Dragi sibieni,
În aceste zile, gândul ne duce la Isus Hristos de al cărui nume e legată pentru noi Sărbătoarea Paștelui. Unii Îl simt pe Isus mai mult ca pe un simbol care ne arată că putem construi viitorul ca pe o lume mai bună, în care e loc pentru compasiune, pentru solidaritate și pentru Bine. Pentru alții, Isus este însăși esența sufletului creștin, sacrificiul său readucând la îndemâna fiecăruia un nou început, o nouă șansă de a recâștiga dreptul la viață, răscumpărat prin sacrificiu. Pentru toți sunt zile în care oamenii și natura se găsesc într-un timp când reînvierea, începuturile noi sunt posibile și la îndemână. |
|
E o sărbătoare a speranței, a bucuriei de a o lua de la început, împreună, pentru un Bine comun pe care ni-l dorim și pentru care merită să facem efort.
Vă doresc bucurie, sănătate, răbdare și inspirație în așa fel încât să răsplătim sacrificiile făcute atunci sau acum, arătând că merită. Sărbători luminate tuturor! |
Month: April 2021
Vaccinurile, de la venin de șarpe, la ARN mesager
La Sibiu revenim împreună la NORMAL! Pune și tu umărul!
Asociația Părinți salvatori – ne-a inspirat în elaborarea Agendei pentru Educație
Piața Volantă Transilvania deschisă înainte de sărbătorile pascale!
Înainte de sărbători în Piața Transilvania este forfotă mare. Ca în fiecare an, producătorii locali sunt pregătiți cu produse proaspete și specifice sărbătorilor pascale.
Pentru ca toți sibienii să se bucure de produse locale și să aibă timp să pregătească toate bunătățile pentru masa de Paște, Piața Volantă Transilvania va funcționa, joi, 29 aprilie 2021, între orele 8 – 14, iar, sâmbătă, 01 mai, piața
va fi închisă.
Cei care nu ajung în piață pot contacta producătorii pentru a se aproviziona cu produse locale. Datele de contact ale acestora se găsesc pe platforma www.gusturisibiene.ro.
Vă reamintim că locurile de parcare în zona pieței sunt limitate din cauza lucrărilor de modernizare a stadionului municipal.
Piața va reveni la programul normal, sâmbătă, 8 mai 2021, între orele 8 – 14.
Consiliul Județean Sibiu investește fonduri europene REGIO pentru creșterea calității educației copiilor cu probleme de integrare socială
În urmă cu o lună, Consiliul Județean Sibiu a obținut finanțarea de peste un milion euro pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din municipiul Mediaș iar acum s-a concretizat proiectul pentru modernizarea și extinderea Școlii nr. 22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, în valoare totală de aproape 3 milioane euro. Cu acest prilej, conducerea CJ Sibiu și cea a ADR Centru – care coordonează implementarea proiectelor REGIO în Regiunea Centru – au organizat o întâlnire comună cu presa, pentru prezentarea celor două investiții.
Ambele contracte – atât ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș”, cât și ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii nr.22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu” – sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020, Axa prioritară 10, privind îmbunătățirea infrastructurii educaționale, având ca obiectiv creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului de educație.
În cadrul întâlnirii cu mass media locală au fost prezentate obiectivele proiectelor derulate în domeniul educațional de către CJ Sibiu, dar și al tuturor celorlalte investiții pe care Consiliul Județean le are în diferite stadii de implementare, în domeniul infrastructurii de transport și al infrastructurii medicale.
