Consiliul Județean Sibiu a publicat anunțul pentru selecția celor 5 membrii din cadrul Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.

Consiliul Județean Sibiu a publicat anunțul privind selecția a 5 membri care să facă parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.. Selecția constă în depunerea unui dosar de candidatură și susținerea unui interviu.

Cei interesați să facă parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A. își pot depune dosarele până la data de 31.08.2021, ora 14. După afișarea rezultatului în urma selecției dosarelor (07.09.2021), cei admiși vor susține interviului în perioada 27 – 28 septembrie 2021.

Cele 5 posturi din cadrul Consiliului de Administrație  sunt:

  • un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, absolvent de studii superioare economice sau juridice, cu o experiență de minim 5 ani în domeniul juridic, economic, contabilitate, audit sau financiar.  Acesta va fi numit la propunerea acestei instituții;
  • un reprezentant al autorității tutelare, absolvent de studii superioare;
  • 3 persoane cu o experiență de minim de 3 ani, în activitatea de administrare sau de management a unor întreprinderi publice, regii autonome sau societății profitabile, inclusiv societăți din sectorul privat;

Detalii despre calendarul selecției membrilor, documentele necesare cuprinse în dosarul de candidatură,  condițiile de participare, precum și  detalii despre criteriile de evaluare a candidaților, pot fi consultate pe site-ul Consiliul Județean Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/07/Anunt-selectie-membri-Consiliu-de-Administratie-aeroport-27-iulie-2021.pdf.

Așteptăm ca antreprenori de top din județul Sibiu să accepte această provocare. Este nevoie de oameni pregătiți, cu viziune și experiență în domenii cheie pentru repornirea și dezvoltarea aeroportului, după această perioadă de pandemie. Consiliul Județean Sibiu face toate eforturile pentru a aloca fonduri care să sprijine, atât dezvoltarea serviciilor conexe, precum și companiile care operează curse regulate de la Sibiu.

Misiunea Consiliul de Administrație este de a asigura condiții organizaționale, tehnice și financiare aferente activității conexe ale transportului aerian, în vederea operării Aeroportului Internațional Sibiu. Acesta trebuie să funcționeze după următoarele valori: eficiență, eficacitate, transparență, competitivitate, siguranță, securitate, profesionalism, angajament, responsabilitate și excelență.

Consiliul Județean Sibiu a dat în lucru proiectul de autorizare construcție pentru noul Spital Județean

AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE pentru Noul Spital Județean a fost EMISĂ

Consiliul Județean Sibiu a obținut vineri, 6 august, Autorizația de Construire a Noului Spital  Județean. Documentul reprezintă ultima etapă de avizare și primul pas prin care instituția  poate depune proiectul în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile.

Conform autorizației, lucrările de execuție ale Noului Spital Județean trebuie să fie demarate  până în luna august 2022 și se vor desfășura pe o perioadă de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere.

Prin obținerea Autorizației de Construire a Noului Spital Județean suntem cu un pas mai aproape de un moment pe care toată comunitatea din județul nostru și nu numai îl așteaptă. Acesta va fi construit ținând cont de standardele actuale de mediu impuse de Uniunea Europeană, complet digitalizat și cu servicii medicale și costuri eficientizate. Noul Spital Județean va fi o clădire a viitorului care să inspire actualele generații pentru a înțelege actul medical în noua perspectivă și la un nivel cât mai ridicat al performanțelor.

Cele mai importante etape care mai  trebuie parcurse pentru realizarea proiectului de construire a Noului Spital Județean sunt:

  1. Pregătirea documentație pentru obținerea de finanțare nerambursabilă;
  2. Achiziția serviciilor de management, asistență tehnică și execuție lucrări;
  3. Construirea Noului Spital Județean.

Noul Spital Clinic Județean de Urgență va fi construit pe strada Calea Șurii Mici și va avea un număr de 805 de paturi pentru adulți și copii.  Clădirea va fi construită pe 5 etaje, parter și demisol, suprafața construită fiind de 21.500,40 mp. Pe lângă construcția efectivă se vor amenaja pe o suprafață de 153.443,2 mp un număr de 973 de locuri de parcare, spații verzi, alei pietonale și benzi de circulație auto. Valoarea construcției este estimată la 970.742.920 lei, fără TVA, conform autorizației.

