Eurega

Consiliul Județean Sibiu introduce GASTRONOMIA în strategia de dezvoltare a județului

  • Un nou capitol dedicat Gastronomiei în cadrul Strategiei de dezvoltare a județului
  • Gastronomia inclusă în 6 domenii importante din strategie
  • Un nou compartiment – Dezvoltare durabilă pentru sprijinul producătorilor locali
  • Două documente suport – Manualul IMM-urilor în gastronomia locală și Ghidul unui stil de viață sănătos

Definită ca studiul relației dintre cultură și mâncare, gastronomia, una dintre cele mai importante componente de
dezvoltare a județului, a fost introdusă în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu, prin aprobarea unei hotărâri de către consilierii județeni la ședința de consiliu de azi. Aceste modificări vin ca rezultat al proiectului EUREGA Interreg Europe, în care Consiliul Județean Sibiu a fost partener alături de alte regiuni din Europa, care aspiră sau au deținut titlul de Regiune Gastronomică Europeană, din țări precum: Olanda, Finlanda, Spania, Irlanda, Grecia și Ungaria.

„Introducerea gastronomiei în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu este un pas firesc după
titlul deținut anul trecut, gastronomia locală fiind atât la nivel național, cât și european un atu pe
care putem miza în dezvoltarea economică a județului. În plus, susținerea producătorilor locali și
a unui stil de viață sănătos se numără printre prioritățile asumate”, a declarat Daniela Cîmpean –
președinta Consiliului Județean Sibiu.

Noile modificări aduse Strategiei de dezvoltare a județului Sibiu au fost direct corelate cu obiectivul proiectului, prin care Consiliul Județean Sibiu și-a propus să îmbunătățească politicile publice actuale. În acest sens au fost modificate șase domenii importante din cadrul strategiei, cum ar fi: dezvoltarea economică, agricultura și dezvoltarea rurală, turismul, educația, sănătatea, mediul înconjurător, dar și capacitatea instituțională, fiind introdus și un nou capitol dedicat Gastronomiei.

Totodată, a fost aprobat și Planul de Acțiune care are în vedere două componente importante:

  • înființarea unui nou compartiment – Dezvoltare durabilă – care va avea ca scop identificarea,
    promovarea și asistența IMM-urilor locale și a start-up-urilor, precum și realizarea unor acțiuni de
    comunicare și diseminare, pentru promovarea gastronomiei locale și implicit a producătorilor din județul
    Sibiu:
  • realizarea a două documente suport pentru noul compartiment, și nu numai, care vor contribui direct la
    promovarea consumului local și al unui stil de viață bazat pe alimentație sănătoasă, dar și mișcare:
  1. Manualul IMM-urilor în gastronomia locală – care are ca scop creșterea ofertei de produse
    locale
  2. Ghidul unui stil de viață sănătos – care are ca scop creșterea cererii de produse locale

Un alt factor foarte important care va avea de asemenea impact pozitiv asupra dezvoltării județului este introducerea unui nou obiectiv la capitolul Turism, care definește ceea ce înseamnă LOCAL și anume – „teritoriul județului Sibiu și teritoriul cuprins în proximitatea a 75 de km în jurul unei localități.”

Toate modificările pe care le are în vedere hotărârea Consiliului Județean Sibiu vor avea impact și asupra evenimentelor finanțate de Consiliul Județean Sibiu, prin agenda comunității, culturală, sportivă si de tineret. Ele
trebuie să promoveze gastronomia, producătorii locali și consumul de produse locale, ținând cont de cele două documente suport.

