Consiliul Județean Sibiu a organizat marți, 29 martie 2022, o nouă întâlnire de lucru în vederea implementării proiectului ”Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Județean Sibiu”, cunoscut deja sub denumirea scurtă GIS.
La eveniment au participat numeroși primari, viceprimari și reprezentanți ai primărilor din județul Sibiu, o parte dintre aceștia fiind conectați la întâlnire prin intermediul platformei Teams.
Din partea Consiliului Județean Sibiu au fost prezenți administratorul public al județului, Adrian Bibu, arhitecta-șefă, Argentina Lapoși, șeful Serviciului Urbanism, Paul Muresan, și echipa de proiect. Prezentarea proiectul GIS a fost realizată de Maria Vișan și Marius Ienculescu, din partea societății Intergraph Computers SRL care realizează platforma GIS.
Discuțiile au vizat patru aspecte și anume: avizul de primar pentru emiterea certificatului de urbanism, avizul de oportunitate pentru documentațiile de urbanism, comisia de acord unic, precum și comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism. Primarii au aflat cu acest prilej că toate PUG-urile localităților vor fi digitalizate și în orice moment se va ști ce se construiește în județ, unde e nevoie de extinderea unor rețele de utilități, etc. După finalizarea proiectului derulat de CJ Sibiu, preconizat la finele anului 2022, toate primăriile vor putea utiliza platforma pentru facilitarea emiterii unor acte administrative din sfera urbanismului: certificate de urbanism, avizul primarului, avizul de oportunitate.
În același timp, beneficiile aduse de acest proiect se răsfrâng și asupra cetățenilor, care vor putea încărca documentele necesare emiterii certificatului de urbanism într-un portal public, nemaifiind nevoiți să se deplaseze la sediul mai multor instituții.
Primarii au primit un draf de protocol cu Consiliul Județean Sibiu, urmând ca în scurt timp să aducă amendamente, care se vor concretiza în anexe tehnice la protocolul final.