Totodată, proiectul Noului Spital Județean are la bază principii sustenabile de construire bazate pe optimizarea costurilor, pe soluții de management sanitar complet digitalizate, pe un sistem de monitorizare și control centralizat, dar și pe soluții de management eficient al consumurilor și al mentenanței clădirii – clădirea îndeplinește conceptul nZEB 30% (nearly Zero-Energy Building reprezintă un indicator asociat unei clădiri cu consum de Energie aproape Zero). Necesarul de energie va fi acoperit în mare măsură din surse regenerabile care sunt prevăzute în proiect.

Silvia Macrea a primit distincția de cetățean de onoare al județului Sibiu

Duminică seara, pe scena festivalului folcloric, ”Cântecele Munților”, singurul festival de folclor internațional al județului Sibiu, Daniela Cîmpean, președinta Consiliul Județean Sibiu i-a conferit coregrafei Silvia Macrea distincția de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu. Silvia Macrea, un coregraf neobosit și un promotor al tradițieisibiene, s-a născut într-o familie de coregrafi, unde respectul pentru valorile autentice i-a fost sădit în suflet încă de pe vremea
primilor ani de viață. A urmat Facultatea de Drept, dar a înțeles, mai apoi, că dragostea pentru cultura tradițională și spectacolul folcloric primează în față oricărei alte profesii. După trecerea la cele veșnice a tatălui său, cunoscutul coregraf Ioan Macrea, Silvia Macrea a ales să se dedice promovării, cercetării și conservării culturii tradiționale.

În anul 2004 a absolvit Academia de Dansuri Folclorice, în anul 2010 a obținut diploma de master în Artă muzicală, iar în anul 2021, Silvia Macrea a primit titlul de Doctor în Teatru și Artele Spectacolului la Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu.

Personalitate de marcă a coregrafiei dansului popular românesc, Silvia Macrea este recunoscută la nivel național și internațional, pentru implicarea sa activă în viața culturală a județului Sibiu, punându-și amprenta, atât pe plan artistic prin organizarea a nenumărate manifestări și spectacole de excepție, precum și pe plan științific, prin publicarea de studii științifice axate pe spectacolele folclorice de teatru muzical și prin coordonarea a trei lucrări
retrospective dedicate Ansamblului Folcloric Profesionist ”Cindrelul – Junii Sibiului” și a volumelor dedicate patrimoniului cultural imaterial.

De peste 20 de ani și-a dedicat toată energia și și-a pus tot sufletul în diversificarea repertoriului și în crearea unui concept unic al fiecărui spectacol susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul-Junii Sibiului”, devenind împreună ambasadori ai culturii române și ai județului Sibiu. De asemenea, a impulsionat cercetările specialiștilor în
promovarea tradițiilor și a oamenilor din satele Sibiului, în cadrul proiectelor de turism cultural.

Există oameni pentru care nu găsim cuvinte și gesturi să le mulțumim pentru ceea ce reprezintă ei pentru națiunea noastră și pentru sufletul românesc. Am fost binecuvântați ca un astfel de om să se nască, să crească și să activeze în județul Sibiu și să ne aducă numai motive de mândrie că suntem sibieni, că suntem români. Acest om este Silvia Macrea. Mulțumim pentru credința, generozitatea și grija cu care promovezi cultura română și județul Sibiu, atât la noi în țară, cât și în întreaga lume. În cei 25 de ani de carieră prin muncă și implicare ai devenit o voce de referință a cercetării și promovării dansului popular, un ambasador al tradiției românești.

Activitatea excepțională și impresionantul său parcurs artistic și științific, precum și contribuțiile esențiale la dezvoltarea vieții culturale a județului nostru, i-au convins pe consilierii județeni să voteze în unanimitate, în ședința Consiliului Județean Sibiu din luna iulie a acestui an, acordarea Titlului de Cetățean de Onoarea, coregrafei Silvia Macrea.
Tot în cadrul evenimentului, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu a oferit în semn de apreciere o diplomă aniversară Ansamblului Folcloric ”Ceata Junilor”, pentru contribuția extraordinară la promovarea județului Sibiu și a culturii tradiționale române, în țară și străinătate, de-a lungul celor 30 de ani de activitate.