Așa cum am spus de fiecare dată, noi, Consiliul Județean Sibiu, ne-am concentrat atenția pe dezvoltarea infrastructurii în această perioadă de programare a fondurilor europene. În cadrul Programului Operațional Regional am pregătit proiecte de reabilitare a drumurilor județene, în valoare totală de peste 325 milioane lei, dar și pentru investiții în domeniul medical, social și protecția mediului, în valoare de peste 9 4 milioane lei, la care se adaugă proiectele de creștere a calității în domeniul învățământului, în valoare totală de aproximativ 18 milioane lei. Astfel, prin toate proiectele noastre atragem în această perioadă, pentru dezvoltare, aproape 89 milioane euro doar prin Programul Operațional Regional, la nivelul județului nostru, ceea ce reprezintă cam 75% din bugetul anual al județului. Este evident că dacă nu am fi beneficiat de resursele nerambursabile europene nu am fi avut capacitatea de a realiza toate aceste investiții. Am pornit de la necesitatea de a aloca fonduri pentru modernizarea sistemului de sănătate, pentru că o mare parte din imobilele în care funcționează unitățile medicale din Sibiu sunt învechite și au dotări perimate. Bineînțeles că nu se pot realiza toate investițiile dintr-o dată. Dar, ținând cont de toate proiectele pe care le gestionăm la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, la Spitalul de Pneumoftiziologie și de Neuropsihiatrie, până la sfârșitul anului 2023 vom vorbi de o cu totul altă calitate în actul medical în Sibiu. Desigur, acest efort investițional trebuie completat de o politică optimă privind personalul, de profesionalism și umanism față de pacienți. În special în această perioadă critică, în care pandemia de coronavirus încă ne pune la grea încercare. Și, cu toate că de peste un an traversăm o criză fără precedent, proiectele noastre nu s-au blocat. Avem în derulare investiții și lucrări importante în infrastructura rutieră și susținem, începând cu acest an, modernizarea Centrelor de Educație Incluzivă de la Mediaș și din Sibiu, pentru care vom asigura inclusiv dotări importante, cu mobilier școlar, tehnică de calcul și echipamente IT, materiale educaționale interactive și jocuri. Sperăm ca astfel vom face mult mai atractiv învățământul pentru elevii cu nevoi specifice din județ. Pentru următoarea perioadă de finanțare, avem în vedere modernizarea centrului similar din Dumbrăveni, dar și multe alte investiții importante, în domeniul infrastructurii, inclusiv în cea privind domeniul cultural, care trebuie să susțină relansarea turismului după pandemie în județul nostru.
Detalii Program de finanțare și buget proiecte:
Obiectivul general al ambelor proiecte este în concordanță cu tematica Axei Prioritare 10 a Programului REGIO 2014-2020, care susține dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, prin investițiile în educație și formare, inclusiv profesională. Se speră că astfel tinerii vor dobândi competențe noi și vor fi interesați de procesul de învățare pe tot parcursul vieții, iar așa va crește gradul de participare la educație al tuturor celor care au probleme cu integrarea socială, în special a copiilor cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului de învățământ.
Cererea de finanțare pentru realizarea de investiții la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) din Mediaș a fost pregătită de Consiliul Județean Sibiu, autoritatea tutelară a Centrului, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de învățământ ale celor 111 de copii și tineri care studiază aici, în vederea creșterii numărului acestora până la 176 (din care 89 fete și 87 băieți). Concret, prin acest proiect se vor reabilita, moderniza și dota două dintre cele trei clădiri al centrului ce funcționează pe strada Piscului din Mediaș, respectiv la clădirea în care funcționează școala specială și la clădirea în care se desfășoară activitățile didactice și profilactice sportive. Valoarea totală a proiectului coordonat de CJ Sibiu este de 4,897,058.10 lei, din care 4,799,116.91 lei (98% din valoarea cheltuielilor eligibile, peste un milion euro) sunt sume nerambursabile alocate de AMPOR, prin Programul REGIO, diferența constând în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile. Termenul de finalizare a investițiilor este estimat la finalul anului 2022.
Pe de altă parte, cererea de finanțare pentru modernizarea Școlii nr.22, prevede reabilitarea acestui imobil de pe strada Bagdazar din Sibiu, în vederea relocării centrului de educație incluzivă din oraș. În viitorul Centru vor studia 258 copii, din care 80 fete și 178 băieți. Prin proiect se propune executarea lucrărilor de reabilitare a actualei clădiri a Școlii nr.22 în vederea adaptării acesteia la noile necesități. Construcția existentă va fi extinsă cu un corp nou de clădire ce va include 15 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe severe, cel puțin 14 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe medii sau ușoare, cancelarie și birouri, spații administrative. Pentru funcțiunea de centru social specific, vor fi realizate o sală pentru art-terapie, o sală pentru stimulare senzo-ludoterapie, un centru de documentare și informare CDI, o sală time-out, un cabinet informatică, cabinete medicale și stomatologice. De asemenea, Centrul de Educație Incluzivă din Sibiu va avea ateliere de profesionalizare, cabinete de consiliere, de logopedie, o sală de kinetoterapie și propria sa piscină/bazin, dar și un număr suficient de grupuri sanitare, raportate la numărul de elevi.
