blaj) și comerț  (Centrul Comercial Coral Constanța).

  • Özaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS din Turcia este liderul celei de-a doua asocieri din care fac parte alte 33 de companii care au calitatea de ofertanți sau de subontractori. 32 dintre acestea sunt din România și una din Turcia.

Özaltin are o activitate intensă în construcția de clădiri publice, autostrăzi, baraje, în exploatări miniere, deținând în același timp un lanț hotelier în regiunea Antalya.

Între cele mai mari construcții realizate de Özaltin, se numără Centrul Medical din Isparta, Turcia, cu o suprafață de 40.000 de metri pătrați și 1.000 de paturi, precum și un complex  de aproape 30.000 de metri pătrați, cu 202 apartamente rezidențiale și 2.500 de metri pătrați de birouri, edificat în Minsk.

Analiza ofertelor depuse de liderii celor două asocieri se va face într-un interval ce nu va depăși 90 de zile, comisia de licitație fiind alcătuită din specialiști ai Consiliului Județean Sibiu și din reprezentanți ai firmei care a realizat proiectul tehnic și ai celei de  consultanță. Demn de precizat este faptul că în comisie va fi și un reprezentant al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Suntem singura administrație județeană din România care are un proiect de spital nou în faza de analiză a ofertelor de construire și echipare medicală. După stabilirea câștigătorului, contractul va fi semnat cu clauză suspensivă, urmând ca lucrările să înceapă imediat după ce avem asigurată sursa de finanțare. Aceeași strategie am avut-o și în cazul actualei extinderi a Aeroportului Internațional Sibiu, care ne-a permis să fim cu un pas înainte, să accesăm toți banii disponibili pe acest segment și să demarăm rapid lucrările.

Bugetul estimat Contractul de construire și echipare medicală a Noului Spital Județean Sibiu este 449,15 milioane de Euro + TVA, pentru care Consiliul Județean Sibiu va solicita finanțare europeană prin Programul Operațional Sănătate, cât și accesarea unui împrumut guvernamental de la Banca Europeană pentru Investiții.

Investiția vizează amenajarea unui spital cu 4 corpuri de clădire, fiecare având 5 etaje, însumând 805 paturi destinate spitalizării continue pentru adulți și copii și 90 de paturi spitalizării de zi. Proiectul este complex din punct de vedere al tehnologiilor medicale utilizate, are eficiență energetică ridicată și o infrastructură funcțională digitalizată.

Suprafața desfășurată a construcției este de 120.570 metri pătrați, termenul de execuție, predare și recepție fiind de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Consiliul Județean Sibiu a atras peste 84 de milioane lei prin PNRR pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a trei clădiri, unele cu o vechime de peste 100 de ani

Luni, 16 ianuarie 2023, am semnat trei contracte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea cumulată a celor trei contracte depășește 84,7 milioane lei.

Investițiile care urmează să fie implementate vizează consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri aflate în patrimoniul Consiliului Județean Sibiu: Pavilionul Central al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, clădirea administrativă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și sediul CJ Sibiu – clădirea dinspre strada General Magheru.

Prin eficientizare energetică, fiecare dintre cele trei clădiri își va reducere consumul de energie primară (gaz metan și electricitate) acest lucru făcându-se prin termoizolarea pereților, a șarpantei, înlocuirea tâmplăriei cât și a instalațiilor și corpurilor de iluminat. De asemenea, clădirile vor fi prevăzute cu instalații de producere a energiei verzi, și pompe de căldură. Toate aceste măsuri vor duce la scădere cheltuielilor de funcționare întrucât cantitățile de gaz metan și energie electrică din surse tradiționale se va reduce cu până la 60%.

Cei mai mulți bani obținuți sunt destinați Pavilionului Central al Spitalului de Psihiatrie, clădire ce datează din anul 1863, valoarea contractului fiind de 70,6 milioane lei. Suprafața desfășurată care urmează să fie renovată este de 12.822,5 mp. În cadrul acestui proiect, în curtea spitalului vor fi instalate și două stații de încărcare a vehiculelor electrice.