Protocol de colaborare între Consiliul Județean Sibiu și Agenția Națională pentru Achiziții Publice în vederea înființării Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel local

Consiliul Județean Sibiu și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au semnat, la începutul acestei săptămâni, un protocol de colaborare în vederea înființării Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel local (UCA), fiind una dintre cele trei autorități locale din țară care implementează acest program pilot, alături de Primăria Municipiului Timișoara și de Consiliul Județean Harghita.
Unitatea de Achiziții Publice este un organism responsabil de achiziții și protejarea finanțelor, prin care Consiliul Județean Sibiu va reprezenta nevoile colective ale instituțiilor publice și va realiza achiziții de bunuri, servicii și lucrări în numele acestora. Astfel, procedurile de achiziții publice vor fi simplificate, centralizate și concentrate, iar timpul va fi optimizat, ceea ce va conduce la gestionarea eficientă a banului public, la realizarea de economii, precum și la îmbunătățirea transparenței cheltuirii fondurilor publice.
Prin acest protocol, Consiliul Județean Sibiu va reprezenta și va realiza achiziții publice pentru cele 21 de instituții din subordine, precum și pentru patru instituții publice, precum: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu (CJRAE), Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Croitoru„ Sibiu și Centrul Militar Județean Sibiu.

Mă bucur că am reușit ca județul Sibiu să se numere printre cele trei administrații locale care fac parte din acest program. Este un pas important pentru eficientizarea și creșterea gradului de transparență a cheltuirii banului
public.

Înființarea unităților de achiziții publice se realizează în cadrul proiectului derulat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice : SIPOCA 625 ”Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante”, implementat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), care pe lângă înființarea acestor unități, are ca scop pregătirea unor planuri pentru înființarea ulterioară a încă opt UCA, precum și creșterea gradului de conștientizare la nivel național cu privire la beneficiile achizițiilor publice centralizate la nivel local.
De asemenea, înființarea acestor unități este una dintre măsurile incluse în Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice. Aceste organisme funcționează în majoritatea statelor europene, atât la nivel național, cât și local.

Studiul de fezabilitate contractat de Consiliul Județean Sibiu pentru Varianta Ocolitoare Sibiu Sud

Consiliul Județean Sibiu a semnat, la sfârșitul săptămâni trecute, contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a Variantei Ocolitoare Sibiu Sud. Prin acest studiu se vor stabili soluțiile tehnice pentru traseul optim al variantei și costurile investiției.

Dintre cele 6 oferte depuse, a fost desemnată câștigătoare oferta asocierii de firme: BETA COPS SRL și TOTAL ROAD SRL, care va elabora documentația pe o perioadă de 6 luni de la emiterea ordinului de începere, termenul de finalizare fiind  la începutul anului 2022.

De asemenea, proiectanții vor realiza o serie de studii de teren, documentații pentru culoarul de expropriere și pentru emiterea acordurilor și avizelor.

Valoarea totală a contractul este de 3.082.760,00 lei fără TVA, investiție finanțată din  bugetul local al județului Sibiu.

Traseul Variantei Ocolitoare Sibiu Sud pornește  din drumul național DN7H, în apropriere de nodul de autostradă – Șura Mică și se sfârșește în drumul național de interes european E68 (Arad – Sibiu -Brașov), în apropriere de nodul rutier la autostradă – Șelimbăr, străbătând 6 unități administrativ teritoriale : Sibiu, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr, pe o lungime de aproximativ 20 de km.

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud va fluidiza traficul urban, periurban și de tranzit, va reduce emisiile de carbon, contribuind la un județ verde,  iar dezvoltarea economică și turistică se va îndrepta și către zonele din sudul Municipiului Sibiu.

Reamintim faptul că acest proiect se realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și totodată, este inclus în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1699/2020 care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructură și transport în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru atribuirea traseelor de transport public din județul Sibiu, pentru următorii 10 ani

Consiliul Județean Sibiu a scos la licitație atribuirea contractului de delegare a serviciilor de transport public din județul Sibiu pentru următorii 10 ani, după ce, în luna mai a acestui an, consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară a consiliului, Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, prestat între localitățile județului Sibiu, pentru următorii 10 ani.

Valoarea totală a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători în județul Sibiu pentru următorii 10 ani, respectiv între  ani 2022 – 2032 este de 119. 420.428,86 lei fără TVA.

Operatorii de transport interesați pot depune ofertele în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), până marți, 24 august 2021, ora 15:00.

Licitația este împărțită în 13 loturi (grupe) care cuprind cele 53 de trasee din Programul de transport public județean.

