Elevii din județul Sibiu primesc lapte, corn și mere din prima săptămână de școală

Încă din prima zi de școală, aproximativ 40.000 de preșcolari și elevi din județul Sibiu primesc produsele livrate în cadrul Programului ”Lapte-corn”. Distribuția a fost posibilă odată cu primul clopoțel, datorită acordurilor cadru încheiate de Consiliul Județean Sibiu în cursul anului școlar anterior, valabile și pentru anul școlar 2024-2025.

Astfel, copiii din grădinițele cu program normal și elevii din clasele 0-VIII primesc lapte și corn, de luni până miercuri, în timp ce, de joi până vineri, se bucură de iaurt, biscuiți și mere.

În urma încheierii contractelor subsecvente la începutul lunii septembrie 2024, laptele și iaurtul sunt furnizate de către societatea Simultan SRL, valoarea contractului fiind de 8.356.800,60 lei fără TVA, respectiv 1,01 lei fără TVA/buc. Cornul și biscuiții sunt asigurați de către Asocierea Isis Pan SRL și Biscotto SRL, în baza contractului care se ridică la suma de 3.557.845,80 lei fără TVA (0,43 lei fără TVA/buc), în timp ce merele ajung la elevi prin intermediul Asocierii Best Achiziții SRL și Agromat Batos SRL, contractul cifrându-se la valoarea de 1.787.196,96 lei fără TVA (0,54 lei fără TVA/buc).

Sportul pentru toți: Concurs pentru adulții cu dizabilități din Centrele de îngrijire ale Consiliului Județean Sibiu

Terenul de sport al Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoanele cu Dizabilități „Sfântul Nectarie” din Mediaș a găzduit ce-a de-a doua ediție a Exatlon-ului, competiție rezervată adulților cu diferite dizabilități mintale sau locomotorii.

Forfota a pus stăpânire pe terenul de sport încă de la primele ore ale dimineții de miercuri, 4 septembrie ac, peste 70 de beneficiari ai serviciilor oferite de centrele de îngrijiri din Biertan, Dumbrăveni, Cisnădie, Agârbiciu, Tălmaciu și Mediaș fiind înscriși în competiție.

<<Împreună pentru oameni>> este deviza noastră, a celor din sistemul județean de ocrotire socială, însă ea a devenit și un mod de viață pentru noi toți”, a spus, în deschiderea concursului, Liliana Agârbiceanu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu .

Principalul scop al evenimentului este cel de integrare socială a persoanelor cu deficiențe, prin perspectiva cunoașterii și acceptării de către comunitate a nevoilor pe care le au cei instituționalizați.

„Este important să conștientizăm că există oameni care au nevoie de ajutor și, dincolo de afecțiunile de care suferă, că sunt persoane care-și doresc să socializeze. Sportul este un mijloc eficient de interacțiune și, din punctul nostru de vedere, toți participanții sunt campioni”, a transmis Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

Concurenții au format echipe și s-au întrecut la ștafetă, aruncat la țintă și diferite probe de îndemânare, toate stârnind ropote de aplauze din partea asistenței.

Pe lângă beneficiarii centrelor de îngrijiri aflate în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, la Exatlon-ul de la Mediaș, care este printre puținele competiții de acest gen din România, au fost invitate să concureze persoane cu diferite deficiențe, aflate în grija Asociației „Perspective” din Daneș, județul Mureș și  Asociației „Love & Light Romania” din  Ighișu Nou, județul Sibiu.

Cu toții au primit premii, constând în diplome, rucsacuri și dulciuri, oferite de Asociația pentru educație și calitatea vieții „Merci” și DGASPC Sibiu.

