„Anii Drumeției” intră în cel de-al cincilea an de existență

Sfârșitul lui 2024 aduce o veste bună pentru iubitorii ecoturismului: Programul „Anii Drumeției” va continua și în 2025.

 

Reuniți în ședință extraordinară, consilierii județeni au aprobat luni, 30 decembrie ac, fondurile necesare funcționării celui mai amplu program de ecoturism derulat de către o administrație publică din România.

Astfel, pe cei peste 800 de kilometri de trasee din munții Făgăraș, Lotru și Cindrel vor continua să fie organizate drumeții ghidate, veritabile evadări în aer liber bazate pe cunoașterea naturii și experiențe culturale și gastronomice.

În cei patru ani de când am inițiat și susținut acest program, am reușit să reabilităm întreaga infrastructură de drumeție montană din județul Sibiu, pe care am organizat peste 900 de ieșiri în natură alături de cei 20 ghizi, iar peste 8.000 de elevi au beneficiat gratuit de lecții privind flora și fauna din munții noștri. Târgul de ecoturism de la Sibiu are deja recunoaștere națională, cu beneficii pentru producătorii locali și operatorii de servicii de ecoturism. „Anii Drumeției” a fost premiat la Gala „Destinația anului 2024”  și este un proiect cu impact pozitiv asupra stării de bine a celor care își doresc să respire aerul curat a munților și să încerce bucatele curate ale localnicilor.

Următoarele ieșiri organizate de „Anii Drumeției” vor avea loc vineri, 3 ianuarie 2025, pe Via Transilvanica, secțiunea Mediaș – Heleșteu, și marți, 7 ianuarie 2025, la „Udatul Ionilor” din Tălmăcel, urmată de o drumeție în Munții Lotrului.

 

Doritorii se pot înscrie pe www.aniidrumetiei.ro, unde regăsesc și programul complet al lunii ianuarie.

Medii familiale și terapii moderne pentru copiii din fostele centre de plasament din județul Sibiu

Direcția Generală de Asistență Specială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu împreună cu Consiliul Județean Sibiu au finalizat proiectele de construire a cinci noi case de tip familial și două centre de zi pentru copiii provenind din centrele de plasament Orlat și Turnu Roșu. Acestea se adaugă altor două căsuțe de tip familial și unui centru de zi date deja în folosință.

Noile investiții majore vor crea un mediu mai sigur și mai familial pentru copiii aflați în sistemul de protecție socială, oferind condiții adaptate nevoilor individuale și acces la terapii de recuperare. Totodată, prin dotările moderne și infrastructura accesibilizată, proiectele contribuie la o integrare mai bună a copiilor în comunitate și la creșterea calității vieții acestora.

Astăzi inaugurăm cinci căsuțe de tip familial și două centre de zi, după ce, cu câteva luni în urmă, am dat în folosință alte două căsuțe de tip familial și un centru destinat recuperării copiilor cu dizabilități. Copiii spun adio vechilor centre de plasament și se vor muta în locații mult mai plăcute, adaptate nevoilor pe care le au.

Proiectele derulate de DGASPC Sibiu și Consiliul Județean Sibiu au vizat construirea a 7 căsuțe de tip familial și 3 centre de zi.

Acestea sunt amplasate în:

  • Sibiu, pe strada Drumul Ocnei (căsuțele „Iris” și „Călin”), pe strada Dr. Bagdazar (căsuțele „Brândușa” și „Narcisa”) și strada Bastionului (centrele de zi „Răzvana” și „Iasmina”);
  • Turnu Roșu, căsuțele „Pavel” și „Maria”, centrul de zi „Bujorul de munte”;
  • Cisnădie, căsuța „Octavian”.

„În noile spații copiii beneficiază de absolut toate dotările de care au nevoie pentru un trai confortabil, începând de la mobilier, la electrocasnice sau echipamente IT. De asemenea, în noile centre de zi putem lucra cu copiii pe partea de recuperare medicală, oferindu-le totodată și asistență psihologică. Suntem în fericita situație de a putea oferi beneficiarilor noștri serviciile de care au nevoie”, a transmis Liliana Agârbiceanu, director general al DGASPC Sibiu.

Investițiile au fost posibile mulțumită finanțărilor nerambursabile pe care cele două instituții partenere le-au obținut de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, valoarea investițiilor ridicându-se la aproximativ 25 milioane lei.