Etapa de documentare realizată de echipa EUREGA Interreg Europe s-a bazat pe sesiuni de comunicare directă cu factori de interes local, care au fost prezenți inclusiv la schimburile de bune practici realizate de partenerii proiectului din alte țări. Menționăm în acest sens câțiva dintre cei care au contribuit activ în această etapă a proiectului și cărora le mulțumim pentru aportul adus la reușita acestuia: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu,
Complexul Național Muzeal „ASTRA”, GAL Mărginimea Sibiului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiului, Primăria Rășinari, Grădina Verde, Sibiu Food Hub,
Biblioteca Județeană ASTRA, Asociația Județeană de Turism Sibiu, Hospitality Serol, Liceul Tehnologic de
Industrie Alimentara “Terezianum”, Pan Medical, Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu și Inspectoratul
Școlar Județean Sibiu.

Mai multe detalii cu privire la proiectul EUREGA Interreg Europe regăsiți aici: http://www.cjsibiu.ro/proiecte/eurega-2/

Informații suplimentare cu privire la proiectul EUREGA Interreg Europe din Sibiu, România:

Vezi documentul original aici.

Lucrări de peste 96 milioane euro pe drumurile județene din Sibiu

Lucrări de peste 96 milioane euro pe drumurile județene din Sibiu

  • Peste 143 km în modernizare și reabilitare
  • Fonduri proprii, guvernamentale și europene
  • 10 proiecte în derulare pe infrastructura rutieră

Transportul rutier este cel mai folosit mijloc de deplasare a cetățenilor din județul Sibiu, sens în care Consiliul
Județean Sibiu a alocat resurse importante în dezvoltarea și modernizarea drumurilor județene. Valoarea totală a proiectelor aflate în lucru în acest moment, în diverse stadii de realizare, este de peste 96 milioane euro, iar sumele provin din surse proprii, guvernamentale și europene. La baza realizării acestor investiții au stat indicatori care țin de potențialul de creștere a zonei, starea drumului județean, dar și strategia de dezvoltare a județului Sibiu.

“O bună conectivitate între UAT-uri este deosebit de importantă în dezvoltarea județului Sibiu motiv pentru care modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate. Am alocat resursele necesare atât din bugetul propriu, dar și prin accesarea fondurilor europene sau guvernamentale pentru a moderniza, repara sau consolida mai multe tronsoane din județ. Până în acest moment suntem în grafic cu cele mai multe proiecte, existând probleme cu un singur constructor care nu și-a îndeplinit prevederile contractuale, însă am demarat procedurile de remediere a acestei situații “, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

Precizăm că toate proiectele, precum și întreaga rețea de drumuri județene, care însumează aproximativ 958 km, sunt monitorizate de echipa tehnică din cadrul CJ Sibiu, astfel încât toate lucrările să fie în conformitate cu standardele impuse.

Vă prezentăm un sumar al tuturor proiectelor demarate de Consiliul Județean Sibiu pe drumurile județene.

Reabilitare și modernizare drum județean DJ 107 B Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic

  • grad de realizare: 40%.
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 103.512.917,08 lei cu TVA.
  • lungimea drumului județean este de 33,394 km.
  • termenul de finalizare este octombrie 2020

Revigorarea turismului în situl UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului județean DJ142 G Copșa Mică

  • gradul de realizare: 95%
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 22.975.443 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 10,400 km
  • termenul de finalizare este noiembrie 2020

Modernizare drum județean DJ106 T Ocna Sibiului – Topârcea – int. DJ106 G

  • gradul de realizare: 13%. În momentul de față a fost notificată firma contractoare și s-au demarat procedurile de remediere a situației
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 25.642.835,37 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 14,837 km
  • termenul de finalizare este iulie 2020

Modernizare drum județean DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, tronsonul cuprins între km 1+176 – km 4+350

  • stadiul lucrărilor: în proiectare tehnică – termen de finalizare iunie 2020, apoi se va emite ordinul de începere a lucrărilor de execuție
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 18.101.245 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 3,174 km, cu extindere la 3 benzi de circulație
  • termenul de finalizare este decembrie 2020

Refacere drum județean DJ 106 E Cristian – Orlat – Săliște – Jina – limita cu jud. Alba

  • gradul de realizare: 51%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 1.762.104,81 lei cu TVA
  • lucrări de consolidare pe drum la km 45+400, km 45+550, 46+850, km 47+450, km 47+700”
  • termenul de finalizare este mai 2020