Parada stradală „Amurgul Baroc” va fi prezentată în șase localități din județul Sibiu în septembrie

  • Un proiect realizat de ULBS și Fundația Masca, cu sprijinul JTI, în parteneriat cu TNRS și cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu

Parada stradală „Amurgul Baroc”, parte a proiectului „Moștenirea”, inițiat de maestrul Mihai Mălaimare, va fi prezentată publicului în șase localități ale județului Sibiu în luna septembrie. Proiectul este produs de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Fundația Masca, cu sprijinul JTI, în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Costume de epocă impresionante, versurile poetului Radu Stanca, voci și instrumente, care alegorice, alături de nenumărate elemente artistice inedite sunt incluse în spectacolul studenților Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Amurgul Baroc” va fi prezentat în 5 septembrie, ora 19:00, la Săliște; în 8 septembrie, ora 18:30, la Racovița; în 15 septembrie, ora 12:30  la  Avrig; în 20 septembrie, ora 18:00, la Biertan; în 21 septembrie, ora 17:50, la Agnita; și în 27 septembrie, ora 17:30, la Cisnădie.

Pe un splendid bulevard al amintirilor, poetul Radu Stanca își deapănă trăirile, înconjurat de splendoarea unor costume venind direct din secolul al XVIII – lea, secolul barocului transilvănean. În ritmul dansurilor specifice acelei perioade, care transformă strada într-un imens salon de dans, personajele își dispută dreptul asupra imaginației poetului. Spectacolul se încheie cu un toast pentru iubire și o baladă dedicată splendidului oraș Sibiu.

Să aducem magia Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu mai aproape de comunitățile din județul Sibiu este unul dintre motivele pentru care an de an suntem parteneri în acest eveniment deosebit. Promovarea culturii în mediul urban mic sau rural joacă un rol esențial în educarea tinerei generații, în păstrarea tradițiilor, valorilor și identității comunităților locale. Totodată, cultura nu înseamnă doar obiceiuri și meșteșuguri transmise din generație în generație, ci și o sursă de coeziune socială și apartenență, iar astfel de evenimente culturale reușesc să consolideze legăturile comunitare și să transmită mai departe moștenirea lor unică. Le mulțumesc partenerilor noștri de la FITS și mai ales maestrului Constantin Chiriac, care a acceptat provocarea noastră, iar acum un spectacol inedit va fi jucat în șase comunități. Vă invit dragi sibieni să fiți parte a acestei inițiative și pe lângă frumusețile pe care vi le oferă împrejurimile din județul Sibiu să savurați din plin și un moment artistic de excepție.

Este o reală bucurie să văd de câte șanse se bucură Sibiul când vine vorba de acces la cultură și la spectacole de calitate. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Fundația Masca, condusă de Mihai Mălaimare, în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” creează o oportunitate pentru sibieni de a-și aminti de faimosul secol al barocului transilvănean. Principalul motiv pentru care am pus umărul în realizarea acestui proiect, în calitate de Ministru al Culturii, este acela că duce teatrul în stradă, și îl face accesibil pentru cei care nu participă frecvent la spectacole de teatru.

Datorită implicării Consiliului Județean Sibiu, teatrul ajunge, anul acesta, aproape și de oamenii comunităților care nu se bucură de aceeași abundență culturală ca cea a municipiului. Străzile din Săliște, Racovița, Avrig, Biertan, Agnita sau Cisnădie, se vor transforma, în luna septembrie, într-un imens salon de dans. Felicit coordonatorii acestui proiect inovator, doamna Luminița Bârsan și maestrul Constantin Chiriac. Am convingerea că întregul județ Sibiu va primi cu brațele deschise această inițiativă!” – Raluca Turcan, Ministrul Culturii din România.

„Amurgul Baroc” a avut premiera în 30 mai, s-a bucurat de succes în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2024, iar în timpul acestei veri a fost prezentat în Sibiu, Făgăraș și alte localități din țară.

Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu prin intermediul unui parteneriat între Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Consiliul Județean.

 

….