La evenimentul care a marcat finalizarea noilor obiective de investiții, organizat la Turnu Roșu, au participat reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, DGASPC Sibiu, echipele de proiect, constructori și jurnaliști.

 

Precizări privind proiectele de eficientizare energetică destinate consumatorilor vulnerabili din județul Sibiu

Pe data de 9 decembrie ac, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Lista firmelor acceptate în Programul REPower – Componenta 16 din cadrul PNRR, Investiția 4 – Componenta A și Investiția 7.

Reamintim că Investiția 4 – Componenta A se adresează utilizatorilor vulnerabili, care au posibilitatea de a-și instala panouri fotovoltaice și acumulatori de stocare, în timp ce Investiția 7 se referă la aceeași categorie de beneficiari, pentru care se pot deconta lucrări de eficientizare termică a locuinței (termoizolația pereților, podului, înlocuire tâmplărie exterioară etc).

Important pentru firmele validate în program:

  • Dosarele beneficiarilor finali se vor depune de către operatorii economici doar pe adresa de e-mail [email protected], însoțite de un borderou (opis) centralizator al acestora, care va cuprinde, ordonat alfabetic, numele, prenumele, CNP-ul și localitatea de domiciliul solicitantului. Documentul va semnat fi electronic de operatorul economic, în format PDF. Acest document va fi transmis și în format editabil.
  • Numărul de înregistrare se va atribui în ordinea depunerii dosarelor și va fi conferit borderoului centralizator;
  • Operatorii economici vor depune dosare separate pentru Investiția 4 și Investiția 7, limita fiind de 1.000 de dosare / operator / tip de investiție;
  • După verificarea dosarelor, personalul Ghișeului Unic de Eficiență Energetică din cadrul Consiliului Județean Sibiu poate solicita eventualele clarificări, care vor fi transmise operatorilor economici pe email, iar aceștia au obligația de a răspunde, în maxim 3 zile lucrătoare, pe adresa [email protected].

Având în vedere că data de închidere a apelului este 17.02.2025, termenul-limită pentru depunerea dosarelor spre verificare la adresa de e-mail menționată este 12.02.2025.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați linkul https://www.cjsibiu.ro/fara-categorie/ghiseu-unic-de-eficienta-energetica/ , unde regăsiți și Lista operatorilor validați în Programul REPower – Componenta 16 din cadrul PNRR, Investiția 4 – Componenta A și Investiția 7.

Consiliul Județean Sibiu a finalizat proiectul prin care au fost achiziționate și distribuite noile recipiente de colectare selectivă a deșeurilor

Pe data de 13 decembrie ac, Consiliul Județean Sibiu a finalizat distribuirea către 62 de unități administrativ-teritoriale din județul Sibiu a noilor recipiente care vor contribui la creșterea gradului de colectare a deșeurilor.

Au fost achiziționate 237.445 de recipiente, pe următoarele categorii:

  • Pubele de 120 l pentru deșeuri biodegradabile și pentru reziduale;
  • Pubele de 240 l pentru plastic/metal și pentru hârtie/carton;
  • Containere de 1,1 mc pentru deșeuri reziduale; biodegradabile; sticlă; plastic/metal și hârtie/carton;
  • Containere de 3 mc, tip „clopot”, pentru textile; plastic/metal și hârtie/carton.

Valoarea contractului de furnizare, derulat în cadrul Proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor”, a fost de 46.867.009, 36 lei, fără TVA, din care 50% contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene, 28% fonduri din Bugetul de Stat și 22% contribuția Consiliului Județean Sibiu.

Achiziționarea și distribuirea recipientelor au fost făcute în cadrul a două etape, astfel:

  • Etapa I – Finanțată din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020;
  • Etapa II – Finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Avem premisele prin care putem crește cu 50% cantitatea hârtie, plastic și metale colectată, dar și să implementăm principiul „plătește pentru cât arunci” mulțumită elementelor de identificare și monitorizare, respectiv cipurile cu care au fost dotate pubelele. În perioada următoare vom continua să informăm cum se colectează selectiv deșeurile, cu precădere în comunitățile în care nu a existat acest sistem.

Cei peste 5000 de locuitori ai comunei Rășinari vor avea rețea nouă de distribuție a energiei electrice

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a semnat joi, 5 decembrie, contractul de execuție pentru proiectul de modernizare a rețelei de distribuție a energiei electrice din comuna Rășinari, județul Sibiu.