Pentru operativitate, Consiliul Județean Sibiu a demarat achiziția serviciilor de realizare a DALI, cu clauză suspensivă, fiind în desfășurare etapa de atribuire a contractului. Termenul de realizare a documentației tehnice este de patru luni, urmând ca apoi să fie contractate proiectarea și execuția lucrărilor, cu o durată de realizare estimată la 24 de luni.

 Și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va beneficia de o renovare energetică a clădirii administrative, construită în anul 1950, având o suprafață desfășurată de 1.534,30 mp. Valoarea investiției este de 4,1 milioane lei. Pe lângă lucrările de reabilitare, proiectul prevede instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu două puncte de încărcare. Pentru acest obiectiv, execuția lucrărilor este estimată la doi ani.

Nu în cele din urmă, și sediul Consiliului Județean Sibiu, clădire ce datează din primul deceniu al secolului al XX-lea, va fi supus unui proces de modernizare, pentru utilizarea eficientă, durabilă și incluzivă a energiei în vederea diminuării cheltuielilor cu utilitățile, precum și consolidarea seismică a clădirii. Va fi instalată o stație de încărcare a vehiculelor electrice, cu două puncte de încărcare. Valoarea alocată pentru acest obiectiv de investiții este de 10,08 milioane lei. În acest caz, suprafața desfășurată este de 1.832 mp.

Pentru acest obiectiv, Consiliul Județean Sibiu a achiziționat serviciile de elaborare a DALI, cu termen de predare la sfârșitul lunii ianuarie 2023. În cazul sediului CJ, durata lucrărilor de execuție a fost stabilită la 12 luni.

 Pentru toate cele trei proiecte, termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 30 iunie 2026.

Avem trei noi proiecte prin care dorim să ne asigurăm că tot atâtea clădiri din patrimoniul nostru devin sigure din punct de vedere al rezistenței seismice, cât și prietenoase cu mediul înconjurător. Aceeași abordare o vom avea în legătură cu toate clădirile pe care le administrăm, căci doar așa acestea vor deveni cu adevărat sustenabile.

 

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu își va reduce la o treime consumul de gaz metan și energie electrică destinat preparării apei calde și încălzirii

Printr-o investiție de 7,53 de milioane de lei, Consiliul Județean Sibiu va eficientiza punctul termic ce deservește pavilioanele Spitalului Clinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu. Scopul lucrărilor este de a reduce consumul de energie primară cu peste 65% și de a asigura alimentarea cu apă caldă menajeră și agent termic pentru toate clădirile celui mai vechi spital de psihiatrie din România, edificat la 1863.

Actualul punct termic a fost construit în urmă cu mai bine de 60 de ani și dispune de instalații cu consum ridicat de gaz metan și energie electrică, fiind în același timp subdimensionat în raport necesarul actual de apă caldă și căldură. Clădirea necesită lucrări de consolidare antiseismică, de modernizare, cât și de înlocuire a acoperișului.

Prin investiția promovată de Consiliul Județean Sibiu se dorește reabilitarea clădirii, înlocuirea centralei termice, a tuturor echipamentelor conexe, cât și instalarea de panouri solare pentru prepararea apei calde menajere. Astfel, prin utilizarea de tehnologie „verde”, prietenoasă cu mediul înconjurător, dar și a unor echipamente moderne, cu randament crescut în exploatare, se va obține o reducere a consumului de energie din rețelele publice, până la aproape o treime din cel existent la acest moment.

Clădirea în care funcționează centrala termică va fi consolidată, izolată termic, acoperișul și tâmplăria vor fi înlocuite, iar iluminatul va fi asigurat prin corpuri economice, de tip led.