AMURGUL BAROC

Scenariu: Anca-Dana Florea

După textele lui Radu Stanca

Regia: Mihai Mălaimare

Scenografia – Ana Stanciu

Coregrafia – Mirela Simniceanu

Muzica – Răzvan Diaconu

Machiaj – Mirela Vescan

Asistent coregrafie – Constantin Gajim

Asistent moment coral – Melinda Samson

Asistent moment instrumente – Pali Vecsei

Asistent regie: Sebastian Smarandache

Asistent actorie: Ștefan Tunsoiu

Distribuție: Mihai Mocanu, Alexandru Bumbeș, Alexia Marcu, Mădălina Foficaș, Briana Iacob, Theodora Constantin, Sofia Ivan, Oana Noja, Andreea Cristina Dobre, Lilli Marie Müller, Raluca Cristea, Andreea Agapi, Maria-Samira Aradi, Luiza Cristina Părduț, Georgiana-Corina Faur, Alexandra Luchian

Sunet: Cătălin Bobariu și Sebastian Smarandache

Coordonator car alegoric: Sebastian Smarandache

Comunicare: Sorana Maier Bițu

Coordonator proiect: Luminița Bîrsan

Coordonatori deplasare: Luminița Bîrsan & Dan Bartha-Lazăr

Încep lucrările la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu

  • Clădirea va fi hidroizolată
  • Două terenuri utilate modern
  • Buget asigurat integral prin sponsorizarea oferită Consiliului Județean Sibiu de către compania Romgaz

Consiliul Județean Sibiu a emis marți, 20 august 2024, ordinul de începere al lucrărilor de reabilitare și modernizare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, care vor consta în hidroizolația clădirii și în amenajarea unui teren de joacă și a unui teren de sport, mobilat cu numeroase aparate de fitness, cu un complex de joacă prevăzut cu modul de cățărare, cu masă de tenis și cu băncuțe. Totodată, elevii centrului se vor bucura de beneficiile unor spații verzi, în urma amenajării curții cu gazon, a plantării de arbori și arbuști și vor putea explora aleea senzorială.

Lucrările sunt realizate de compania DMX Construction, iar valoarea lor se ridică la suma de 1.504.005,03 lei fără TVA, durata de execuție a lucrărilor fiind de 3 luni. Proiectul ”Modernizare Centru Școlar de Educația Incluzivă Turnu Roșu – amenajare incintă, amenajare loc de joacă, rețele pluviale, relocare utilități” este finanțat integral din fondurile oferite de Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A., în baza unui contract de sponsorizare semnat în luna martie 2024.

Condiții mai bune pentru copii, prin clădiri reabilitate, spații pentru sport, spații verzi sau terenuri de joacă a fost propunerea noastră la care unul dintre cei mai de încredere parteneri pe care îi avem a răspuns din nou pozitiv – compania ROMGAZ.  Le mulțumesc pentru că sunt mereu alături de noi. La  Turnu Roșu am reușit să investim peste 9 milioane de lei în două căsuțe de tip familial și un centru de zi, iar investiția celor de la ROMGAZ aduce plus valoare și vine în sprijinul nostru în promovarea unui stil de viață sănătos prin sport și aer curat.

Proiectul urmărește creșterea gradului de confort și asigurarea unor condiții calitative ridicate oferite celor aproape 100 de copii, precum și cadrelor didactice de la CSEI Turnu Roșu. De asemenea, proiectul răspunde unei necesități de amenajare a unor  spații destinate mișcării și sportului în aer liber, aspect care asigură dezvoltarea socială a copiilor din centru și oferă o alternativă mai sigură pentru activitățile de joacă în aer liber, în detrimentul activităților sedentare.

S.N.G.N. Romgaz S.A. a sprijinit și alte proiecte ale Consiliul Județean Sibiu, cel mai recent fiind  modernizarea și reabilitarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Tavi Bucur”, situat în orașul Cisnădie, str. Livezii, nr. 36.

O nouă ambulanță va fi achiziționată de Consiliul Județean Sibiu pentru Serviciul de Ambulanță

Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru achiziționarea unei ambulanțe de tip C cu tracțiune 4×2, pentru Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, valoarea estimată a contractului este de 672.268,50 lei, fără TVA.

