ADR Centru a prezentat la Consiliul Județean Sibiu fondurile europene disponibile pentru mediul privat, instituții publice și ONG-uri

1,4 miliarde de Euro din fonduri europene sunt disponibili pentru dezvoltarea afacerilor și noi investiții în cele șase județe care alcătuiesc Regiunea Centru: Sibiu, Alba, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov.

Suma va fi gestionată de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), cu sediul în Alba Iulia, fiind alocată de Uniunea Europeană prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027.

Cu suportul Consiliul Județean Sibiu, ADR Centru a organizat două sesiuni ale conferinței „Finanțări europene 2021 – 2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”, prin care reprezentanți ai IMM-urilor, autorităților publice și organizaților neguvernamentale din județul Sibiu au fost informați asupra modului în care pot fi accesați cei 1,4 miliarde de Euro cuprinși în viitorul exercițiu financiar.

Întâlnirile au avut loc în 3 și 7 martie ac, în sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu, care a fost ocupată în întregime de invitați, dovadă că fondurile europene stârnesc un viu interes în județul Sibiu.

Avem o experiență bogată în accesarea finanțărilor europene și sunt convinsă că fără acestea nu am fi realizat nici 10% din ceea ce am reușit să facem în folosul locuitorilor județului nostru. În Programul Operațional Regional  2014 – 2020, Consiliul Județean Sibiu a atras cei mai mulți bani , devenind lider în regiune, statut pe care dorim să-l păstrăm și pentru proiectele finanțate în perioada 2021-2027.

Potrivit reprezentanților ADR Centru, principalele domenii ce vor fi finanțate prin  Programul Regiunea Centru 2021 – 2027 sunt:

  • Cercetare – dezvoltare- inovare
  • Educație (toate nivelurile)
  • Infrastructură de afaceri
  • Competitivitate economică
  • Finanțarea microîntreprinderilor și start-up
  • Digitalizare
  • Eficiență energetică pentru clădiri publice și spații locative (inclusiv blocuri administrate prin Asociații de proprietari)
  • Infrastructură verde (parcuri, spații verzi și de agrement etc)
  • Mobilitate urbană (autobuze, piste de biciclete, benzi pentru transport public etc)
  • Regenerare urbană (reconversii spații)
  • Turism cultural.

„Rolul instituției noastre va fi de autoritate de management. Este o schimbare în bine întrucât beneficiarii ni se vor putea adresa direct în tot ceea ce ține de consultanță, consiliere, contractare, monitorizare, verificare financiară și plăți. Totodată, noi elaborăm și Ghidurile de finanțare astfel încât oricine este interesat de fonduri europene are în noi un partener de drum lung”, a declarat Simion Crețu, directorul ADR Centru.

Toate informațiile cu privire la calendarul finanțărilor disponibile prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027 pot fi  obținute accesând: http://regio-adrcentru.ro/structura-por-2021-2027/