Valoarea totală a proiectului este de 13.104.230,50 lei, din care 9.069.289,89 lei (tot 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, aproape 2 milioane euro) sunt sume nerambursabile alocate de AMPOR, prin Programul REGIO. Diferența constă în contribuția beneficiarului – Consiliul Județean Sibiu – la cheltuielile eligibile și neeligibile din cadrul proiectului, după cum rezultă din Fișa sintetică atașată prezentului material de presă. Investiția se va finaliza până la sfârșitul anului 2023.
Investițiile în infrastructura educațională locală, contribuie la dezvoltare inclusiv pe plan regional și trebuie să ducă la reducerea inegalităților în ceea ce privește îmbunătățirea cunoștințelor și aptitudinilor tinerilor din zonă, la fel cum trebuie să promoveze incluziunea socială, prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale și de educație.
”Județul Sibiu derulează investiții semnificative pentru comunitatea locală, în toate tipurile de infrastructură. La nivelul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru monitorizăm acest proces și vedem cum, de la o perioadă la alta, sunt tot mai multe proiecte, cu valori tot mai mari. Evident, necesarul de finanțare este foarte mare, dar județul Sibiu este unul dintre județele cele mai active, nu numai din Regiune, ci și de la nivel național. Din acest punct de vedere putem nota că în Sibiu s-au atras importante fonduri europene încă din perioada de preaderare. Dar comparația este și mai importantă pentru anii de după momentul aderării la Uniunea Europeană. Astfel, în perioada 2007-2013, Consiliul Județean Sibiu a derulat 16 proiecte, cu o valoare totală de peste 42 milioane euro, iar în actuala perioadă, 2014-2020, care se va încheia în 2023, vorbim de 14 proiecte, cu o valoare totală de aproape 89 milioane euro. Pentru perioada 2021-2027, pe care ADR Centru o va gestiona în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional, CJ Sibiu a pregătit și ne-a transmis peste 30 de propuneri pe care le-am inclus în portofoliul regional de proiecte, valoarea lor totală fiind de peste 340 milioane euro.
Vorbind de aceste centre destinate dezvoltării infrastructurii de învățământ destinate persoanelor cu nevoi speciale, la Mediaș și la Sibiu, în urma implementării proiectelor finanțate prin Programul REGIO, sistemul local de educație incluzivă va fi mult mai performant și va contribui la dezvoltarea și integrarea în societate a tinerilor cu nevoi speciale. Această amprentă a evoluției lor sociale va avea efecte pozitive asupra întregii comunități în general. De rezultatele proiectelor de la Sibiu și Mediaș vor beneficia și familiile copiilor, care vor ști că în acest Centre se oferă servicii de educație de calitate și consiliere optimă, deoarece fiecare specialitate va beneficia de spații potrivite pentru recuperare, ce va fi completată de relațiile interumane”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Detalii privind cele două proiecte pot fi regăsite în Fișele tehnice atașate acestui material de presă.
FIŞĂ DE PREZENTARE – UAT JUDEȚUL SIBIU – Proiect CSEI Sibiu
FIŞĂ DE PREZENTARE – UAT JUDEȚUL SIBIU – Proiect CSEI Mediaș
Încă un pas pentru Mocănița
Pentru prima oară după 20 de ani, Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului i se deschide drumul și în direcția Cornățel – Cașolț.
Acest lucru a fost posibil datorită Consiliului Județean Sibiu prin societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu, care a venit în sprijinul Asociației Prietenii Mocăniței prin efectuarea lucrărilor de reabilitare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe DJ 106 – intersecție DJ 104G Cornățel în vederea racordării acesteia la drumul județean.
“Redeschiderea acestei treceri la nivel reprezintă îndepărtarea primului obstacol din calea reparației liniei Mocăniței către Sibiu, deschizându-ne calea pentru trenurile de lucru necesare lucrărilor la linie pe sectorul Cornățel-Cașolț, pentru prima dată după închiderea liniei de către CFR, în anul 2001. Dacă restul provocărilor până la Cașolț le putem rezolva cu forțe proprii, această trecere la nivel ne-ar fi fost imposibil să o restaurăm, motiv pentru care suntem recunoscători Consiliului Județean Sibiu și societății Drumuri și Poduri SA Sibiu pentru promptitudine.”, a declarat Mihai Blotor, președintele asociației Prietenii Mocăniței.
