Investițiile publice de la Spitalul Județean Sibiu

În contextul pandemiei, comunitățile locale realizează tot mai mult importanța spitalelor, iar la Sibiu foarte multe persoane și entități private au venit în sprijinul Spitalului Județean Sibiu, al Serviciului Public de Ambulanță și nu numai. Este un gest de solidaritate extrem de valoros, care vine să completeze efortul bugetului public, un efort pe care îl susține de fapt în permanență fiecare cetățean care plătește taxe și impozite.

„Îmi doresc ca tot mai mulți oameni să realizeze cât este de important să susținem pe termen lung sectorul medical. De fapt, o bună pregătire pentru a face față oricărei crize, începe atunci când ne plătim taxele și impozitele. Vreau să știți că investițiile în Spitalul Clinic Județean Sibiu din 2017 până la finalul anului 2019 s-au ridicat la 21.6 milioane de euro, adică aproximativ 100 de milioane de lei – fonduri proprii ale spitalului, de la bugetul județului, din proiecte europene dar și de la Ministerul Sănătății. E vorba de dotări fără de care criza ne-ar fi găsit într-o situație mult mai grea. 2,4 milioane de lei le-am investit în 2017 într-o stație nouă de oxigen, aproape 200.000 lei au mers către 19 paturi electrice pentru secția de Terapie Intensivă, pe care le-am completat la începutul anului acesta cu alte 8 paturi, iar Romgaz ne ajută să extindem capacitatea ATI și mai mult. Nu spun că avem cele mai bune condiții la Sibiu, știți că prioritatea mea este un nou spital județean. Spun doar că eforturile noastre sunt unele comune și din fericire au fost constante”, declară președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean.

Astfel, în prezent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu dispune de un număr de 560 de paturi dotate cu sistem de oxigen și 30 de ventilatoare. Capacitatea de izolare pentru persoanele ce vor veni în regim de urgență este în prezent de 100 de paturi pentru pacienții infectați cu coronavirus și 100 de paturi pentru alte patologii. Capacitatea de găzduire/internare a pacienților bolnavi de coronavirus este pregătită să crească, la nevoie, până la 400 de paturi.

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost reabilitată și dotată în urmă cu doi ani cu 19 paturi de terapie intensivă, în valoare de 189.999 lei, care corespund cerințelor de îngrijire a pacientului critic. 5,5 milioane de lei au fost investite prin buget multianual în reabilitarea completă Pavilionului secției ORL, unde în contextul actual a fost relocată Secția Clinică Oncologie, ca urmare a organizării un circuit distinct pentru pacienții oncologici pentru care riscul de complicații în SARS-COV-2 este unul crescut. Prin urmare, aceștia sunt tratați acum în cele mai bune condiții. În 2018, au fost achiziționate ventilatoare pentru secția de ATI în valoare de 505 750 lei. Detalii despre dotările, investițiile și modernizările din fiecare an se regăsesc pe pagina www.scjs.ro la rubrica Rapoarte de activitate.

În ceea ce privește testarea sibienilor pentru depistarea SARS-CoV-2, în momentul de față funcționează o linie PCR achiziționată de Fundația CON-A, pentru care autoritățile județene au reușit să obțină cu mari eforturi un extractor manual și unul automat, precum și o cantitate de început de 2500 de teste de extracție, ceea ce permite în acest moment realizarea de aproximativ 100 de teste pe zi. Consiliul Județean Sibiu a semnat un contract cu Ministerul Sănătății pentru un al doilea aparat automat de testare în timp real PCR. Valoarea fondurilor puse la dispoziție prin transfer de la Ministerul Sănătății este de 216.000 lei, iar Consiliul Județean Sibiu va asigura o cofinanțare de 10% pentru realizarea achiziției.

În ce privește tratamentele pentru această perioadă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a reușit să achiziționeze un stoc limitat de medicamente folosite pentru pacienții infectați cu coronavirus. Este vorba despre lopinavirum + ritonavirum (kaletra) și Hydroxycloroquinum (Plaqeunil). Efortul de achiziție de tratamente este unul
continuu și se va completa cu sprijinul Fundației Comunitare Sibiu care va continua să sprijine spitalul mai ales cu acele achiziții pe care spitalul nu le poate efectua.

