Termen-limită prelungit la licitația pentru eficientizarea energetică a Pavilionului C17 de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a prelungit cu două săptămâni termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației organizate pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Pavilionului C17 „Fizioterapie – Psihiatrie Copii”, din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu.

Noul termen pentru depunerea ofertelor este 19 august 2026, decizia fiind luată pentru a permite unui număr cât mai mare de companii să participe la procedura de achiziție publică, a cărei valoare estimată este de 46,49 milioane de lei.

Potrivit documentației publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), lucrările prevăd anveloparea clădirii cu vată bazaltică, demontarea șarpantei și reabilitarea terasei acoperișului, precum și înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare.

Proiectul include, de asemenea, realizarea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, instalarea unor sisteme de încălzire prin pardoseală și de climatizare cu pompe și recuperatoare de căldură, precum și montarea unor panouri solare pentru producerea energiei electrice și a apei calde.

Clădirea, construită la începutul anilor ’80, este alcătuită din subsol, parter și trei etaje și are o suprafață desfășurată de aproximativ 7.700 de metri pătrați.

Fondurile europene nerambursabile necesare pentru eficientizarea energetică a Pavilionului C17 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” au fost obținute de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.

A fost publicată în SEAP licitația pentru viitorul Centru de sănătate mintală pentru copii

Consiliul Județean Sibiu a lansat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru proiectarea și construirea viitorului Centru de Sănătate Mintală pentru Copii al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu.

Valoarea estimată contractului este de 7.688.854,25 lei și prevede realizarea unui centru medical dotat cu cabinete de psihiatrie pediatrică, psihologie/psihoterapie, logopedie și asistență socială. De asemenea, proiectul include săli pentru tratament, psihoterapie de grup, fizioterapie și activități sportive, precum și grupuri sanitare și spații tehnice.

Printre serviciile medicale care vor fi oferite în cadrul viitorului centru se numără diagnosticarea și tratarea depresiei, anxietății, tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), consumului de substanțe psihoactive și evaluarea riscului suicidar.

Pentru această licitație am prevăzut o clauză suspensivă, întrucât ne-am dorit să câștigăm nu doar timp, ci și puncte suplimentare în etapa de evaluare a proiectului, la depunerea cererii de finanțare. Este o investiție necesară, în condițiile în care, în medie, peste 1.200 de copii au nevoie anual de de sprijin psihiatric și psihologic specializat, iar aproape 300 beneficiază de servicii de spitalizare de zi.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 24 august 2026, iar durata prevăzută pentru proiectare și execuția lucrărilor este de 55 de luni de la data emiterii ordinului de începere.

Proiectul Centrului de Sănătate Mintală pentru Copii va fi depus spre finanțare de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu  Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” prin Programul Sănătate 2021–2027.

La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” se află în derulare investiții pentru consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a patru pavilioane medicale, valoarea cumulată a proiectelor implementate de Consiliul Județean Sibiu depășind 150 de milioane de lei.

FC Hermannstadt – FCSB, meci și pentru sănătatea mintală

Fotbalul adună mii de oameni în tribune. Emoție, presiune, energie, adrenalină. Exact lucrurile pe care mulți tineri le trăiesc și în afara stadionului, doar că acolo lipsesc, de multe ori, sprijinul și echipa.

Astăzi, 18 mai 2026, începând cu ora 20:30, la partida FC Hermannstadt – FCSB, mesajul „Jocul nu e doar pe teren. E și în mintea ta.” ajunge pe Stadionul Municipal Sibiu, prin programul „O comunitate pentru sănătatea mintală”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

După implicarea BC CSU Sibiu, care a deschis componenta sportivă a campaniei în luna aprilie, FC Hermannstadt se alătură acestui demers prin care sportul devine voce pentru sănătatea mintală și pentru prevenție în rândul tinerilor.

Programul aduce în prim-plan anxietatea, depresia, dependențele, bullyingul, presiunea socială și dificultățile emoționale cu care se confruntă tot mai mulți adolescenți.

Sănătatea mintală are nevoie de dialog, de repere  și de comunități care înțeleg că sprijinul oferit la timp poate schimba un traseu de viață.

