Ceremonia de constituire a Consiliului Județean Sibiu

Consilierii județeni ale căror mandate au fost validate de instanța de judecată sunt convocați pentru
ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Județean Sibiu în data de 22 octombrie
2020, de la ora 15, la sediul CJ Sibiu, sala de conferințe.

Ședința este pregătită în condiții de siguranță, cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru
prevenirea răspândirii noului coronavirus. Din acest motiv, prezența va fi una foarte restrânsă, cu
mențiunea că ceremonia va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Județean
Sibiu.

La eveniment vor participa viceprim-ministrul Raluca Turcan și prefectul județului Sibiu, Mircea
Crețu.

Conform prevederilor Codului Administrativ, ședința pentru ceremonia de constituire este condusă
de cel mai în vârstă consilier județean, respectiv de Pavel Bichicean (PSD), ajutat de doi dintre cei
mai tineri consilieri județeni: Mircea Nicolae Frățilă și Alexandru Ștefan Boboia, ambii de la PNL.
Consilierii județeni vor depune jurământul, având mâna stângă pe Constituție sau pe Biblie, rostind
următorul text: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în
puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Sibiu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!!, cu
precizarea că formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase,
jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Jurământul se semnează, în două exemplare,
de fiecare ales județean. Un exemplar al jurământului se păstrează la dosarul de constituire, iar al
doilea se înmânează consilierului județean ales. La final, președinta Daniela Cîmpean va depune
jurământul în fața consilierilor județeni.

Următoarea reuniune a consilierilor județeni va avea loc săptămâna viitoare, marți, 27 octombrie,
ora 15, în cadrul unei ședințe extraordinare pentru alegerea celor doi vicepreședinți și pentru
stabilirea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Sibiu.

 

Europa Verde

Consiliul Județean Sibiu la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor

Consiliul Județean Sibiu a fost selectat să susțină în data de 20 octombrie, intervalul 12:30-14:00, un eveniment on line în cadrul Săptămânii europene a regiunilor și orașelor – #EURegionsWeek, cel mai mare eveniment anual de la Bruxelles dedicat politicii regionale și care reunește în perioada 5 -22 octombrie, regiuni și orașe din întreaga Europă. Din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul a fost extins la trei săptămâni și se va desfășura exclusiv on line.

Ca în fiecare an, organizatorii adaptează programul la contextul specific al agendei UE, iar anul acesta a fost structurat, astfel: prima săptămână este dedicată Capacitării cetățenilor, a doua săptămână este despre Coeziune și cooperare, iar ultima săptămâna – cea în cadrul căreia va avea loc și evenimentul susținut de echipa Consiliului Județean și parteneri invitați – este despre Europa Verde și va conține o varietate de sesiuni de lucru pe teme precum Pactul Verde European, eficientizarea energetică și biodiversitatea.

Evenimentul organizat de Consiliul Județean Sibiu va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook a instituției, precum și pe pagina Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu. Acesta se subscrie temei “Europa Verde”, oferind ca exemple de implementare la nivel local a acestei priorități proiectele deja implementate de Consiliul Județean Sibiu în domenii precum gestiunea deșeurilor sau eficiență energetică.

Colectarea deșeurilor în județul Sibiu se face pe cinci fracții încă din 2016, urmând ca printr-un nou proiect european aflat în curs de elaborare să se implementeze tehnologii de ultimă oră în tratarea deșeurilor, pentru a reduce cât mai mult cantitățile ce se depozitează la groapă. În anul 2019, Consiliul Județean Sibiu a fost prima autoritate locală din România care a eliminat plasticul de unică folosință din evenimentele finanțate și organizate. În ce privește planurile de viitor, județul Sibiu va marca în 2021 Anul Drumeției și va găzdui Eurorando, cel mai mare eveniment al pasionaților de drumeții din Europa. Proiectul de construire al Noului Spital Județean integrează de asemenea exigențe legate de eficiență energetică și utilizarea energiei regenerabile. Aderarea la Pactul Verde European este una dintre prioritățile președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, o țintă fiind și obținerea certificării ca Destinație Verde pentru Județul Sibiu.

Agenda evenimentului și temele abordate de invitați pot fi regăsite mai jos:

  • 12.30 Europa Verde, o prioritate pentru județul Sibiu – Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu (CJS)
  • 12.40 Management integrat al deșeurilor. Realizări și perspective pentru viitor – ADI Eco Sibiu
  • 12.50 Politica publică de eliminare a plasticului de unică folosință. Contextul european. Cooperarea cu societatea civilă la nivel local – Un viitor fără gunoi
  • 13.05 Sibiu ca gazdă a Eurorando și a viitoarei destinații verzi – Asociația Județeană de Turism Sibiu
  • 13.20 Întrebări și răspunsuri
  • 13.55 Încheierea sesiunii

Fac parte din Comitetul European al Regiunilor și îmi dau seama cât de importante sunt colaborarea și schimbul de experiență cu alte țări europene. Am participat anul trecut la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor în calitate de invitat și iată că anul acesta am reușit, prin evenimentul pe care îl organizăm, să oferim și noi exemple Europei. Viziunea de dezvoltare a județului are în mare parte aceleași principii precum cele promovate de Comisia Europeană, iar proiectele pe care le-am demarat sau urmează să le implementăm și propuse ca teme de discuție în acest eveniment, au convins că sunt exemple ce merită promovate publicului din întreaga Europă.

Vezi documentul original aici.