În momentul de față, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu există linii de gardă pentru toate specialitățile și se angajează personal, în special personal mediu sanitar, asistenți medicali și registratori dar și personal superior, toate aceste angajări fiind pe perioadă determinată de 6 luni, în special pentru secțiile ATI, UPU și boli infecțioase.

Pentru o comunicare cât mai transparentă a modului în care se utilizează fondurile pe perioada pandemiei, inclusiv donațiile, Consiliul Județean Sibiu a lansat platforma de informare solidaripentrusibiu.cjsibiu.ro, unde sunt publicate rapoartele lunare cu achizițiile spitalului din primele 3 luni ale acestui an și rapoarte zilnice începând cu luna aprilie.

Vezi documentul original aici.

Spitalul Județean Sibiu și gestionarea COVID -19

Spitalul Județean Sibiu și gestionarea COVID -19

  • Linia de testare biologică PCR pentru COVID – 19 este montată. Așteptăm testerele
  • Două aparate de testare rapidă au termen de livrare vineri
  • Comandă în valoare de 3,6 milioane lei pentru extinderea secției ATI cu încă 12 paturi

Consiliul Județean Sibiu împreună cu managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a pus în funcțiune o serie de măsuri pentru a putea gestiona la capacitate maximă criza cauzată de coronavirus. Măsurile privesc achiziția de echipamente pentru testare, pentru extinderea ATI, achiziție de materiale de protecție, dar și organizarea personalului, a unor circuite speciale, toate menite să mențină sănătatea pacienților și a personalului medical.

Printre măsurile dispuse se numără:

  • Reorganizarea personalului în două ture, cu rotație la o săptămână, fiind creată și o tură de rezervă pentru situațiile extreme, dacă cele două ture ar fi contaminate, pentru a acoperi activitatea din secțiile critice: Boli infecțioase, UPU și ATI.
  • Modificarea circuitelor: se creează circuite speciale destinate exclusiv potențialilor pacienți cu COVID -19, astfel încât să nu se intersecteze nici personalul și nici pacienții.
  • Reducerea activității spitalului cu 60%: s-a redus activitatea pe secțiile care nu necesită intervenții de urgență.
  • Se asigură consultații pacienților din: Oncologie, Diabet, Hematologie și Ortopedie – cazurile de traumă.
  • S-au făcut angajări noi la secțiile Boli infecțioase și UPU
  • Intrarea în spital a pacienților se face doar prin Unitatea de Primiri Urgențe și Ginecologie (clădirea Maternității),
  • La intrarea și la ieșirea din tură, fiecare secție termometrizează personalul. Pacienții sunt și ei termometrizați și li se aplică chestionarul epidemiologic pe proprie răspundere
  • Au fost amplasate 2 containere pentru triere epidemiologică înainte de intrarea în UPU, întrucât în cortul pentru triaj din curtea spitalului era prea frig
  • S-a demarat achiziția pentru două aparate de testare rapidă, unul din fondurile Spitalului Județean și celălalt din fondurile donate către Fundația Comunitară. Aparatele au termen de livrare vineri, 27 martie. Fiecare aparat va veni cu câte 2.000 de testere rapide. Rezultatul unui test este disponibil după aprox. o jumătate de oră, cu precizie de 90%, după care, se confirmă prin testare PCR. Testarea rapidă se va face doar la indicația medicului epidemiolog
  • Linia de testare biologică PCR, achiziționată cu fonduri donate de Fundația CON-A, a fost montată. Personalul a fost pregătit la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr.Matei Balș și poate asigura linia 24 ore din 24. Vineri urmează să fie livrate 1.000 de testere, incluse în achiziția aparatului, iar Spitalul Județean a lansat comanda pentru încă 1.000 de testere
  • S-au comandat medicamente, materiale sanitare, din care doar pentru linia biologică în valoare de 40.000 lei, echipamente de protecție (măști, combinezoane). Spitalul Județean Sibiu dispune de fonduri suficiente pentru aceste achiziții, și în urma alocării a 2 milioane de lei de către Consiliul Județean Sibiu, doar că pentru necesarul de materiale nu sunt cantități disponibile pe piață și în acest context conducerea spitalului și a CJ Sibiu mulțumește comunității pentru fiecare donație în produse: spirt, ochelari de protecție, costume de protecție, dezinfectanți, etc.

