Județul Sibiu a organizat o vizită de studiu pe domeniile administrației publice și managementului cultural pentru o amplă delegație din Republica Moldova, alcătuită din reprezentanți ai Raioanelor Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca, ai Grupurilor de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor” și „Ocolul cu Boltă”, ai Rețelei Naționale LEADRE, precum și din oameni de cultură.
Între 14 și 19 iulie, oaspeții moldoveni s-au bucurat de ateliere culturale interactive, seminarii privind modul în care administrațiile publice pot obține finanțări nerambursabile, de gestionarea instituțiilor de cultură, conservarea și promovarea patrimoniului arhitectural în plan turistic, județul Sibiu fiind recunoscut pentru bogata activitate a instituțiilor de cultură, cât și a numeroaselor festivaluri naționale și internaționale pe care le organizează.
Vizita de studiu s-a înscris ca activitate distinctă în cadrul Proiectului „Trei culori și o singură credință: românească”, derulat de către Consiliul Județean Sibiu, cu susținerea financiară a Guvernului României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Biblioteca Județeană „Astra” a oferit participanților un simpozion cultural și o expoziție documentară ce evocă relația specială a celor două țări, completată de un vernisaj al lucrărilor semnate de pictorii Grigore Guțu (Soroca) și Alexander Pop Suca (Sibiu), cât și de elevi ai Școlii Generale Târnova din Raionul Dondușeni.
Muzeul „Astra” a găzduit schimbul de bune practici în domeniul managementului cultural, directorul general al acesteia, Ciprian Ștefan, făcând o prezentare a proiectelor realezate atât în spațiul din Dumbrava Sibiului, cât și în cele de la Casa Artelor, Muzeele „Franz Binder” și „Emil Sigerius”.
Prin directorul executiv al Direcției Strategii Proiecte a Consiliului Județean Sibiu, Oana Popa, delegația din Republica Moldova a avut ocazia să afle toți pașii în obținerea și derularea investițiilor ce beneficiază de finanțări nerambursabile, cu accent pe cadrul procedural impus de finanțator.
O serie de vizite de studiu a fost organizată în scopul ilustrării modului în care autoritățile locale se implică în valorificarea patrimoniului cultural și arhitectural, susținând totodată operatorii din turism și micii producători locali.
Astfel, oaspeții moldoveni s-au întâlnit cu reprezentanții Grupului de Acțiune Locală „Mărginimea Sibiului”, ai primăriilor din Rășinari, Săliște, Tilișca, Sadu, Râu Sadului, Biertan și Valea Viilor.
O vizită aparte a avut loc la Turnu Roșu, localitate care se va înfrăți cu satul Briceni din Republica Moldova, unde a fost prezentat modul de funcționare al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă.
Tot în cadrul Proiectului „Trei culori și o singură credință: românească”, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Festivalul „Sfântă ni-i vatra!”, care a oferit publicului sibian o paletă bogată de activități în Muzeul „Astra”, ce au inclus un spectacol folcloric, târg al producătorilor locali, animații culturale și ateliere de gastronomie.