Valoarea totală a proiectului este de 43.407.784,38 lei, dintre care 27.578.633,69 lei (80% din cheltuielile eligibile) sunt asigurați din Fondul pentru Modernizare. Beneficiarul, DEER, contribuie cu suma de 15.829.150,69 lei.

Durata de implementare a proiectului începe din 14 februarie 2024, data semnării contractului de finanțare, și se va încheia până la 30 iunie 2027.

Obiectivele proiectului:

Proiectul urmărește să contribuie la creșterea siguranței și eficienței în alimentarea cu energie electrică pentru consumatorii din comuna Rășinari și zonele limitrofe. Acesta include:

– Modernizarea rețelelor de distribuție de medie și joasă tensiune (20 kV și 0,4 kV);

– Modernizarea posturilor de transformare și a branșamentelor;
– Implementarea unor sisteme digitale pentru rețelele electrice.

Acțiunile desfășurate sunt aliniate obiectivelor Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiții 3.2, ce sprijină investițiile pentru extinderea și modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice.

Rezultate așteptate:

– 50 utilizatori suplimentari conectați la rețele inteligente de energie electrică;

– 2.276 contoare inteligente achiziționate și montate;

– 9 posturi de transformare modernizate și 6 posturi noi;

– 1.936 branșamente modernizate;

– 8,27 km linii electrice de medie tensiune subterane noi și 1,96 km aeriene noi;

– 15 km linii de joasă tensiune modernizate și 9,5 km noi;

– 1 sistem digitalizat pentru rețelele de distribuție.

Acest proiect reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a regiunii și la crearea unui mediu propice pentru noile investiții și racordări.

 

Declarația de la Malta

✅ Consolidarea turismului și a transporturilor pentru o Europă durabilă și coezivă ✅

Introducere

Turismul și transportul sunt pietrele de temelie ale structurii economice și sociale a Europei, promovând dezvoltarea locală și regională, schimburile culturale și conectivitatea. Reafirmăm importanța lor strategică în promovarea cooperării teritoriale și a creșterii durabile.

În calitate de reprezentanți ai satelor, orașelor și regiunilor Europei, subliniem necesitatea unor abordări inovatoare și cuprinzătoare pentru a aborda impactul schimbărilor climatice, a sprijini comunitățile locale și a consolida colaborarea transfrontalieră, asigurând în același timp reziliența și incluziunea sectoarelor noastre turistice și de transport.

➡️ Turismul: un motor al coeziunii regionale

Turismul contribuie cu peste 10 % din PIB-ul UE, ceea ce demonstrează relevanța sa economică și socială. Cu toate acestea, sectorul trebuie să se adapteze la comportamentele turistice în schimbare, influențate de schimbările climatice și să se diversifice dincolo de destinațiile tradiționale. Printre priorități se numără:

Creșterea durabilă:

Construirea unor legături reale cu comunitățile locale este esențială pentru promovarea turismului durabil. Este necesară o abordare echilibrată pentru a acorda prioritate calității în detrimentul cantității, în special în zonele care se confruntă cu un turism excesiv, pentru a proteja calitatea vieții rezidenților și bunurile de mediu.

Promovarea regiunilor mai puțin vizitate:

Evidențiind valorile naturale și culturale unice ale Europei, putem atrage vizitatori în zonele insuficient explorate, redistribuind astfel fluxurile turistice și reducând presiunea asupra destinațiilor populare. Cooperarea teritorială consolidată va asigura beneficii echitabile în toate regiunile UE.

Guvernanța bazată pe date:

Datele fiabile privind tendințele turistice, inclusiv închirierile pe termen scurt, sunt esențiale pentru a permite autorităților publice să ia decizii în cunoștință de cauză. Investițiile în sistemele de date vor permite o mai bună gestionare a resurselor și vor atenua efectele negative.

Poziția de lider a UE în politica în domeniul turismului:

Susținem o linie dedicată turismului în cadrul financiar multianual (CFM) post-2027 și solicităm elaborarea unei strategii cuprinzătoare a UE pentru a consolida turismul rezilient și durabil.

➡️ Transporturile: conectarea localităților și regiunilor din Europa

Infrastructura de transport este esențială pentru buna funcționare a pieței interne și are un impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Reducerea deficitului anual de investiții estimat la 130 de miliarde EUR este esențială pentru modernizarea și extinderea rețelelor de transport din Europa.