Mocănița este unul dintre elementele de patrimoniu cultural ale Județului Sibiu pentru salvarea căruia mobilizarea a fost un exercițiu exemplar de reziliență, de-a lungul multor ani. Fiecare pas contează. Ne bucurăm că am putut contribui la deschiderea unui nou traseu. Pentru turismul județului Sibiu înseamnă un potențial nou de dezvoltare și știm cu toții că avem mare nevoie de asta.
Noul tronson va fi inaugurat de Asociația Prietenii Mocăniței sâmbătă, 17 aprilie.
“Arta” de a fi Frumoși
Încep lucrările de consolidare pe cele două drumuri județene afectate de calamități
- Refacere DJ 106 E, km 24+900 – km 25+000, pe o lungime de aproximativ 100 ml
- Refacere DJ 142J, km 0 +800 – km 0 +900, pe o lungime de aproximativ 100ml
Consiliul Județean Sibiu a emis marți, 13 aprilie 2021 ordinele de începere pentru efectuarea lucrărilor de refacere și consolidare pe cele două drumuri județene afectate de precipitații abundente. Este vorba despre DJ 142J Șeica Mare – Șeica Mică, pe tronsonul de drum cuprins între km 0+800 – km 0+900 și de DJ 106 E, între localitățile Tilișca și Rod, km 24+900 – km 25 +100.
Am încredere că echipa de specialiști din cadrul Direcției Tehnice a CJ Sibiu vor monitoriza lucrările de execuție, iar constructorii vor respecta termenele de finalizare. Infrastructura rutieră din acele zone creează conectivitate care contribuie la dezvoltarea turistică și economică a județul Sibiu.
În ultimii ani CJ Sibiu a realizat lucrări de consolidare și refacere pe mai multe tronsoane ale celor două drumuri județene, având în vedere că riscul de producere de alunecări de teren este foarte ridicat, favorizate de precipitațiile abundente.
Lucrările de execuție de pe DJ 142 J se vor desfășura pe o perioadă de 6 luni. Acestea sunt efectuate de către asocierea Prodial SRL și GG TEHNIC PROIECT SRL, valoarea contractului ridicându-se la suma de 2.058.426,71 cu TVA.
Pe tronsonul de drum afectat se va executa o nouă fundație indirectă pe 30 de coloane forate, se vor executa terasamente și rigole, se va reface platforma drumului și zidul de sprijin. Pe partea superioară a zidului se va amplasa un parapet metalic de tip greu.
În ceea ce privește DJ 106 E, între localitățile Tilișca și Rod, lucrările vor fi executate de către asocierea PROMPT VSP SRL – ZENIT PROIECT & CONSULT SRL, pe o perioadă de 3 luni. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 597.451,99 cu TVA.
Se vor realiza rigole și terasamente, se va reface platforma drumului și se va construi un zid de sprijin. În partea superioară a zidului se va reface parapetul din zidărie de piatră brută.
Cele două obiective de investiții ale Consiliului Județean Sibiu sunt realizate din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului pentru refacerea infrastructurii locale afectate în urma calamităților naturale produse în anul 2020, alocate prin HG nr.531/9.07.2020.
Digitalizarea administrației – Consiliul Județean Sibiu a implementat semnătura electronică
- Scăderea costurilor pentru consumabile
- Acces facil la documente: căutare și stocare electronică
- Rapiditate în parcurgerea circuitului unui document
90% dintre documentele din cadrul Consiliului Județean Sibiu sunt semnate electronic. Excepție fac documentele care trebuie semnate olograf cum ar fi hotărârile, dispozițiile și anumite contracte. Această soluție a fost implementată treptat, procesul fiind început încă din prima parte a anului 2020. Acest proces a necesitat o analiză complexă a tuturor activităților și adaptarea soft-urilor interne.
Prin introducerea semnăturii electronice, Consiliul Județean Sibiu face încă un pas în digitalizarea sistemului administrativ, reducând timpii de operare a unui document, înlesnind o comunicare mai eficientă și mai rapidă atât cu angajații, cât și cu partenerii externi.
Semnătura electronică a fost implementată și în instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, corespondența cu acestea fiind, acum, mai rapidă.