Termenul limită de depunere al ofertelor este 12 septembrie 2024, ora 15, iar livrarea autospecialei se va face de către operatorul economic câștigător în maxim 8 luni de la semnarea contractului.

Ambulanța va fi proiectată și echipată pentru acordarea primului ajutor medical calificat, a asistenței medicale de urgență prespitalicească, precum și pentru monitorizarea și transportul pacienților, fiind destinată intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel. De asemenea, aceasta va fi livrată cu un set de cinci anvelope de vară și un set de cinci anvelope de iarnă.

Achiziția a fost prevăzută de către Consiliul Județean Sibiu în programul de investiții pentru anul 2024 și este realizată cu banii care revin în bugetul local al județului Sibiu din cotele defalcate din TVA.

Reamintim faptul că, în luna iulie a acestui an, Consiliul Județean Sibiu a achiziționat pentru Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu o ambulanță de tip B. Contractul a fost semnat cu producătorul specializat DELTA MED, din Cluj Napoca și va fi livrată în termen de 8 luni, respectiv la începutul anului 2025. Valoarea contractului este de 504.200 lei, fără TVA.

Proiecte importante de investiții votate de consilieri în ședința Consiliului Județean Sibiu

  • Ordinea de zi și cea suplimentară ale ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu au cuprins 19 de proiecte, o informare și 2 rapoarte de evaluare

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de Consiliul Județean, desfășurată joi, 25 iulie 2024, ora 15, proiecte de hotărâre ce visează investiții  noi și în derulare în domenii precum: sănătate, cultură și infrastructură rutieră.

Sănătate:

  • Renovare energetică a clădirii Policlinicii Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, cod SMIS 309068 și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027

 Proiectul a fost depus spre finanțare  în cadrul Programului “Regiunea Centru” 2021-2027. În prezent, acesta se află în perioada de contractare. Valoarea totală 9.938.090,96 lei inclusiv TVA. Contribuția Consiliului Județean Sibiu se ridică la suma de 245.452,94 lei, defalcată astfel:

  • 197.808,94 lei inclusiv TVA, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului
  • 47.644,00 lei inclusiv TVA, reprezentând valoarea cheltuielilor neeligibile

Cultură:

  • Restaurarea monumentelor etnografice din Muzeul Astra. Viitorul sustenabil al valorilor patrimoniale din România“

Complexul Muzeal Astra urmează să depună proiectul spre finanțare la Institutul Național al Patrimoniului.

Valoarea totală  este de 7.810.000 lei cu TVA inclus, din care 7.100.000 lei reprezintă valoarea nerambursabilă. Prin acest proiect, vor fi reabilitare și repuse în circuitul de vizitare monumente care din cauza schimbărilor climatice majore din ultimii ani, a precipitațiilor și a perioadelor de secetă s-au degradat.

  • Predarea amplasamentului imobil teren cu construcții în suprafață de 4200 mp situat în Sibiu, str. Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A., în vederea realizării proiectului de investiții „Reamenajarea scenei de concerte și a amfiteatrului, precum și instalații electrice din cadrul Muzeului în aer liber”

 Scena de pe lac din Muzeul în aer liber Astra va fi predată către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A, în vederea realizării investiției „Reamenajarea scenei de concerte și a amfiteatrului, precum și instalații electrice din cadrul Muzeului în aer liber”,  prin Programului național de construcții de interes public sau social. Suprafața totală predată este de 4.200 de mp.

 

Infrastructură rutieră

  • Aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico economici, a devizului general actualizat și a devizelor pe tronsoane pentru obiectivul de investiții ,,Modernizarea drumului județean DJ 106G, de la km 12+511 până la km 31+604, traseu inters.DN1-Miercurea Sibiului-Apoldu de jos (DC72)-Ludoș-Gusu–inters. DJ107B și relocarea utilităților”

Consilierii județeni au aprobat DALI-ul, indicatorii tehnico-economici la această fază, precum și cheltuielile finanțate de la bugetul local al Județului Sibiu, pentru realizarea obiectivului. Valoarea totală a investiție se ridică la suma de 108.055.429,44 lei cu TVA.