Primele 7 grupe cuprind 29 de curse cu plecare din municipiul Sibiu spre localități din județ, în următoarele 5 grupe sunt prevăzute  21 de curse cu plecare din Mediaș, iar ultima grupă cuprinde 4 trasee cu plecare din orașul Agnita.

Consiliul Județean Sibiu va realiza DALI-ul pentru modernizarea DJ 106 G, pe o lungime de 19 km

Consiliul Județean Sibiu a semnat miercuri, 21 iulie 2021, contractul de servicii de proiectare, faza DALI, pentru Modernizarea drumului județean DJ 106G, pe traseul : intersecție DN1 – Miercurea Sibiului-Apoldu de jos (DC72) – Ludoș – Gusu–intersecție DJ107B și relocarea utilităților. Lungimea traseului este de peste 19 km de drum județean.

În cadrul licitației au fost depuse 5 oferte, iar dintre acestea a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de către E DESIGN OLIV SRL. Valoarea contractului este de 97.000 lei fără TVA, cu  peste 25 % mai puțin față de valoarea estimată, respectiv 130.000 lei fără TVA.

Firma câștigătoare trebuie să realizeze documentația  de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) în termen de 3 luni, respectiv sfârșitul lunii octombrie 2021.

Consiliul Județean Sibiu derulează această investiție cu fonduri din bugetul local al județului Sibiu.

La începutul anului am finalizat modernizarea DJ 107 B,  iar în scurt timp va fi finalizat și drumul DJ 106 T care leagă Ocna Sibiului de localitatea Ludoș. Ne dorim ca locuitorii din întreaga zonă să beneficieze de drumuri județene modernizate. Conectivitatea între localității facilitează dezvoltarea economică și turistică, crescând potențialul forței de muncă, precum și numărul de turiști care vor avea posibilitatea să descopere bogăția de peisaje pitorești din Țara Secașelor.

Alte două clădiri ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu vor fi reabilitate termic, cu fonduri UE: Pavilionul II și Pavilionul Administrativ

  • CJ Sibiu a emis ordinul de începere a lucrărilor vineri, 16 iulie 2021
  • Valoarea investiției: aproximativ 7,3 milioane lei fără TVA
  • Durata de execuție: 12 luni

Consiliul Județean Sibiu a predat amplasamentul constructorului și a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a două pavilioane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, respectiv Pavilionul II și Pavilionul Administrativ.

Lucrările  vor fi realizate în termen de 12 luni de către firma SC Electrovâlcea SRL, care a fost desemnată câștigătoare în urma finalizării licitației, iar valoarea acestora se ridică la suma de 7.326.611,67 lei fără TVA, față de valoarea estimată care a fost de 7.419.990,17 lei fără TVA.

Pentru reabilitarea celor două pavilioane se vor executa lucrări de finisare și zugrăvire integrală, înlocuire tâmplării interioare, exterioare și pardoseli interioare, lucrări de refacere a  instalației de apă – canal și a celei electrice, iar clădirile vor fi izolate termic . De asemenea, în Pavilionul II vor fi realizate grupuri sanitare pentru fiecare salon, iar în Pavilionul Administrativ va fi montată o centrală termică, având în vedere că în prezent încălzirea spațiilor este asigurată cu sobe de teracotă utilizând arzătoare cu gaz metan.

În ultima lună, conducerea spitalului și echipa medicală au lucrat la eliberarea celor două amplasamente, aspect deloc ușor, mai ales că în prezent se află în reabilitare termică și clădirea Dispensarului.

În  perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare se va menține acordarea tuturor serviciilor medicale oferite de spital, astfel încât activitatea desfășurată de unitatea spitalicească să nu fie afectată.

Puncte Gastronomice Locale în județul Sibiu

Protocol de colaborare între Consiliul Județean Sibiu și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu

 

Joi, 15 iulie 2021,  Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a semnat alături de directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Cristian Popa un protocol de colaborare în vederea sprijinirii producătorilor locali în procesul de înființare a Punctelor Gastronomice Locale (PGL).

Prin acest protocol Consiliului Județean Sibiu îi revin sarcinile de a identifica producători interesați de înființarea Punctelor Gastronomice Locale, de a colabora cu autoritățile locale și cu IMM-urile, precum și de a organiza diverse întâlniri pentru informarea persoanelor interesate cu privire la conceptul unitar de Punct Gastronomic Local, modul de organizare, documentele necesare și condițiile de autorizare.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, parte a protocolului, va verifica atât documentațiile depuse, cât și îndeplinirea condițiilor  igienico- sanitare ale locației vizate pentru desfășurarea activității Punctului Gastronomic Local.