Mecanisme de finanțare incluzive:

Instrumentele de cooperare simplificate și inițiativele transfrontaliere, inclusiv parteneriatele regionale în planificarea transporturilor, vor echilibra oportunitățile economice cu măsurile de conservare a mediului.

Parteneriate pentru coeziune:

Forța politicii de coeziune constă în parteneriate. Valorificarea diversității regionale a Europei va conduce la rezultate durabile și cu efecte asupra incluziunii.

Tranziția verde și tranziția digitală:

Accelerarea investițiilor în electromobilitate, ținând seama totodată de neutralitatea tehnologică și asigurând infrastructura necesară, transportul pe bază de hidrogen și infrastructura digitală, va alinia sistemele de transport la obiectivele Pactului verde european, reducând emisiile și sporind eficiența. Sprijină investițiile în moduri alternative de transport, cum ar fi piste pentru biciclete și zone urbane favorabile pietonilor.

Angajamentul de a nu lăsa pe nimeni în urmă

Trebuie să se acorde prioritate regiunilor rurale și insulare pentru a asigura accesul echitabil la serviciile de transport. Investițiile în aceste domenii le vor consolida reziliența economică și vor garanta „dreptul de rămâne în propria comunitate” al cetățenilor.

➡️ Guvernanța pe mai multe niveluri și buna guvernanță

Angajamentul regional:

O capacitare adecvată a autorităților regionale și locale în procesul decizional proiectele de transport contribuie la răspunsul la nevoile specifice ale comunității, promovând în același timp coeziunea teritorială.

Responsabilitate și consolidarea capacităților:

Sublinierea importanței transparenței și a responsabilității în gestionarea fondurilor publice. Buna guvernanță consolidează încrederea cetățenilor și asigură alocarea eficientă a fondurilor.

ℹ️ Apel la acțiune

Grupul PPE din cadrul CoR îndeamnă viitoarea Comisie:

1. Abordarea deficitului de investiții în transporturi:

Să dezvolte mecanisme de finanțare inovatoare, inclusiv finanțarea de tip public-privat, și să consolideze parteneriatele cu autoritățile locale și regionale pentru a utiliza fondurile în mod eficient.

2. Elaborarea unei strategii specifice a UE pentru turism:

Să recunoască rolul esențial al turismului în coeziunea economică, socială și teritorială și să pledeze pentru un buget dedicat turismului în CFM post-2027 pentru a sprijini politici durabile și reziliente.

3. Promovarea cooperării:

Să se angajeze să colaboreze îndeaproape cu instituțiile UE și cu părțile interesate pentru a se asigura că vocile autorităților locale și regionale sunt auzite, abordând provocările care au un impact direct asupra economiei și a calității vieții comunităților.

Prin aceste măsuri, putem valorifica potențialul turismului și al transporturilor pentru a construi o Europă durabilă, coezivă și prosperă.

Adoptat de Grupul PPE din cadrul CoR la 3 decembrie 2024.

 

Anii Drumeției – model de bune practici în cadrul Proiectului „Slowdown”, finanțat de Interreg Europe

Cea de-a doua întâlnire a celor nouă parteneri europeni implicați în Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, a fost organizată în Spania, în a doua jumătate a lunii noiembrie, de către Comunitatea Autonomă a Regiunii Murcia, care este și parte în acest proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Agenda a inclus schimbul de bune practici între cei nouă parteneri din Spania, România, Ungaria, Slovacia, Italia, Letonia, Irlanda și Finlanda, precum și vizitarea unor obiective turistice și unități de producție din regiunea spaniolă Murcia, unde sunt utilizate strict resursele locale, fie că este vorba despre materii prime sau mâna de lucru.

Cu acest prilej, Programul „Anii Drumeței”, prin care administrația județeană încurajează ecoturismul și a amenajat peste 800 de kilometri de poteci, a fost prezentat partenerilor de proiect.

Am avut plăcerea să constatăm că Programul „Anii Drumeției” se înscrie în principiile de bază ale conceptului de „turism lent”, care valorifică potențialul comunităților locale, punând accent pe petrecerea timpului în aer liber, savurând oferta culturală și experiențele gastronomice ale locului. Desigur, am avut și ce învăța de la partenerii noștri, unii dintre ei având deja o experiență îndelungată în ecoturism.