Introducerea semnăturii electronice are un impact major în activitatea instituției din mai multe puncte de vedere:
- Reducerea costurilor pentru consumabile: hârtie, tonere, imprimante – cantitatea de hârtie comandată în primele luni ale anului 2021 fiind cu aproximativ 35% mai scăzută față de anii precedenți (comparativ cu aceeași perioadă din 2019 și 2020);
- Reducerea posibilității de infectare cu noul coronavirus;
- Protejarea mediului înconjurător prin reducerea consumului de hârtie;
”O administrație mai prietenoasă care valorifică beneficiile digitalizării este unul dintre obiectivele prioritare pe care le-am urmărit de când am venit la conducerea Consiliului Județean Sibiu și mă bucur că am reușit împreună cu echipa să facem acest important pas înainte. Le mulțumesc tuturor colegilor care s-au străduit să facă această tranziție – știu că nu a fost ușor, dar numai prin adaptare și învățare putem să ținem pasul cu vremurile. Apreciez deschiderea și promptitudinea de care au dat dovadă instituțiile aflate sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, precum și partenerii noștri contractuali de a utiliza semnătura electronică. Adresez un îndemn către toate societățile private care colaborează sau intenționează să colaboreze cu noi să apeleze la acest mijloc modern și avantajos oferit de semnătura electronică”, a detaliat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Telemunca în perioada stării de urgență și a stării de alertă – favorizată de semnătura electronică
Merită menționat că acest sistem și-a dovedit utilitatea și eficiența în cazul angajaților care au făcut sau fac telemuncă, întrucât aceștia au putut să transmită și să primească în variantă electronică documentele semnate.
Anii Drumeției: județul Sibiu, destinație atractivă pentru ecoturism
Consiliul Județean Sibiu alocă 1.500.000 RON pentru prima etapă a programului pilot de promovare a ecoturismului în județul Sibiu, “Anii Drumeției”. Scopul programului este de a promova județul Sibiu ca destinație atractivă pentru ecoturism, de a regenera infrastructura de drumeție din județ și de a valorifica resursele naturale prin intermediul activităților non-intruzive, prietenoase cu mediul înconjurător.
Programul `Anii Drumeției` a venit de la nevoia de a adapta strategia de promovare turistică a județului Sibiu la actualul context global. Distanțarea socială, limitarea călătoriilor, nevoia oamenilor de a ieși în natură, de a aprecia lucrurile simple cum ar fi o plimbare în aer liber, a reprezentat pentru noi o oportunitate de a valorifica patrimoniul natural pe care îl are județul Sibiu. În următorii ani vom aloca fonduri pentru refacerea infrastructurii turistice de drumeție existente, identificarea de noi trasee turistice și promovarea lor într-o platformă comună, de referință pentru ecoturismul din județ și, mai ales, stabilirea unui cadru legal care să permită protejarea naturii.
Îmbunătățirea infrastructurii de drumeție și încurajarea activităților în aer liber
Programul „Anii Drumeției” este gândit pe o perioadă de 2 ani, 2021-2022, și va cuprinde întreg județul Sibiu. Acțiunile incipiente se vor concentra în jurul îmbunătățirii oportunităților de practicare a activităților de ecoturism precum: drumeția, cicloturismul, plimbările ecvestre, observarea florei și a faunei, tururi culturale; accentul fiind pus pe orice activitate practicată în aer liber, diminuarea perturbărilor prin accesul necontrolat cu mijloace motorizate și depozitarea ilegală a deșeurilor.
În acest sens, anul acesta va fi alocat un buget de 1.500.000 Lei destinat pentru refacerea infrastructurii turistice a traseelor vizate pentru intervenție în anul 2021, efectuarea studiilor de fezabilitate pentru identificarea de noi trasee propuse pentru a fi amenajate în anii următori, omologarea unor trasee existente, acoperirea costurilor operaționale și de promovare a infrastructurii turistice și a operatorilor turistici din județ care activează în domeniul ecoturismului. La acest buget se adaugă sumele alocate pentru Agendele Județului, care vor avea anul acesta ca temă transversală promovarea valorilor naturale din județul Sibiu.
Cea mai mare parte din acest buget se alocă Asociației Județene de Turism Sibiu (AJTS) care va fi structura suport de implementare, în cadrul căreia va funcționa echipa de management și implementare a Programului, precum și către instituții din subordinea Consiliului Județean Sibiu precum Salvamont, care are atribuția de întreținere a potecilor turistice sau Direcția Drumuri și Poduri pentru realizarea de locuri de popas și parcări verzi pe drumurile județene pitorești. În cadrul AJTS, Implementarea programului va fi realizată de un grup independent de specialiști ce urmează să fie contractați în perioada următoare. Una dintre așteptările de la această echipă va fi și atragerea de fonduri și din alte surse decât cele publice, având în vedere potențialul ca dezvoltarea drumeției să reunească în jurul său factori de interes și din sectorul privat.