Refacere drum județean DJ 106 E Cristian – Orlat – Săliște – Jina – limita cu jud. Alba

  • gradul de realizare: 80%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 2.445.040,03 lei cu TVA
  • lucrări de consolidare între localitățile Sibiel și Jina
  • termenul de finalizare este mai 2020

Consolidare drum județean DJ 106 J intersecție DJ 106 A-Gura Râului – Orlat

  • gradul de realizare: 82%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 2.945.325,66 lei cu TVA
  • lucrări de consolidare între km 0+000 – 4+900
  • termenul de finalizare este mai 2020

Reabilitare și modernizare drum județean DJ 141 Mediaş – Moşna – Pelişor – Bîrghiş

  • gradul de realizare a lucrărilor: 23%
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 55.797.071,09 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 24,688 km
  • termenul de finalizare este ianuarie 2022

Reabilitare drum județean DJ 106 Agnita – Sighişoara

  • stadiu: contract de lucrări semnat, urmează predarea de amplasament și ordinul de începere
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 94.344.647,58 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 36,892 km (din care 21,779 km în jud. Sibiu)
  • termenul de finalizare este de 30 de luni de la ordinul de începere.

Modernizare drum județean DJ 106 B A1 – Ocna Sibiului – Loamneş – Şoroştin – Ţapu

  • stadiu: reluare procedură achiziție lucrări
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 116.961.679,66 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 34,993 km
  • termenul de finalizare este de 24 de luni de la ordinul de începere, dar nu mai târziu de octombrie 2023.

De asemenea, S.C. Drumuri și Poduri SA Sibiu execută lucrări de reparații și întreținere pe drumurile județene
în vederea menținerii acestora la o stare tehnică corespunzătoare traficului în condiții de siguranță. Valoarea
totală a acestor lucrări în perioada mai – decembrie 2020 este estimată la 14.851.844,00 lei.

În luna mai 2020 sunt prevăzute realizarea de covoare asfaltice pe o lungime de cca 9 km pe următoarele
drumuri județene:

  • DJ104 F – Glâmboaca – Săcădate
  • DJ106 D – tronson Cisnădie – Cisnădioara
  • DJ105 G – zona Racovița,
  • DJ106 R – Sibiu – Poplaca, DJ 104 D- zona Brădeni.

Vezi documentul original aici.

Baza salvamont

Lucrările la baza de salvare Salvamont din Păltiniș au fost reluate!

Veste bună pentru iubitorii de munte, de câteva zile au fost reluate lucrările de execuție la obiectivul de investiții Construire Bază de Salvare în stațiunea Păltiniș.

Clădirea bazei de salvare va fi compusă din subsol, parter și etaj. La subsol va fi amenajată o sală de fitness și vor fi organizate spații de depozitare și garaje. La parter va fi amplasat un punct de prim ajutor cu birou dispecer și vor fi amenajate camere de cazare. La etaj va fi organizată o sală de mese și alte spații destinate depozitării produselor alimentare. Pe exteriorul clădirii va fi montat un panou de cățărare pentru antrenament.

Ne bucurăm că a trecut sezonul rece și echipa de lucru a putut relua lucrările la noua bază de salvare. Sunt 24 de luni la dispoziția constructorului pentru a realiza o nouă clădire, benefică pentru toți angajații Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, dar și pentru iubitorii de munte, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Această clădire este destinată bazei Salvamont, precum și turiștilor care pot beneficia, la nevoie, de cazare și instructaje montane.

În perioada următoare se vor executa lucrări la zidul de sprijin și la fundația clădirii. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, iar valoarea contractului de ridică la suma de 2,246,259,32 lei fără TVA.

Finanțarea acestei investiții este asigurată din fonduri guvernamentale și din bugetul Consiliului Județean Sibiu.

Inspector,
Tania Anastasof

Vezi documentul original aici.