Punctele Gastronomice Locale reprezintă cea mai bună variantă prin care putem oferi celor care călătoresc prin județul nostru oportunitatea de a se bucura de bucatele tradiționale sibiene. Ne dorim să venim în sprijinul producătorilor pentru ca, în scurt timp, să integrăm pe harta turistică a județului Sibiu o serie de astfel de puncte, care vor oferi turiștilor experiențe gastronomice unice.

Punctele Gastronomice Locale presupun servirea mesei în gospodăria proprie a unui număr limitat de persoane (max. 12 persoane), iar meniul zilnic va cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale care vor fi realizate de proprietar și membrii familiei acesteia. În prezent, în județul Sibiu sunt înființate 13 Puncte Gastronomice Locale.

”Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, prin personalul cu atribuții în domeniu din cadrul Biroul Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată, precum și din cadrul Laboratorului Sanitar – Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale  asigură facilității pentru depunerea, preluarea și prelucrarea în cel mai scurt timp a documentației depuse de către solicitant și posibilitatea efectuării plăților online (prin ordin de plată). De asemenea, aceștia  verifică evaluarea unităților de tip PGL, înregistrarea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr. 111/2008.” a declarat directorul executiv dr. Popa Cristian Radu.

Detalii despre înființarea Punctelor Gastronomice Locale (PGL) pot fi obținute de la Compartimentul Dezvoltare Durabilă a Consiliului Județean Sibiu, adresă de e-mail: [email protected].  Compartimentul a fost înființat ca rezultat al derulării proiectului european EUREGA Interreg Europe și are ca scop identificarea, promovarea și asistența IMM-urilor locale și a start-up-urilor, precum și realizarea unor acțiuni de comunicare și diseminare pentru promovarea gastronomiei locale și implicit a producătorilor din județul Sibiu.

De asemenea, ghidul ”Ghid de bune practici de igienă și producție culinară – PUNCT GASTRONOMIC LOCAL” poate fi consultat pe site-ul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, accesând link-ul: http://www.ansvsa.ro/download/ghiduri_-_toate/ghid_sig.alim_.si_sanat.publica/Punct-Gastronomic-Local-Ghid-de-bune-practici-de-igiena-si-productie-culinara.pdf

Sistemul GIS va fi implementat de către Consiliul Județean Sibiu Servicii urbanistice smart și proceduri simplificate

La începutul săptămânii, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de servicii pentru achiziționarea și implementarea sistemului integrat Geographical Information System (GIS), cu firma SC Intergraph Computer Services SRL, în vederea digitalizării procesului de emitere a documentelor de urbanism, autorizații de construire, eliberare acorduri, precum și pentru gestionarea patrimoniului și a  investițiilor.

Valoarea contractului se ridică la suma de 1.731.301,25 lei cu TVA. Operatorul economic are la dispoziție 12 luni pentru a implementa sistemul, după care o perioadă de încă 12 luni acesta va oferi mentenanță și asistență tehnică gratuită.

GIS este un sistem de cartografiere și analiză a datelor spațiale care va ajuta mult la optimizarea modului de lucru, prin standardizarea modalității de realizare a documentelor de planificare teritorială și urbanism, respectiv pentru integrarea documentațiilor în platforma Observator Teritorial. Utilizatorii vor avea acces la diferite hărți privind rețelele de utilități deținute de furnizori, care vor fi utilizate în procesul de emitere a documentelor urbanistice.

Sistemul va oferi informații clare referitoare la tipurile de relief, infrastructura de drumuri și construcții, rețele de utilități existente, precum și obiective turistice și de patrimoniu, informații accesibile și utile  în dinamica de dezvoltare a județului Sibiu, care vor crea o viziune clară asupra tuturor datelor, oferind astfel servicii administrative de calitate cetățenilor, firmelor și utilizatorilor din administrația locală.

De asemenea, cetățenii vor avea posibilitatea să depună documentele online, direct prin aplicație și să obțină informații despre teritoriu și documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism aprobate într-o anumită zonă.