Pentru realizarea acestor lucrări, Consiliul Județean Sibiu a obținut de la Agenția Fondului de Mediu suma de 7,34 milioane lei, la care a adăugat o contribuție  proprie de aproximativ 200.000 lei.

Prin toate investițiile realizate asupra imobilelor din patrimoniu, urmărim scăderea consumului de energie primară cât și utilizarea de energie verde. Cred că orice administrație publică responsabilă trebuie să își asume proiecte prietenoase cu mediul înconjurător și să găsească soluții pentru scăderea cheltuielilor cu energia.

Consiliul Județean Sibiu probează platforma informatică destinată depunerii proiectelor pe agendele județului

  • Beneficiarii sunt invitați să o testeze în perioada 9 – 16.01.2023, prin crearea unui cont și completarea de date

 Consiliul Județean Sibiu anunță publicul interesat că în perioada 9 – 16 ianuarie 2023 se află în probe platforma informatică creată special în vederea simplificării procedurilor de accesare a finanțărilor nerambursabile pentru proiectele derulate prin intermediul Agendelor Județului.

În acest sens, CJ Sibiu lansează invitația tuturor potențialilor beneficiari, organizatorilor de evenimente culturale, sportive, educative și pentru tineret să testeze această platformă, prin crearea unui cont pe agende.cjsibiu.ro, completarea de date și încărcarea de documente, care vor fi șterse la finalul perioadei de probe, rămânând valabile doar conturile create.

În intervalul de timp menționat, toate disfuncționalitățile întâmpinate, precum și propunerile de îmbunătățire a platformei pot fi comunicate în scris la adresa de email [email protected], până luni, 16 ianuarie 2023, inclusiv.

Reamintim că, începând cu anul 2023, Consiliul Județean Sibiu va realiza selecția publică de proiecte pentru care acordă finanțare doar prin intermediul platformei agende.cjsibiu.ro, din dorința de a eficientiza și simplifica depunerea tuturor documentelor solicitate, precum și pentru a reduce la minimum consumul de hârtie, acesta fiind încă un pas pentru protecția mediului înconjurător.

Interes major pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu

Licitația pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu a generat un amplu interes în rândul companiilor de profil, multe dintre acestea solicitând informații cu privire la documentația de atribuire.

Toate solicitările venite din partea potențialilor ofertanți sunt analizate, iar răspunsurile întocmite sunt comunicate, în prealabil, experților Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). Ulterior obținerii avizului pe clarificări, documentele sunt încărcate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), alături de întreaga documentație vizând investiția, astfel încât toate companiile interesate să aibă acces în mod egal la acestea.

Procesul de informare presupune timp suplimentar pentru formularea răspunsurilor de către Consiliul Județean, avizarea acestora de către specialiștii ANAP, cât și acordarea unui termen de 12 zile de la publicarea răspunsurilor în SEAP, interval în care firmele își pot redimensiona ofertele. Toate acestea conduc la fixarea de noi termene privind depunerea ofertelor, aspect reglementat de legislația privind achizițiile publice.

Numărul mare de solicitări de informații ne confirmă faptul că există un interes major pentru această investiție de o importanță capitală în sistemul medical din județul Sibiu. Dorim să oferim companiilor informațiile de care au nevoie cât și timpul necesar întocmirii documentelor de licitație. Este în interesul tuturor ca și această etapă, a licitației, să fie parcursă în mod transparent, cu respectarea cadrului legal.

Cel mai mare proiect post-decembrist din județul Sibiu, care va avea un impact major în creșterea calității actului medical, se află în faza licitației pentru desemnarea constructorului, noul termen de depunere a ofertelor fiind fixat pentru 27 ianuarie 2023, companiile având astfel la dispoziție timp suplimentar pentru a-și fundamenta cât mai bine ofertele tehnice și financiare.

După expirarea termenului-limită de depunere, ofertele vor fi analizate într-un interval maxim de 90 de zile lucrătoare.