Regiunea spaniolă Murcia încurajează turismul lent, care permite vizitatorilor acumularea de experiențe locale, cu accent pe gastronomie, cultură și tradiții. În 2024, autoritățile regionale au organizat  numeroase evenimente în zona localității Caravaca de la Cruz, unul dintre cele cinci orașe sfinte ale lumii, care au inclus pelerinaje, concerte de muzică, seminarii și expoziții tematice.

De asemenea, aici au fost derulate numeroase proiecte de reconversie a clădirilor industriale, care au fost transformate în spații de cazare neutre din punct de vedere al impactului ecologic.

Schimbul de bune practici între cei nouă parteneri ai proiectului „Slowdown” va influența și programul de ecoturism al administrației județene dedicat iubitorilor naturii: Pe lângă deja cunoscutele drumeții ghidate și lecții pentru elevii, dorim să introducem tururi specializate, cum ar fi fotografia de natură, dar și implementa conceptul „leave no trace”, prin care ne asigurăm că nu lăsăm deșeuri în urma noastră. Sunt activități derulate deja de colegii noștri de proiect din Ungaria și Irlanda. Totodată, partenerii din Italia și Spania, au reușit să accesibilizeze accesul persoanelor cu dizabilități la obiective și circuite turistice, dar și să creeze cadrul legislativ care reglementează folosirea motorizatelor în zonele frecventate de turiști. Pe aceste două importante subiecte vom continua schimbul de informații, urmând să identificăm modalitățile de integrare în conceptul de „Slowdown” la nivelul județului nostru.

Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, este derulat de către Consiliul Județean Sibiu cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin Interreg Europe, perioada de implementare fiind cuprinsă între aprilie 2024 – iunie 2028.

Consiliul Județean Sibiu a pregătit documentația necesară primei etape de construire a Noului Spital

Pe ordinea de zi a ședinței consilierilor județeni de joi, 28 noiembrie ac, a fost introdus Proiectul de hotărâre vizând aprobarea indicatorilor tehnici și economici  aferenți realizării primei etape de construire a Noului Spital.

Pentru a respecta prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 29 din 28 martie 2024, prin care a fost abrogată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2023, care permitea realizarea Noului Spital la valoarea integrală (cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Sănătate 2021 – 2027, și prin împrumut al Statului de la Banca Europeană de Investiții ), act prin care a fost instituit și un nou program destinat unităților spitalicești, respectiv Programul Național de Investiții în Sănătate (finanțat din fonduri de la bugetul de stat și din împrumut al Statului de la Banca Europeană de Investiții), Consiliul Județean Sibiu a actualizat documentațiile, cu încadrare în suma maximă alocată, de 2 miliarde lei (400 milioane euro).

De asemenea, tot prin noua documentație a fost stabilită necesitatea realizării investiției în integralitatea sa, în cadrul a două etape distincte, prima vizând secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, iar cea de-a doua, cele aparținând Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.

Astfel, noii indicatori ai etapei I sunt:

Indicatori tehnici:

  • Suprafață construită totală: 16.913 mp
  • Suprafață totală desfășurată: 68.561,28 mp

Indicatori economici:

  • Valoare totală inclusiv TVA: 2.000.000.000,00 lei
  • Valoare C+M inclusiv TVA: 1.131.647.181,14 lei.

Hotărârea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici aferenți Etapei I a Proiectului „Noul Spital”, va fi depusă în platforma My Smis, alături de celelalte documente obligatorii.

Reamintim sibienilor că activitatea curentă a Spitalului Clinic Județean Sibiu se desfășoară atât în cadrul a 13 corpuri medicale distincte, construite începând cu anul 1857, unele amplasate la 2,5 km distanță, cât și în 24 de clădiri-suport (depozite de alimente, medicamente, materiale sanitare, birouri, arhivă etc).

10 clădiri au fost deja reabilitate și echipate medical de către Consiliul Județean Sibiu printr-o serie de proiecte cu finanțare nerambursabilă, iar una se află în curs de modernizare, multe dintre aceste pavilioane spitalicești sunt amplasate în zone construite protejate, cu interdicții specifice, care fac imposibilă adaptarea lor la normele actuale de siguranță sanitară și de protecție la incendiu, astfel încât se impune mutarea activității medicale într-un spațiu adecvat, care să permită tratarea eficientă, rapidă și sigură a pacienților.

În paralel cu actualizarea documentației și pregătirile în vederea depunerii cererii de finanțare, Consiliul Județean Sibiu a făcut demersurile legale pentru modificarea actelor normative care limitează finanțarea proiectelor majore de investiții în sănătate, acte care au fost emise de doi miniștri, al căror efect denaturează strategia Guvernului privind infrastructura de sănătate publică.