”Facem eforturi să asigurăm acele echipamente necesare în prima linie. Nu putem acoperi întregul necesar din sistem, întrucât nu sunt pe piață produsele. Am discutat cu producătorii locali să își schimbe domeniul de activitate și să producă o parte din aceste echipamente” , precizează Daniela Cîmpean.

  • Secția ATI va fi extinsă cu încă 12 paturi, astfel încât vor fi 32 de paturi alocate pentru cazurile grave de coronavirus, care necesită ventilație. Spitalul Județean a lansat licitația pentru această extindere, estimată la 3,6 milioane lei iar după finalizarea achiziției, Spitalul Județean Sibiu va putea intra în rândul spitalelor care tratează COVID – 19, la nevoie.
  • În cazul în care va crește numărul acestor pacienți, spitalul e pregătit să extindă zona COVID gestionată de Secția Boli Infecțioase.
  • În cadrul Secției Fizioterapie se asigură cazarea și hrana pentru personalul medical care alege să nu meargă acasă în timpul liber pentru a nu-și expune familiile.

Asigurarea dată sibienilor de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și de conducerea Spitalului Județean este aceea că fac tot ceea ce pot pentru menținerea sănătății pacienților și a personalului medical.

”Îi rugăm pe sibieni să stea acasă, să apeleze la medicul de familie și la centrele de permanență din județul Sibiu, cum e cel de pe str. N.Iorga (la Cedonia), Agnita, Avrig și Săliște, sau la Urgența de la Spitalul Militar. De asemenea, sibienii sunt sfătuiți să nu intre în panică, să protejeze persoanele vârstnice și pe cei care suferă de boli cronice, să nu mai intre în contact direct cu ei pentru a nu le transmite virusul, pentru că lor le poate fi fatal.”

Ioana Căpățînă
Purtător de cuvânt

 

Măsuri în Spitalul Clinic Județean de Urgenta Sibiu, cea mai importantă instituție subordonată CJ implicată în gestionarea COVID-19 – 24.03.2020

1. Protecția personalului medical pentru a asigura continuitatea serviciilor

– Personalul din Spitalul Clinic Județean de Urgenta Sibiu funcționează încă de săptămâna trecuta în 2 ture (rotație săptămânală). Există si a 3-a tură – rezerva rezervelor – pentru situațiile extreme în secțiile critice (Boli Infecțioase, UPU, ATI)
– Am redus activitatea (cu aproximativ 60%) pentru cazuri care NU reprezintă o urgență medicală
– Angajări NOI pentru UPU, Boli Infecțioase astfel:

  • un medic de medicină internă pentru Secția Boli Infecțioase;
  • un medic medicină de laborator pentru Laboratorul de Analize;
  • o asistentă pentru Boli Infecțioase.

În lucru se află încă 21 de contracte pentru diferite categorii de personal pentru care se așteaptă fișa de aptitudini de la medicina Muncii
– Activitatea de ambulatoriu funcționează pentru secțiile de Oncologie, Hematologie, Diabet si Ortopedie, la restul secțiilor doar online și prin intermediul medicilor de familie

2. Triere epidemiologica

– Tot personalul spitalului, atât la intrare, cat si la ieșirea din fiecare secție este termometrizat
– Intrarea in spital se face doar prin UPU si Ginecologie (și o mică parte prin ambulatorii menționate mai sus)
– Trierea pacienților se face prin termometrizare și chestionar epidemiologic
– Corturile de triere din curtea spitalului (UPU) au fost înlocuite cu containere, deoarece temperaturile scăzute pot afecta rezultatul termometrizării.

3. Testare rapida

– 2 aparate pentru testarea rapidă: unul achiziționat de Spital, unul achiziționat de Fundația Comunitară;
– Unul va funcționa la UPU, unul la Boli Infecțioase
– Termen de livrare vineri – săptămâna aceasta
– Rezultatele testării rapide sunt disponibile in aproximativ 30 minute
– Precizia testului este de 90%
– Au fost lansate comenzi atât pentru teste care detectează virusul (4000 buc), cât și pentru teste care detectează anticorpii (trecerea prin boală, 1000 buc.)
– Testele se fac DOAR la indicația medicului epidemiolog sau infecționist
– Ulterior, rezultatele testelor rapide trebuie confirmate de PCR