După ce la începutul anului Consiliul Județean Sibiu a implementat semnătura electronică printr-o sistem de circulație a documentelor digital, fără a mai fi nevoie ca acestea să fie tipărite pe suport de hârtie, acum facem un nou pas în procesul de digitalizare, prin implementarea aplicației GIS. Această platformă vine atât în sprijinul autorităților locale și județene pentru activitatea de planificare strategică, cât și în beneficiul direct al cetățenilor.

Consiliul Județean Sibiu a achiziționat acest sistem cu sprijinul fondurilor europene,  în cadrul proiectului ”Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Județean Sibiu”.

O nouă destinație de vacanță de la Sibiu spre Rhodos din august 2021

Compania aeriană Air Bucharest anunță o nouă rută de la Aeroportul Internațional Sibiu spre o destinaţie externă de vacanţă, respectiv Rhodos – Grecia.

Zborurile spre noua destinație vor fi disponibile începând cu 4 august 2021 în fiecare zi de miercuri conform următorului program de operare:

ORĂ PLECARE DIN SIBIU ORĂ SOSIRE ÎN RHODOS
16:15* 18:15*
ORĂ PLECARE DIN RHODOS ORĂ SOSIRE ÎN SIBIU
19:00* 21:00*

(*) ore locale

În sezonul de vară 2021 compania aeriană Air Bucharest operează zboruri directe de la Aeroportul Internațional Sibiu spre următoarele destinații de vacanță: Antalya – Turcia, Hurghada – Egipt și Rhodos – Grecia (august 2021).

Achiziționarea biletelor este asigurată în parteneriat cu agenția de turism Kusadasi. Rezervări pe www.kusadasi.ro.

 

În doar 5 minute, fă-ți vocea auzită de autorități

Consiliul Județean Sibiu invită cetățenii să își exprime opinia cu privire la prioritățile de dezvoltare ale județului Sibiu pentru perioada 2021-2030

  • Strategia de dezvoltare a județului Sibiu 2021 – 2030 va fi finalizată la sfârșitul anului

 

Consiliul Județean Sibiu a lansat un sondaj privind prioritățile de dezvoltare pentru perioada 2021 – 2030, care poate fi completat on line, pe site-ul instituției: https://forms.office.com/pages/responsepage.aspx?id=vm15rrmCk0WgKH6yhIfIirD3BJ4eoitPhZgLpeRvVe5UMjVCMVZaSDFKTzc2Q1pWWTlWSTVJRlFUQy4u

Sondajul cuprinde 15 întrebări și poate fi parcurs în aproximativ 5-7 minute, iar termenul limită de completare este 20 iulie. Sondajul vizează cinci obiective strategice care s-au desprins în urma centralizării răspunsurilor la chestionarul adresat cetățenilor în cursul lunii octombrie 2020 și a consultărilor publice, organizate pentru cele cinci microregiuni ale județului, consultări desfășurate în sistem on line, pentru etapa de elaborare a analizei diagnostic privind Strategia de dezvoltare economico-socială a județului Sibiu pentru următorii 10 ani. Este vorba despre următoarele obiective:

  • Un județ mai competitiv și inteligent
  • Un județ mai verde
  • Un județ mai conectat
  • Un județ mai social și incluziv
  • Un județ mai aproape de cetățeni

O etapă esențială în pregătirea acestui document strategic o reprezintă stabilirea portofoliului de proiecte prioritare, pentru perioada 2021-2030, pe o bază participativă şi plecând de la nevoile reale de dezvoltare ale județului. În acest context, am adresat rugămintea tuturor partenerilor și colaboratorilor Consiliului Județean Sibiu de a ne sprijini prin furnizarea de idei și proiecte pentru oricare dintre domeniile: asistență socială, sănătate, educație, infrastructură, urbanism, economie, dezvoltare rurală și agricultură, mediu, turism, cultură, sport, tineret, dezvoltarea resurselor umane și administrației publice, punându-le la dispoziție o fișă de proiect. Totodată, prin intermediul sondajului disponibil pe site-ul CJ, dorim să aflăm și să ținem cont de cum văd cetățenii prioritățile de dezvoltare ale județului Sibiu pentru următorii 10 ani și le mulțumim anticipat pentru timpul pe care îl vor acorda să completeze acest sondaj.

Consiliul Județean Sibiu împreună cu ACZ Consulting elaborează Strategia de dezvoltare economico-socială a Județului Sibiu: 2021-2030, document care face obiectul proiectului “Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030”, derulat de Consiliul Județean Sibiu cu fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Strategia va fi finalizată la sfârșitul anului 2021