Programul aduce lunar elevi din județ față în față cu psihologi și psihiatri, într-un spațiu în care întrebările incomode sunt puse direct, iar răspunsurile sunt sincere. Se discută despre relația cu telefonul și rețelele sociale, anxietate, izolare, consum de substanțe, lipsa încrederii în sine și presiunea de a părea mereu „ok”.

Sportul ajunge acolo unde uneori discursurile oficiale nu ajung. În tribune, pe teren, în vestiar, printre copii și adolescenți care își caută repere. De aceea ne-am dorit ca acest program să iasă din sălile de conferință și să intre în comunitate, în locurile unde tinerii sunt atenți și conectați cu adevărat.

Specialiștii atrag atenția că intervenția timpurie și prevenția reduc riscul dezvoltării tulburărilor mintale și cresc șansele ca tinerii să ceară ajutor înainte ca problemele să se agraveze.

Conf. Univ. Dr. Ciprian Băcilă: „Campania „O comunitate pentru sănătate mintală” continuă prin implicarea activă a sportului ca instrument de conștientizare și apropiere de comunitate, având ca direcții principale:  întâlniri interactive copii – sportivi (role model), promovarea proiectului în cadrul competițiilor sportive și desfășurarea unor activități de informare și conștientizare privind sănătatea mintală, cu participarea directă a sportivilor implicați în proiect.”

”Fotbalul reprezintă mai mult decât o competiție fizică, fiind un pilon esențial pentru echilibrul psihic și disciplina emoțională a sportivilor. Performanța de pe teren este direct influențată de starea de bine interioară, motiv pentru care la FCH prioritizăm sănătatea mintală în egală măsură cu pregătirea tactică, fizică și toate celelalte. Într-un mediu dominat de presiune, stress, este datoria noastră să promovăm dialogul deschis și să eliminăm vulnerabilitățile. Fotbalul trebuie să rămână un spațiu sigur, unde reziliența mintală este cultivată prin sprijin reciproc și respect. Împreună, demonstrăm că adevărata forță a unui jucător pornește de la o minte sănătoasă și echilibrată!, a declarat Daniel Niculae, președintele executiv al FC Hermannstadt.

Adicții, presiune socială și lege: ce au învățat liceenii din județul Sibiu de la Cristi Danileț

Programul „O comunitate pentru sănătatea mintală”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu și derulat împreună cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, aflat la a 8-a ediție, a adus în fața a peste 100 de liceeni din Sibiu o discuție despre riscuri și consecințele legale ale unor comportamente frecvent întâlnite în rândul tinerilor.

Invitatul special al întâlnirii, Cristi Danileț, fost judecător și promotor al educației juridice, a vorbit pe înțelesul elevilor, cu exemple concrete din practică, despre limitele legii și responsabilitatea personală.

Discuția de azi a abordat teme sensibile, dar reale și de actualitate:

• consumul de droguri și implicațiile legale ale deținerii sau distribuirii
• consumul abuziv de medicamente și automedicația
• alcoolul, tutunul și alte comportamente de dependență
• conducerea fără permis sau sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise
• bullying-ul și cyberbullying-ul
• relațiile inadecvate și abuzul de poziție
• pornografia și expunerea la conținut ilegal
• deținerea și distribuirea de imagini cu minori
• presiunea socială, anxietatea și riscul de suicid
• răspunderea penală a minorilor și momentul în care o decizie devine dosar penal.
A fost o reală plăcere să vorbesc tinerilor sibieni despre responsabilitățile judiciare. E mai bine să vină oamenii legii la ei decât să vină ei la Tribunal, cu probleme. Tentațiile sunt foarte mari acum, de la violență fizică, la agresiuni în online, pornografie și droguri. Prevenția este esențială, iar o materie precum educația juridică o găsesc absolut necesară pentru ca elevii de azi să devină adulții responsabili de mâine”, a declarat Cristian Danileț.

În sală s-a vorbit fără ocolișuri despre cum ajungi, uneori, dintr-o decizie luată pe moment într-o situație cu urmări grave. Despre faptul că nu întotdeauna știi unde e limita și că, de multe ori, o afli abia după ce ai trecut de ea. Iar când intervine legea, lucrurile nu mai țin doar de o greșeală care se uită sau se iartă. Un dosar penal poate rămâne și poate influența, pe termen lung, parcursul unui tânăr.