Astfel, Consiliul Județean Sibiu a formulat și înaintat o plângere prealabilă împotriva Ordinului comun al ministrului investițiilor si proiectelor europene și al ministrului sănătății nr. 6311/2024 , precum si împotriva Ordinului ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 6750/2024, document înregistrat la ambele ministere, inclusiv la Secretariatul General al Guvernului, în data 20 noiembrie2024.

De asemenea, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București cerere de suspendare a executării celor doua acte administrative menționate mai sus.

Tot pe rolul Curții de Apel București, a fost înregistrată o cerere de ordonanță președințială, prin care s-a solicitat suspendarea termenului prevăzut in Ghidul de finanțare pentru depunerea cererilor, respectiv 2 decembrie 2024, ghid aprobat prin Ordinul ministrului investițiilor si proiectelor europene nr. 6750/2024.

 

 

 

 

Accesul copiilor la educație va fi mai ușor și ecologic: Consiliul Județean Sibiu a distribuit microbuzele școlare electrice de 8 + 1 locuri achiziționate prin fonduri nerambursabile

Consiliul Județean Sibiu a predat luni, 25 noiembrie 2024, o parte din microbuzele școlare achiziționate prin proiectul Microbuze școlare electrice în județul Sibiu”, finanțat din fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre 41 de microbuze cu o capacitate de 8+1 locuri, achiziționate pentru 39 de UAT-uri din județ și pentru două centre școlare de educație incluzivă.

Microbuzele sunt dotate cu lift electric pentru persoane cu dizabilități, stație de sonorizare, afișaj electronic, climatizare, încălzire în scaune și volan,un set de anvelope de vară și au o autonomie de 200 km.

La eveniment au fost prezenți primari și reprezentanți ai UAT-urilor beneficiare, directorii centrelor școlare CSEI nr.1 Sibiu și CSEI Turnu Roșu, precum și conducătorii auto care au fost anterior instruiți în operarea acestor microbuze.

De asemenea, din partea Consiliului Județean Sibiu au luat parte la eveniment președinta Daniela Cîmpean, directorul executiv al Direcției Strategii – Proiecte, Oana Popa, și managerul de proiect, Bianca Vintilă.

Într-o primă fază au fost predate microbuze către UAT-urile: Agnita, Avrig, Cisnădie, Ocna Sibiului, Tălmaciu, Roșia, Marpod, Alțâna, Iacobeni, Bârghiș, Brădeni, Chirpăr, Loamneș, Păuca, Racovița, Turnu Roșu, Boița, Cârța, Cârțișoara, Șura Mică, Slimnic, Axente Sever, Șeica Mare, Bazna, Micăsasa, Alma, Sadu, Râu Sadului, Gura Râului, și către centreleșcolare nr. 1 Sibiu și Turnu Roșu, urmând ca, în scurt timp, să fie transmise și cele pentru Săliște, Orlat, Șura Mare, Laslea, Hoghilag, Ludoș, Merghindeal, Dumbrăveni, Valea Viilor și Arpașu de Jos.

Prin acest proiect aducem un plus de confort pentru peste 3.000 de elevi navetiști provenind din 94 de școli și 4 centre școlare de educație incluzivă, contribuind în același timp la protecția mediului înconjurător. Este încă un proiect realizat cu fonduri nerambursabile prin care contribuim la starea de bine a comunităților din județul nostru.

Microbuzele au fost predate primăriilor care au avut obligația de a instala o stație de încărcare, să asigure personal deservent și să acopere cheltuielile de exploatare pentru următorii patru ani.

Valoarea totală a proiectului este de 35.904.040,44 lei cu TVA, suma integrală fiind obținută de către Consiliul Județean Sibiu din PNRR.

În carul aceluiași proiect, au mai fost achiziționate alte 15 microbuze electrice, cu o capacitate de 16 + 1 locuri, care vor fi distribuite către 13 primării și 2 centre de educație incluzivă.

Consiliul Județean Sibiu a început o nouă companie de informare privind colectarea selectivă a deșeurilor

Felul în care deșeurile trebuie să fie colectate de fiecare familie a fost tema întâlnirilor pe care Consiliul Județean Sibiu le-a avut atât cu copiii, cât și cu adulții din municipiul Sibiu.

Printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, administrația județeană extinde Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) prin achiziționarea de recipiente destinate colectării selective, distribuirea acestora către populație, prin primăriile din județ, apropiindu-se de final.

Primele întâlniri au fost organizate la Colegiul „Octavian Goga” din Sibiu și la Piața Volantă „Transilvania”.

Este important să creștem cantitatea de deșeuri reciclate, iar pentru aceasta este nevoie permanentă de informare. Cu un efort minim, fiecare dintre noi poate contribui la o însănătoșire a mediului înconjurător, mai ales că, prin acest proiect, am oferit gratuit pubele pentru colectarea selectivă.

În cadrul campaniei de conștientizare a necesității colectării selective a deșeurilor, a fost realizat un pliant cu informații privind tipul de produse care vor fi depozitate în pubelele negre, albastre, galbene, maro și verzi.

De asemenea, au fost distribuite produse promoționale realizate din materiale alternative, reciclabile, constând în pixuri, sacoșe reutilizabile din bumbac și bidoane pentru apă confecționate din aluminiu alimentar, pentru a contribui atât la reducerea consumului de plastic, dar și la familiarizarea tuturor că există soluții prietenoase cu mediul înconjurător.

Campania de informare va continua și în perioada următoare în școlile din județul Sibiu, precum și în cadrul unor evenimente ale comunităților locale.

Pentru extinderea SMID, Consiliul Județean Sibiu are în derulare Proiectul „Recipiente de colectare a deșeurilor”, finanțat de Uniunea Europeană prin  Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 și Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027”.

Valoarea contractelor de finanțare este de 12,87 milioane lei (POIM 2014-2020) și  75,33 milioane lei (PDD 2021 -2027), numărul pubelelor achiziționate în cadrul celor două etape fiind de 54.733 buc., respectiv 182.712 buc.

Schimb de experiență între Județul Sibiu și Raioanele Criuleni și Strășeni din Republica Moldova

O delegație a Consiliului Județean Sibiu condusă de administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, a efectuat un schimb de bune practici în Raioanele Criuleni și Strășeni din Republica Moldova. Din delegație au mai făcut parte reprezentanți ai Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului și ai GAL-urilor Mărginimea Sibiului și Țara Oltului. A fost ultima vizită în cadrul celei de-a doua ediții a Proiectului „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească”, derulat de Consiliul Județean Sibiu și finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În cadrul programului au avut loc întâlniri cu președinții Consiliilor Raionale din Criuleni și Strășeni, cu primarii localităților Scoreni, Mașcăuți și Lozova, cu reprezentanții GAL Plaiul Codrilor și ai Rețelei Naționale LEADER din Republica Moldova. De asemenea, au avut loc vizite la instituțiile de cultură, educație și sportive renovate cu fonduri europene și diverse granturi.

„Vă felicit pentru rezultatul obținut la alegerile prezidențiale, dar și pentru dorința dumneavoastră de a face parte din marea familie europeană. Fondurile europene reprezintă cheia pentru dezvoltarea unei comunități: fie că vorbim de infrastructura de drumuri, de reabilitarea clădirilor sau investiții în sănătate, cultură și educație. Județul Sibiu este unul dintre județele fruntașe din Regiunea Centru la accesarea fondurilor europene. Suntem dispuși să vă oferim sprijinul acum, la început de drum”, a transmis administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu.

Proiectul „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească”, aflat la a doua ediție, a cuprins câte două vizite de studiu în Sibiu și raioanele partenere din Republica Moldova, simpozioane, expoziții, ateliere dedicate meșteșugurilor tradiționale, dar și spectacole de dansuri și muzică populară.

Proiectul a fost finanțat de Guvernul României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), cu o valoare de 480.000 lei, contribuția Consiliului Județean Sibiu fiind de 9.600 lei.

Vlad Vasiu (PNL) și Paul Kuttesch (FDGR) au fost aleși vicepreședinți ai Consiliului Județean Sibiu

Consiliul Județean Sibiu, proaspăt constituit joi, 7 noiembrie 2024, s-a reunit astăzi, 8 noiembrie, într-o ședință extraordinară pentru stabilirea numărului, denumirii șicomponenței nominale  a comisiilor de specialitate, pe principalele domenii de activitate ale  CJ Sibiu, precum și pentru alegerea celor doi vicepreședinți. Totodată, consilierii au aprobat și trei proiecte de hotărâre.