VICTORIE istorică pentru PNL în județul Sibiu

Alegerile locale de duminică, 27 septembrie au adus în județul Sibiu cele mai bune rezultate ale Partidului National Liberal de după 1989, marcând o victorie istorică, dar desigur așteptată, în ceea ce privește votul.

Datele oficiale conform Biroului Electoral ne arată că au fost prezenți la urnele de vot 163.170 de sibieni.

Candidații noștri au câștigat funcția de primar în municipiul Mediaș, în 8 din cele 9 orașe și în 34 de comune ale județului Sibiu, având în total un număr de 43 de primării. La nivelul întregului județ, 69.669 de voturi au fost acordate candidaților liberali la funcția de primar, 26.166 de voturi candidaților PSD și 22.435 de voturi candidaților FDGR. De asemenea, doi candidați, la Primăria Păuca și Șeica Mică au câștigat cu un procent care se apropie de 100%, alți 27 câștigând cu mai mult de 50%.

De asemenea, Adrian Bibu – tânărul candidat al PNL Sibiu pentru Primăria Municipiului Sibiu, a obținut cel mai bun rezultat din 1990 până în prezent pentru Partidul Național Liberal, fiind votat de aproape 15.000 de sibieni. Cu planuri îndrăznețe și dorința de schimbare, Adrian Bibu, deși nu a câștigat aceste alegeri, a adus un beneficiu major orașului, ridicând nivelul așteptărilor pe care le au sibienii de la autorități. Ne dorim ca în continuare, astfel de tineri ambițioși și cu viziune să ne reprezinte.

Cu privire la situația voturilor pentru consiliile locale din județ, PNL Sibiu a primit peste 63.800 voturi, iar pentru consilierii județeni peste 71.000 de voturi, reușind de asemenea o performanță majoră. Din cele 800 de mandate pentru consilierii locali, 371 sunt ocupate de candidații Partidului Național Liberal, asta însemnând un procent de 46,8%.

Pentru președinția la Consiliului Județean Sibiu am obținut peste 72.757 de voturi, ceea ce ne aduce un nou mandat. Rezultatele contracandidaților sunt: PSD – aproximativ 24.218 voturi și FDGR- aproximativ 17.954 voturi. Totodată, pentru poziția de președintă a Consiliului Județean Sibiu a fost exprimat cel mai mare număr de voturi: cu peste 8.800 mai multe decât cele obținute pe listele de partid pentru consilieri locali și cu aproximativ 3.000 de voturi mai multe decât totalul celor exprimate pentru candidații la primării.

Acest rezultatul este cel mai bun din ultimii 20 de ani – 47,04% și 72.757 voturi.  Comparativ cu alegerile anterioare, cel mai mare scor de până acum obținut de un candidat la președinția CJ, a fost în anul 2008 prin Partidul Democrat Liberal – un procent de 25,53%, respectiv 43.355 de voturi, fiind situat aproape la jumătatea performanței înregistrate de votul primit de la cetățeni, anul acesta. Așadar,  referințele de vot ale sibienilor ne arată încă o dată că aceștia apreciază, dincolo de apartenența de partid, performanța reală, proiectele concrete, care ne îmbunătățesc viața de zi cu zi.

În ceea ce privește scorul obținut pe Consiliul Județean acest procent de 46,65%, respectiv de 70.701 voturi, reprezintă cel mai mare scor obținut vreodată de un partid politic la Consiliul Județean. În ceea ce privește numărul de mandate obținute de PNL la Consiliul Județean pe o analiză a ultimilor 20 de ani se  înregistrează un scor istoric, 18 consilieri fiind cel mai mare număr înregistrat vreodată de Partidul Național Liberal sau Partidul Democrat Liberal.

Pentru aceste rezultate excelente, le mulțumesc în primul rând tuturor celor care au votat duminică, implicând-se serios în definirea viitorului mai bun al județului Sibiu. Indiferent de opțiunea personală în cabina de vot, cei peste 163.000 de sibieni din tot județul au arătat încă o dată că le pasă și știu ce vor.

Le mulțumesc tuturor candidaților noștri pentru implicare, indiferent dacă sunt printre cei mulți care au câștigat sau cei puțini care au pierdut. Fără ei, fără primarii și  consilierii locali din ultimii 4 ani, aceste rezultate nu ar fi fost posibile. Le mulțumesc tuturor voluntarilor care ne-au acordat timpul și încrederea lor și a căror muncă a contat.

Mulțumesc deopotrivă echipei PNL Sibiu și vicepremierului României Raluca Turcan pentru neobosita susținere a proiectelor importante din județul nostru!

În felicit pe toți cei care au câștigat, indiferent de partidul pentru care au candidat și le doresc un mandat în care cetățenii și interesele lor să conteze și să fie mai presus de apartenența de partid.

Vom colabora constructiv în toate municipiile, orașele și comunele județului Sibiu, indiferent de culoarea politică a primarului sau de distribuția voturilor în consiliile locale sau în consiliul județean.

Toate voturile contează pentru noi, mai ales cele pentru consiliile locale, indiferent dacă e vorba de cele peste 19.300 primite în municipiul Sibiu, sau de cele în jur de 200 de la Hoghilag sau Marpod. Multe sau puține, ele reprezintă voința cetățenilor și toate ne obligă să ne respectăm cuvântul, să fim serioși și mai ales să ducem la bun sfârșit ceea ce fiecare am promis când am candidat. Ne obligă, de asemenea, ca de acum competiția să fie înlocuita de colaborare, construind cu toții un județ mai prosper, mai european, mai atractiv și mai dinamic.

#Sepoate!Împreună.