4. Linia de testare biologică (PCR)

– Tipul de testare cel mai sigur
– Donație CONA
– Aparatul este montat și va deveni funcțional în momentul în care sosesc kiturile de testare
– 1000 de kituri au fost deja comandate și încă 1000 sunt în curs de achiziție, livrare la finalul săptămânii, dar se fac demersuri pentru urgentare
– Medicii care vor opera aparatul au fost instruiți la Institutul Matei Balș. Ne-am organizat pentru a asigura funcționarea aparatului 24 de ore din 24

5. Antivirale și materiale de protecție

– La nivelul întregii Uniuni Europene sunt insuficiente produse în acest moment
– Medicamente antivirale au fost comandate;
– consumabile – măști, combinezoane, protecție încălțăminte etc. – spitalul achiziționează zilnic tot ce este disponibil pe piață;
– Fonduri sunt disponibile
– Am discutat cu antreprenori locali pentru a-și schimba obiectul de activitate și a produce materiale consumabile de protecție

6. Dezinfecție

– În cadrul SCJU Sibiu, în cadrul secției ATI există un dispozitiv avansat de dezinfecție cu UV- cu sistem de măsurare a radiațiilor. Acesta este acționat cu telecomandă, ceea ce reprezintă sigura deosebire față de un robot de dezinfecție, restul funcțiilor fiind similare. Un alt aparat similar a fost comandat și urmează să fie amplasat în Secția Boli Infecțioase.
– Au fost comandate și 10 aparate performate de dezinfecție a aerului care vor fi distribuite, cu precădere, în zonele de risc: ATI, UPU, Boli Infecțioase.

7. Extindere spații medicale pentru tratarea cazurilor de COVID, la nevoie:

– În prezent tratarea pacienților cu COVID se face la Cluj, Timișoara, București, nu și la Sibiu, dar s-au luat măsuri pentru eventualitatea că va deveni necesară tratarea și la Sibiu:
– A fost lansată o comandă în valoare totală de 3,6 milioane lei pentru extindere ATI cu încă 12 paturi dotate cu toată aparatura necesară inclusiv aparate de ventilare artificială, stații oxigen; vor fi în total 32 paturi pentru cazurile grave de infecție COVID care necesită ventilație;
– Rămâne disponibil un număr de paturi și pentru alte patologii
– Se modifică circuitele: s-au creat circuite special destinate exclusiv potențialilor pacienți cu COVID astfel încât să nu se intersecteze nici personalul, nici pacienții
– în cazul în care crește numărul de cazuri, suntem pregătiți să extindem zona COVID

Mesajele președintelui CJS:

1. Pentru populație:

  • Stați acasă
  • La spital adresați-vă doar pentru situații grave pentru că la spital este riscul cel mai mare de infectare; apelați medicul de familie pentru orice servicii medicale ce nu reprezintă urgențe – eliberare rețete, prelungire tratamente; apelați la centrele de permanență existente în județ: N. Iorga (la Cedonia), Agnita, Avrig și Săliște, sau la Urgența de la Spitalul Militar.
  • Nu intrați în panică: cele mai multe cazuri de COVID sunt cu forme ușoare, care nu periclitează viața pacientului;
  • Forme grave de COVID fac de regulă vârstnicii și persoanele cu afecțiuni existente – prin urmare este esențial să-i protejăm pe aceștia și să nu intrăm în contact direct cu ei ex. când le ducem cumpărăturile să le lăsăm în fața ușii

2. Pentru personalul sanitar:

  • Facem tot ce se poate pentru a vă păstra sănătoși: ne zbatem să asigurăm materiale de protecție, asigurăm rotația medicilor, în Secția Fizioterapie punem la dispoziție soluții de cazare pentru medicii care lucrează cu persoane suspecte de boală și care nu doresc să își expună familia
  • Mulțumim că ați acceptat să fiți în prima linie. Avem încredere că suntem pe mâine bune. Activitatea voastră de până acum justifică această încredere.

3. Pentru donatori:

  • Mulțumiri tuturor donatorilor, persoane fizice si companii care ne sprijină cu fonduri și cu produse. Sibiul este un exemplu de solidaritate în aceste momente și am speranța că datorită acestei solidarități vom fi bine.

Vezi documentul original aici.