Lucrările se vor executa pe tronsoane, drumul având o lungime de aproximativ 18 km. Tronsoanele 2 și 3 se vor realiza cu fonduri obținute de Consiliul Județean Sibiu prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

 

Cetățenii interesați pot consulta hotărârile adoptate de consilierii județeni în ultima ședință, accesând site-ul instituției Consiliului Județean Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/evenimente/ordine-de-zi-a-sedintei-ordinare-a-consiliului-judetean-sibiu-din-data-de-25-iulie-2024-ora-1500/

 

Cultura, gastronomia și meșteșugurile creează noi punți între județul Sibiu și patru raioane ale Republicii Moldova

Prin cultură, oamenii devin mai apropiați!

 

130 de artiști, meșteșugari, producători locali și reprezentanți ai autorităților din raioanele moldovenești Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca, au participat la cea de-a doua ediție a Festivalului „Sfântă ni-i vatra!” organizat, între 11 și 14 iulie ac, de Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).

Au fost organizate prezentări ale produselor moldovenești, la Casa Artelor și în Muzeul Astra, sibienii putând să le deguste și să le cumpere direct de la producători.

De asemenea, oficialitățile raionale au beneficiat de prezentări în domeniul managementului cultural susținute de directorii Muzeului Astra, Bibliotecii Județene Astra și ai Filarmonicii de Stat, care au vizat inclusiv viitoare colaborări cu instituții similare din Republica Moldova.

Pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, șase ansambluri moldovenești au oferit publicului un program excepțional de dansuri și cântece populare de peste Prut, lor alăturându-se  artiștii de la „Junii Sibiului”, „Purtata Avrigului” și „Călușerii” din Rășinari, cu dansuri și obiceiuri din Mărginimea Sibiului, Țara Oltului și Valea Hârtibaciului.

Este un proiect util pentru ambele părți, întrucât învățăm unii de la ceilalți despre modalitățile prin care obiceiurile și tradițiile populare sunt conservate și promovate. Am constatat că prin cultură oamenii devin mai apropiați, mai conștienți de frumusețea tradițiilor moștenite, dar și mai preocupați de transmiterea acestora către generațiile viitoare.

Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” este parte a Proiectului „Trei culori și o singură credință: românească”, derulat de Consiliul Județean Sibiu și finanțat de DRRM.

Pentru lunile următoare, în cadrul proiectului sunt prevăzute noi schimburi de experiență în domeniile managementului cultural, atragerii de fonduri naționale și europene nerambursabile, susținerii activităților culturale de către administrațiile publice, precum și al modului în care Grupurile de Acțiune Locală pot contribui la dezvoltarea comunităților rurale.

Uniunea Europeană acordă noi finanțări pentru extinderea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul „Recipiente de colectare – Etapa II”, prin care va fi continuată achiziția recipientelor destinate colectării selective a deșeurilor din județul Sibiu.

Valoarea totală a contractului este de 75.337.213,43lei, din care valoarea finanțării nerambursabile a Uniunii Europene este de 49.420.609,26 lei, la care se adaugă contribuția proprie a Consiliului Județean Sibiu de 13.939.146,20 lei și TVA în cuantum de 11.977.457,97 lei.

Potrivit prevederilor contractuale, vor fi achiziționate182.712 recipiente, pe următoarele categorii:

Containere de 1,1 mc pentru deșeuri de plastic și metal – 639 buc.;
Containere de 1,1 mc pentru deșeuri biodegradabile – 1.754 buc.;
Containere de 3 mc pentru deșeuri textile 412buc.;
Containere de 1,1 mc pentru deșeuri de hârtie și carton – 2.411 buc.;
Containere de 1,1 mc pentru deșeuri de sticlă – 868 buc.;
Pubele de 240 l pentru deșeuri de hârtie și carton – 80.721 buc.;
Pubele de 240 l pentru deșeuri de plastic și metal – 58.825 buc;
Pubele de 120 l pentru deșeuri biodegradabile – 37.082 buc.