Implementarea programului va fi realizată de un grup independent de specialiști
Consiliul Județean Sibiu a organizat încă de la sfârșitul anului trecut un grup de lucru care a reunit instituțiile din subordine cu atribuții și implicații în turism și infrastructură, reprezentanți ai AJTS și specialiști în turism, comunicare și management de proiect, pasionați de drumeții montane, de promovarea valorilor tradiționale, a zonelor rurale și a mijloacelor de transport prietenoase cu mediul. Din cadrul acestui grup de lucru a fost selectată o echipă de proiect care va asigura managementul și implementarea Programului, coordonată de Sergiu Olteanu. Din echipă mai fac parte: Monika Tompos, Cristian Cismaru, Simina Manea, Sandy Stancu, Lucia Sevestrean și Lorand Peter.
„Lansarea oficială a programului este programată pentru sfârșitul lunii mai, moment în care vom prezenta, pe larg, obiectivele anuale și etapele implementării. Tot atunci vom detalia situația traseelor vizate pentru intervenție și destinația acestora, în funcție de oportunitățile pe care le oferă pentru practicarea activităților specifice ecoturismului.” (Sergiu Olteanu – manager de proiect)
Programul „Anii Drumeției” propune o alternativă de călătorie sustenabilă, în aer liber, un exercițiu de explorare a resurselor naturale și a comunităților locale. Unul dintre principalele obiective ale programului este de a asigura condițiile prielnice pentru experiențe plăcute, în natură.
Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a programului: facebook.com/AniiDrumetiei.
Concurs pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
- 05.2021 – Depunere dosar și proiect de management
- 06.2021 – Susținerea proiectului de management
- 06.2021 – Afișarea rezultatului final
Consiliul de Administrație al Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, instituție aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a lansat concursul pentru ocuparea funcție de manager. Concursul se va desfășura în două etape: verificarea condițiilor stabilite și susținere și evaluarea proiectului de management.
Cei interesați trebuie să fie absolvenți de învățământ superior în unul dintre domenii: medical, economic – financiar sau juridic.
De asemenea, trebuie să fie absolvenți de cursuri de perfecționare, agreate de Ministerul Sănătății, în management sau management sanitar sau trebuie să dețină diplomă de master sau doctorat în management sanitar, economic, administrativ, și să aibă o vechime de cel puțin 2 ani pe posturi cu studii superioare.
Dosarul de concurs împreună cu proiectul de management se pot depune la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (B-dul Corneliu Coposu, nr.2-4) în data de 18.05.2021, între orele 8 – 15.
Până la depunerea dosarului, candidații pot efectua o vizită în cadrul spitalului, în data de 28.04.2021, între orele 9-14. Aceștia vor fi însoțiți de directorul medical care îi va informa asupra problemelor specifice a secțiilor din cadrul spitalului.
În data de 26.05.2021, pe pagina de internet a spitalului se vor publica proiectele de management, iar în perioada 28.05 – 01.06.2021, pe adresa de e-mail [email protected], persoanele interesate pot transmite întrebări referitoare la proiectele de management ale candidaților. Susținerea proiectului se va desfășura în data de 02.06.2021, ora 10.
Detaliile privind documentele necesare, calendarul concursului, precum și bibliografia și tematica pentru proiectul de management sunt publicate în Monitorul Oficial, Partea a III-a și pe următoarele site-uri:
- pe site-ul SCJU Sibiu la secțiunea Carieră https://www.scjs.ro/anunturi/pdf/Anunt%20concurs%20manager%2004_2021/Anunt%20concurs%20manager%2004_2021.pdf,
- pe site-ul CJ Sibiu, la secțiunea Locuri de Muncă – Oportunități de angajare la servicii subordonate https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/04/Anunt-concurs-manager-scjus-042021.pdf,
- pe portalul: http://posturi.gov.ro/post/manager-persoana-fizica-spitalul-clinic-judetean-de-urgenta-sibiu/
Sperăm ca acest concurs să trezească interesul, astfel încât, competiția să se finalizeze cu alegerea celui mai bun manager pentru spital. Proiectele spitalului trebuie continuate cu profesionalism și dedicare pentru a crește calitatea actului medical și pentru a spori încrederea oamenilor în tot ce ține de acest spital.