Consiliul Județean Sibiu investește 24,8 milioane lei în tratamentul modern al cazurilor de AVC

Județul Sibiu are șansa de a avea unul din cele nouă centre naționale acreditate în tratamentul endovascular al accidentului vascular cerebral (AVC), funcțional în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Pentru dotarea acestuia, unitatea medicală, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a achiziționat în anul 2022 primul angiograf biplan cu ajutorul căruia sunt efectuate intervenții de îndepărtare a cheagurilor care obturează vasele de sânge sau sunt introduse stenturi.

Astăzi, în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) a fost lansată o licitație publică pentru achiziționarea celui de-al doilea angiograf, cu o valoare estimată de 9,09 milioane lei. Termenul de depunere a ofertelor este 3 martie 2026.

Derulăm un proiect amplu, cu o valoare de aproape 25 de milioane lei, majoritar din fonduri europene nerambursabile și dintr-o contribuție de la bugetul propriu. Pentru a câștiga timp, care este atât de prețios când vorbim despre sănătatea oamenilor, avem deja în derulare o altă licitație pentru achiziția unui RMN de 9,15 milioane lei, a unui modul de inteligență artificială necesar  interpretării cu acuratețe a datelor de 571 mii lei și a echipamentelor pentru înființarea unei Unități de Accidente Vasculare Cerebrale Acute, a căror valoare depășește 371 mii lei. Pentru această licitație preconizăm desemnarea câștigătorului în zilele următoare, iar prin acest nou proiect continuăm să dezvoltăm la Spitalul Județean Sibiu specializarea de  neuroradiologie intervențională.

Contractul de finanțare, derulat prin Programul Național „Investiții în unități sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută”,  a fost semnat pe 22 decembrie 2025, iar echipamentele vor fi achiziționate în cadrul a două licitații publice, prima fiind lansată cu clauză suspensivă încă din luna iunie a anului trecut.

Investițiile vor crește capacitatea de reacție a medicilor sibieni în cazul pacienților cu AVC, în condițiile în care șansele de recuperare totală sunt maxime dacă intervenția este efectuată în primele 6 ore de la atac.

Anual, peste 55.000 de români fac un AVC, denumit şi „infarct de creier”. Una  din cinci persoane își pierde viața, iar una din trei rămâne cu diverse sechele, AVC-ul fiind prima cauză generatoare de diverse forme de handicap.

 

8 destinații de vacanță de la Aeroportul Internațional Sibiu. Noutatea sezonului de vară 2026: Sharm el Sheikh

În sezonul de vară 2026, de la Aeroportul Internațional Sibiu se va relua operarea curselor charter spre destinațiile de vacanță: Antalya (Turcia), Creta Heraklion și Rhodos (Grecia), Hurghada (Egipt), Monastir (Tunisia), iar Palma de Mallorca (Spania) și Larnaca (Cipru) revin pentru al doilea an în rețeaua de destinații de vacanță disponibile de la Sibiu.

Noutatea sezonului de vară 2026 o reprezintă introducerea zborurilor charter directe de la Sibiu către Sharm el Sheikh (Egipt) în perioada iunie – octombrie 2026, cu plecări din Sibiu în fiecare zi de luni, prin pachetele de vacanță oferite de touroperatorul Join UP și agenții de turism partenere.

Astfel, în vara anului 2026 vor fi disponibile zboruri directe de la Sibiu spre opt destinații de vacanță, cu un total de 17 frecvențe săptămânale, oferind pasagerilor opțiuni variate și perioade flexibile de vacanțe în cele mai căutate destinații pentru relaxare.

Destinația Perioada de operare Zile de operare
Antalya Mai – Septembrie 2026 Luni, Marți, Vineri, Sâmbătă
Creta Heraklion Iunie – Septembrie 2026 Marți, Miercuri, Vineri
Hurghada Martie – Noiembrie 2026 Marți, Miercuri, Joi
Larnaca Iunie – Septembrie 2026 Marți
Monastir Iunie – Septembrie 2026 Marți, Miercuri
Palma de Mallorca Iunie – Septembrie 2026 Vineri
Rhodos Iunie – Septembrie 2026 Joi
Sharm El Sheikh Iunie – Octombrie 2026 Luni

Notă: Informațiile privind perioada și zilele de operare a zborurilor pot suferi modificări. Recomandăm pasagerilor să verifice disponibilitatea pachetelor de vacanță cu zbor de plecare din Sibiu la touroperatori (Amara Tour, Christian Tour, Coral Travel, Dertour, Join UP, Karpaten Turism, Paralela 45, Tez Tour) și agențiile de turism partenere.

Introducerea unei noi destinații reprezintă un avantaj important pentru locuitorii județului și ai regiunii, care pot beneficia de conexiuni directe către destinații turistice internaționale. Constatăm că investițiile realizate în modernizarea infrastructurii aeroportului din Sibiu conduc la creșterea numărului de zboruri și de pasageri, concomitent cu asigurarea unui confort sporit.

Pachetele de vacanță cu plecare din Sibiu pot fi rezervate pe website-urile touroperatorilor și ale agențiilor de turism sau direct în cadrul punctelor de lucru ale agențiilor.