În același timp, a fost subliniată importanța educației timpurii, astfel încât tinerii să înțeleagă din timp limitele personale, consimțământul, responsabilitatea și cadrul legal în care trăiesc.

La întâlnire au participat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Ciprian Băcilă, medic psihiatru în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, și Florin Neag, managerul instituției, alături de elevi ai colegiilor „Octavian Goga”, „Gheorghe Lazăr” și „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.

Educația juridică ajută tinerii să înțeleagă nu doar ce este permis și ce nu, ci și consecințele deciziilor lor. Cu cât această înțelegere apare mai devreme, cu atât șansele de a preveni situații grave cresc. Rolul nostru este să le oferim aceste repere la timp.

Educația juridică a tinerilor este esențială pentru formarea unei conștiințe civice solide, în care legea este înțeleasă nu doar ca instrument de sancționare, ci mai ales ca mecanism de protecție, în contextul unor vulnerabilități specifice vârstei. Din perspectiva juridica astazi le-a fost explicat liceenilor intr-o maniera accesibila, atât drepturile lor, cât și consecințele legale ale unor comportamente care pot depăși limitele legalității, inclusiv în situații precum violența sau consumul de substanțe”, a declarat dr. Ciprian Băcilă.

Autor al unor lucrări dedicate adolescenților, precum „Legea pe-nțelesul tinerilor. Manual practic de educație juridică și civică” primul manual de educație juridică pentru elevi din România,  și „Elevul și legea”, un ghid actualizat pentru liceeni, Cristi Danileț promovează constant educația juridică în școli.

Pentru elevii mai mici, a publicat și volumul „Dreptate pentru iepuraș”, primul din seria „Povești de educație juridică”, o carte care introduce, într-o formă accesibilă, concepte esențiale precum respectul, responsabilitatea și empatia.

Totodată, prin programul FAST – „Fii avocat în școala ta”, susține implicarea directă a elevilor în înțelegerea legii, prin întâlniri și discuții aplicate, formând tineri care pot transmite mai departe informația corectă în comunitățile lor. În același scop, a dezvoltat și aplicația mobilă gratuită Lege-n Dar, care pune la dispoziția tinerilor informații juridice explicate simplu și accesibil. În același registru educațional, inițiază și susține proiecte dedicate elevilor, precum concursul „Be Legal! Be Cool!”, ajuns la ediția a 4-a, o competiție de educație juridică și socială adresată elevilor de gimnaziu și liceu, precum și taberele tematice anuale LEGAL ACADEMY, dedicate adolescenților interesați să înțeleagă mai bine legea și rolul ei în societate.

Programul „O comunitate pentru sănătatea mintală” continuă prin întâlniri lunare dedicate elevilor, cu scopul de a aduce în discuție, deschis și aplicat, teme care țin de sănătatea mintală, comportamente de risc și responsabilitate.

Pregătim proiectul unui Centru de sănătate mintală destinat copiilor

Consiliul Județean Sibiu are în curs de realizare un studiu de fezabilitate pentru construirea unui Centru de sănătate mintală pentru copii, în curtea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Investiția va fi promovată în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Viitorul centru va funcționa într-o clădire nou construită în incinta spitalului și va cuprinde cabinete de psihiatrie pediatrică, psihologie/psihoterapie, logopedie și asistență socială. Sunt prevăzute, de asemenea, săli pentru tratament, psihoterapie de grup, fizioterapie și activități sportive, precum și grupuri sanitare și spații tehnice.

Media ultimilor trei ani arată că peste 1.200 de copii sunt consultați pentru diverse afecțiuni la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu. Doar anul trecut, 292 de copii au fost internați în regim de spitalizare de zi. Aceste cifre demonstrează clar că avem nevoie de intervenții reale, măsuri concrete și decizii asumate. Ele trebuie să răspundă direct nevoilor din teren, inclusiv prin construirea unui centru de sănătate mintală pentru copii. Într-un domeniu atât de sensibil, fiecare zi de întârziere înseamnă șanse pierdute.

Între funcțiile medicale ale centrului se află diagnosticarea depresiei, anxietății, hiperactivității, consumului de substanțe psihoactive și a riscului suicidar.

Documentația va fi finalizată în cursul lunii mai și va sta la baza depunerii cererii de finanțare pentru obținerea fondurilor nerambursabile necesare implementării proiectului.