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, și  are ca termen de implementare data de 31 decembrie 2024.

Fondurile nerambursabile sunt acordate de cătreUniunea Europeană, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027 și vor contribui la extinderea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Sibiu, având ca țintă creșterea gradului de colectare a deșeurilor reciclabile și scăderea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi.

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 2020, Consiliul Județean Sibiu a derulat un proiect în valoare totală de  12.875.654,38 lei, finalizând prima etapă de extindere a SMID, prin achiziționarea a 54.733 recipiente destinate colectării selective.

                                                               

Moldovenii trec Prutul: Consiliul Județean Sibiu pregătește o sărbătoare a culturii, folclorului și meșteșugurilor din Republica Moldova

Vineri, 12 iunie ac, „Junii Sibiului” se vor „duela” cu invitații moldoveni într-un spectacol cu acces gratuit

 

„Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este proiectul prin care Consiliul Județean Sibiu continuă să promoveze schimbul de bune practici din domeniul culturii și tradițiilor dintre Județul Sibiu și Raioanele Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca din Republica Moldova.

Finanțarea proiectului a fost obținută de către Consiliul Județean Sibiu de la Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), valoarea acesteia fiind de 480.000 lei, la care se adaugă o contribuție proprie a administrației județene în cuantum de 9.600 lei.

Ajuns la a doua ediție, proiectul se va derula pe perioadă de 4 luni, timp în care vor fi realizate câte două vizite de studiu în cele două țări, simpozioane, expoziții, ateliere dedicate meșteșugurilor tradiționale, dar și spectacole de dansuri și muzică populară.

Astfel, timp de patru zile, între 11 și 14 iulie ac, o delegație de 130 de artiști, meșteșugari și oameni de cultură din Raioanele Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca, se vor afla în județul Sibiu pentru a participa la Festivalul „Sfântă ni-i vatra!”, derulat ca parte a proiectului amintit.

Activitățile cu public vor debuta vineri, 12 iulie ac, orele 10,00, la Casa Artelor din Piața Mică a Sibiului, oaspeții moldoveni purtând afla modul prin care Muzeul Astra conservă și promovează meșteșugurile tradiționale, asigurând totodată formarea profesională și certificarea meșterilor.

Începând cu ora 12,30, pe strada Nicolae Bălcescu va avea loc o paradă a ansamblurilor populare din Republica Moldova, publicul fiind invitat să urmărească și să încurajeze evoluția acestora.

Între orele 10.00 – 17.00, în fața Casei Artelor, meșteri și producători locali moldoveni vor face demonstrații ale îndemânării în confecționarea obiectelor de decor și vor comercializa diverse bunătăți de peste Prut: ceai de trandafir, miere cu cătină, ghimbir sau zmeură, ulei din nuci, vinuri, fructe uscate și multe altele.

Iubitorii folclorului autentic sunt așteptați, vineri seara, la spectacolul „Sfântă ni-i vatra!”, organizat la Centrul Cultural „Ion  Besoiu”, unde vor putea urmări un veritabil „duel” cultural între dansatorii de la Junii Sibiului” și cei ai ansamblurilor „Cimbrișor”, „Baștina”, Lozioara”, „Basarabia” și „Plai de Dor” din Republica Moldova. De asemenea, vor fi susținute recitaluri de muzică populară moldovenească de către Semion Lungu, Victor Ciobanu și Alexandru Biță.

Accesul publicului este liber, iar spectacolul se va desfășura în intervalul 18.00 – 20.30.

Ziua de sâmbătă, 13 iulie ac, este rezervată schimbului de bune practici în domeniile managementului cultural și al administrației publice, fiind organizate dezbateri și tururi informative la Biblioteca Județeană „Astra” și la Muzeul „Astra” din Dumbrava Sibiului, unde va continua și târgul producătorilor moldoveni.