Link-uri utile:

Amara Tour – www.amaratour.ro

Christian Tour – www.christiantour.ro

Coral Travel – www.coraltravel.ro

Dertour – www.dertour.ro

Join UP – www.joinup.ro/

Karpaten Turism – www.karpaten.ro

Paralela 45 – www.paralela45.ro

Tez Tour – www.tez-tour.ro

Informații destinații de vacanță sezon vară 2026 cu zbor din Sibiu, link-uri touroperatori și agenții de turism partenere pe https://www.sibiuairport.ro/ro/info/destinatii-de-vacanta-2026/.

Activitățile Aeroportului Internațional Sibiu R.A. se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

„Piața la birou” revine la Consiliul Județean Sibiu, din 16 ianuarie

Produse locale, proaspete și sănătoase, direct de la producători, în fiecare zi de vineri

Consiliul Județean Sibiu reia, începând cu 16 ianuarie, proiectul „Piața la birou”, o inițiativă dedicată promovării produselor locale și susținerii micilor producători din județ. Piața volantă va fi organizată în fiecare zi de vineri, la sediul instituției din strada General Magheru nr. 14.

Reluarea acestui demers vine ca răspuns la interesul constant manifestat de sibieni pentru produsele autohtone, dar și ca o formă concretă de sprijin pentru micii producători, care pot oferi consumatorilor alimente proaspete, sănătoase și de calitate, obținute local.

„Piața la birou” facilitează accesul direct al angajaților din zonă și al locuitorilor din centrul municipiului Sibiu la produse locale, fără intermediari, încurajând consumul responsabil și adoptarea unui stil de viață sănătos. Totodată, inițiativa contribuie la dezvoltarea economiei locale și la promovarea producătorilor din județul Sibiu.

„Piața la birou” revine în curtea Consiliului Județean Sibiu, o veste mult așteptată atât de locuitorii din zonă, cât și de producătorii locali. Acest proiect ne dorim să continue ca un spațiu care creează o legătură directă între oameni și producătorii din județ și care le oferă sibienilor acces rapid la produse proaspete, sănătoase și de calitate, obținute local. Vă așteptăm să ne fiți alături, să alegem să consumăm produse locale și să susținem prin fiecare cumpărătură, producătorii din județului nostru.

Prima ediție va avea loc vineri, 16 ianuarie, între orele 09:00 – 13:00, în curtea Consiliului Județean Sibiu. La această ediție vor fi prezenți 10 producători locali, selectați din cadrul Pieței volante Transilvania, care vor oferi spre vânzare legume de sezon, produse de carmangerie, pâine și produse de panificație, miere, plante din flora spontană, precum și flori în ghivece.

Veste bună pentru montaniarzi: Programul „Anii Drumeției” continuă și în 2026, cu accent pe educație și respect față de natură

Consiliul Județean Sibiu anunță continuarea Programului „Anii Drumeției” și în 2026, după ce bugetul necesar a fost aprobat prin votul consilierilor județeni convocați astăzi într-o ședință extraordinară. Programul este atât prioritar, cât și de suflet pentru administrația județeană, întrucât pune în centrul său oamenii, natura și educația prin experiențe trăite  în aer liber.

Lansat în 2021, „Anii Drumeției” a crescut constant și a devenit un reper național în domeniul ecoturismului. Având sloganul „Liber în aer liber”, programul a însemnat reabilitarea, marcarea și extinderea a peste 800 de kilometri de poteci turistice din Munții Făgăraș, Lotru și Cindrel, dar și crearea unor comunități de oameni care aleg să descopere județul Sibiu pas cu pas, cu respect față de natură.

În 2025, proiectul a generat aproape 260 de drumeții și activități educative, reunind peste 6.000 de participanți, între care mai bine de 2.000 de elevi din școlile județului au descoperit natura prin „Aventurile cu clasa”, organizate în cadrul „Școalii altfel” și „Săptămânii verzi”.

Inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu și derulat prin intermediul Asociației Județene de Turism Sibiu, proiectul continuă Strategia de Dezvoltare a Județului Sibiu prin drumeții, ciclism și observarea naturii, promovând un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu, punând în valoare cadrul natural, meșteșugarii și producătorii locali.

În 2026, „Anii Drumeției” va continua să aducă oamenii mai aproape de natură prin drumeții ghidate, acțiuni educative și inițiative care încurajează descoperirea responsabilă a frumuseților naturale ale județului, de la cei mai mici participanți până la adulți și seniori.

Ca om care iubește și respectă natura și care crede în puterea educației, sunt convinsă că Anii Drumeției este calea sigură și eficientă pentru a crește o generație de oameni care aleg să trăiască sănătos și în armonie cu natura. Acest program are toate ingredientele necesare: infrastructură reabilitată, ghizi dedicați, conexiuni cu producătorii și meșterii locali și, nu în ultimul rând, o minunată comunitate de iubitori ai muntelui care crește de la o zi la alta. Când alegi să fii liber în aer liber, nimic nu te mai întoarce din drum.

Bugetul total alocat implementării proiectului „Anii Drumeției” în 2026 este de 600.000 lei, o investiție în educație, sănătate, comunitate și într-un viitor în care natura rămâne parte din viața noastră de zi cu zi.