Numirea noilor consilieri județeni în comisiile de specialitate s-a făcut de către fiecare  formațiune politică, în baza propunerilor înaintate.

Astfel, din cele cinci comisii organizate în Consiliul Județean Sibiu, fac parte următorii consilieri:

Comisia pentru asistență socială, sănătate și relația cu ONG-uri:

Președinte: Mihai Dumitrescu (FD)

Secretar: Ștefan Lucian Cocă (AUR)

Membri: Claudia Doina Druță (PNL), Ștefan, Cotizo Draia (PSD), Dumitru Beschiu (PSD), Adrian Echert (USR), Heinz Andreas Galter (FDGR)

Comisia pentru cultură, învățământ, culte, tineret și sport:

Președinte: Christine Manta-Klemens (FDGR)

Secreatar: Maria Valeria Isaicu (PNL)

Membri: Otilia Man (PNL), Emilian Marius Novac (PSD), Radu Iulian Scutea (PMP)

Comisia de buget – finanțe, strategii, dezvoltare economică și cooperare cu mediul de afaceri:

Președinte: Aurel Gâță (PNL)

Secretar: Gheorghe Sterp-Vingărzan

Membri: Marcel Constantin Luca (PNL), Paul Kuttesch (FDGR), Anca Maria Suciu (PSD), Constantin Popa (PSD), Claudiu Gheorghe Zgripcea (USR), VladAlexandru Vasiu (PNL), Gheorghe Popa (AUR)

Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism:

Președinte: Daniel Ioan Cermonea (PSD)

Secretar: Beatrice Ungar (FDGR)

Membri: Mircea Mihai (PNL), Augustin Sava (AUR), Radu Scutea (PMP)

Comisia juridică, administrație publică locală și ordine publică:

Președinte: Bogdan Gheorghe Drașoveanu (AUR)

Secretar: János Ervin Iakób (USR)

Membri: Adrian Aldea (PNL), Horațiu Valer Coldea (PNL), Pavel Bichicean (PSD), Friedrich Gunesch (FDGR), Vlad Alexandru Vasiu (PNL)

Ulterior stabilirii componenței comisiilor, s-au înaintat următoarele propuneri pentru alegerea vicepreședinților: Vlad Alexandru Vasiu (PNL) și Paul Kuttesch (FDGR), nominalizările fiind făcute de către Gheorghe Sterp Vingărzan(PNL) și de către Beatrice Ungar (FDGR).

Consilierii județeni și-au exprimat votul, în mod secret, iar după numărătoarea voturilor, cele două funcții de vicepreședinți vor fi ocupate de către Vlad Alexandru Vasiu, cu un număr de 21 de voturi, și de către Paul Kuttesch, cu un număr de 21 de voturi. Menționăm că aleșii județeni ai PSD s-au abținut de la vot, iar reprezentanții AUR nu au votat, întrucât au părăsit sala.

Ordinea de zi a ședinței a inclus și două proiecte de hotărâre necesare a fi aprobate  în vederea contractării de fonduri europene. Este vorba despre proiectul Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”, depus spre finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027. Proiectul, în valoare de aproximativ 9,6 milioane lei, urmărește realizarea a trei obiective de investiții în infrastructura de turism a județului Sibiu:

Construire punct belvedere/observare avifaunistică în localitatea Rășinari, cu o suprafață de 41 mp, investiție în valoare de 835.260,20 lei cu TVA,
Construire refugiu turistic pentru situații de urgență, destinat turiștilor, dar și echipei Salvamont, amplasat lângă cabana Prejba, cu o suprafață construită de 60,76 mp, în valoare de 1.379.014,77 lei cu TVA
Reabilitare, modernizare și dotare bază de salvare Bâlea Lac Sibiu, suprafața construită la sol fiind de 246,65 mp, iar suprafața desfășurată de 458,47 mp; investiție în valoare de 7.745.326,27 lei cu TVA

Cel de-al treilea proiect a vizat modificarea HCJ nr. 300/2023 privind exprimarea acordului pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unor imobile construcții, pe seama Aeroportului Internațional Sibiu R.A., realizate în cadrul proiectului „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice”. 

Mai multe detalii despre proiectele aprobate pot fi găsite pe site-ul instituției:

https://www.cjsibiu.ro/evenimente/ordine-de-zi-a-sedintei-extraordinare-a-consiliului-judetean-sibiu-din-data-de-8-noiembrie-2024-ora-1500/