Încă din anul 2017, Județul Sibiu are încheiat un Acord de colaborare cu Raionul Dondușeni, care a permis o mai bună cunoaștere a culturii și tradițiilor fiecărei părți, dar și extinderea legăturilor de colaborare cu Raioanele Criuleni, Strășeni și Soroca.

Am convingerea că aici, în județul Sibiu, oaspeții moldoveni vor fi ca acasă, așa cum și noi, românii, atunci când trecem Prutul simțim că pășim din România, în România. Îi invit pe sibieni, și nu numai, să le fie alături artiștilor moldoveni, căutând acele lucruri care ne unesc.

————

AGENDA CU PUBLIC A FESTIVALULUI SFÂNTĂ NI-I VATRA!

DIN CADRUL PROIECTULUI TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ

VINERI, 12 IULIE 2023

09.45 – 10.00 – primirea invitaților  Casa Artelor
10.00 – 10.30 – discursuri oficialități
10.30 – 11.00 – prezentare proiect – TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ
11.00 – 11.30 – prezentare proiect Casa artelor (meșteșuguri tradiționale, certificare, formare)
11.30 – 11.45 – vizită expoziție
12.00 – 12.30 – declarații de presă
12.30 – 13.00 – parada colectivelor artistice în Centrul istoric al Sibiului – str. N. Bălcescu
18.00 – 20.30 – FESTIVALUL SFÂNTĂ NI-I VATRA! – Centrul Cultural Ion Besoiu

*10.00 – 17.00 – Expoziție meșteri/artizani/producători dinRepublica Moldova la Casa Artelor din centrul Sibiului

Sâmbătă, 13 IULIE 2024

9.30 10.00 – primirea invitaților Biblioteca Județeană ASTRA
10.00 – 11.15 – seminar – Bune practici în management cultural şi administrația publică
11.30 – 12.00  – tur ghidat în centrul Sibiului
12.00 – 13.30 – timp liber in Centrul istoric al Sibiului
16.00 – 18.00 –  tur ghidat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM Astra Sibiu şi expoziție
18.00 – 22.00 – timp liber în Muzeul în aer liber, Festival VinFest (concert Vunk) sau concert Filarmonica

*10.00 – 14.00 – colectivele artistice vor susține animații culturale în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM ASTRA Sibiu

*10.00 – 18.00 – expoziție meșteri/ artizani/ producători în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM Astra Sibiu

_____________________________________________________________________

Partenerii Consiliului Județean Sibiu în derularea proiectului sunt: Consiliile Raionale Dondușeni, Criuleni și Strășeni, Grupul de Acțiune Locală Plaiul Codrilor, A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, Teatrul „Veniamin Apostol” din Raionul Soroca, Grupurile de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului și Țara Oltului, instituțiile județene de cultură din Județul Sibiu.

Persoană de contact privind comunicarea proiectului: Thomas Roth, tel. 0269/217733,  email: [email protected]

Renovarea energetică a Sălii Polivalente Transilvania costă 62,5 milioane lei

  • Consiliul Județean Sibiu a solicitat fonduri nerambursabile prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027

În ședința extraordinară convocată deîndată pe 19 iunie ac, consilierii județeni sunt chemați să aprobe Proiectul de eficientizare energetică a Sălii Polivalente Transilvania, precum și cheltuielile aferente.

Ulterior votului, Consiliul Județean Sibiu va putea semna contractul de finanțare.

Potrivit documentației, valoarea investiției se ridică la 62,5 milioane lei, din care 1,55 milioane lei este contribuția Consiliului Județean Sibiu, aferentă cheltuielilor neeligibile și cotei obligatorii de 2% din total cheltuieli eligibile.

Suprafața desfășurată a sălii este de 10.660 mp, la care se adaugă o clădire-anexă de 214 mp. Proiectul prevede înlocuirea acoperișului, pereților exteriori și a ferestrelor, cu materiale eficiente energetic. De asemenea, va fi instalat un sistem de producere a energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice și vor fi montate pompe de căldură care vor asigura climatizarea spațiului.

Durata lucrărilor este de 34 de luni de la data emiterii ordinului de începere.

 

Peste 33 de milioane de lei pentru combaterea infecțiilor asociate actului medical

  • Consiliul Județean Sibiu obține noi fonduri nerambursabile pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJUS)

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat contractele pentru achiziția de echipamente și materiale pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale la SCJUS.

Proiectul ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu” este finanțat cu fondurile pe care administrația județeană le-a obținut din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și are o valoare totală de peste 33 de milioane lei.

Achiziția echipamentelor și materialelor a fost împărțită în 17 loturi care au ca terme de livrare maxim 60 de zile de la data semnării contractului de către părți.

Printre  echipamentele și materialele care vor fi achiziționate se află: aparate de dezinfecție, stații de sterilizare bazate pe tehnologia cu plasmă, echipamente pentru producere aer ultracurat, mașini de spălat instrumentar, mașină de curățat cu ultrasunete, sistem purificare aer cu filtru HEPA și sistem de curățare si dezinfecție cu abur pentru suprafețe.

Totodată, va fi achiziționată și o masa de operație împreună cu un procesor automat de probe microbiologice, un sistem automat de detecție microbiană și unul de determinare a sensibilității la antibiotice, toate extrem de necesare pentru sălile de operație, în care riscul de contaminare cu baterii care determină infecții asociate actului medical este cel mai ridicat.

Consiliul Județean Sibiu cumpără aparatură de ultimă generație pentru Terapia Intensivă a nou-născuților

  • La Sibiu va funcționa a doua bancă de lapte matern din România

Printr-o finanțare obținută de către Consiliul Județean Sibiu de la Ministerul Sănătății, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Secția ATI pentru nou-născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotată cu echipamente destinate salvării de vieți, iar numărul de paturi va crește de la 10, la 12.

10% dintre copiii care se nasc la Maternitatea din Sibiu ajung, în medie, la Secția de Terapie Intensivă. Asta înseamnă că de-a lungul unui an, peste 300 de micuți au nevoie de sprijin încă de la naștere. Din fericire, la Sibiu avem un medic neonatolog de excepție, pe doamna dr. Livia Ognean, care ne-a sprijinit enorm în acest proiect al cărui scop este de a oferi micuților o șansă în plus la viață, iar medicilor aparatura necesară salvării de vieți.

Cu o valoare de peste 14 milioane de lei, din care Consiliul Județean Sibiu a contribuit cu suma de 1,4 milioane lei, proiectul va fi derulat până pe 30 noiembrie ac și va permite achiziționarea a două noi paturi complet echipate, precum și înlocuirea în totalitate a echipamentelor ce deservesc 5 paturi, din cele 10 existente.

„Pe lângă noile paturi și dotările aferente celorlalte 5, vom avea mese de resuscitare, aparate de susținere a respirației, echipamente de intervenție în caz de asfixie sau hipotermie. De asemenea, vom acoperi partea de screening prin dotări ce permit identificarea afecțiunilor cardiologice, oftalmologice sau a malformațiilor. Desigur, vom avea și un centru de instruire a studenților, asistenților și medicilor neonatologi dotat inclusiv cu un simulator de nașteri”, a declarat dr. Livia Ognean, șefa Secției Clinice de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

 

În premieră, la Sibiu va funcționa o bucătărie dietetică unde va fi instalată aparatură de pasteurizare a laptelui matern. „Va fi a doua bancă de lapte matern din România, după cea existenta la Spitalul „Marie Curie” din București, care va permite ca micuții internați să poată fi hrăniți cu lapte de mamă”, a mai adăugat dr. Livia Ognean.

Potrivit neonatologilor sibieni, mamele a căror nou-născuți ajung la terapie intensivă, provin din medii defavorizate, cu sarcini care nu au fost monitorizate medical, sau care suferă de diverse afecțiuni, printre cele mai frecvente fiind diabetul zaharat sau obezitatea.