Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la succesul expediției românești pe vârful Everest (8.848 m) din Himalaya, alpinistul sibian Teodor Tulpan a organizat luni, 22 mai 2023, o proiecție a filmului Expediția Everest 2003, realizat de Șerban Georgescu. Evenimentul a fost găzduit la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și a reunit numeroși iubitori ai muntelui.
În calitate de președintă a Consiliului Județean Sibiu, i-am înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu lui Teodor Tulpan, titlu aprobat de consilierii județeni în ședința ordinată din 27 aprilie 2023. Acordarea acestei distincții are la bază performanța înregistrată de Teodor-Petru Tulpan în urmă cu două decenii de a cuceri cel mai înalt vârf din lume, în cadrul primei expediții românești în Himalaya, organizată în 2003.
Teodor Tulpan și-a dedicat întreaga viață muntelui, iar visul său a fost cucerirea Everestului din munții Himalaya, încă din copilărie. Toată munca depusă îi încununează o carieră de excepție, marcată de abnegație, efort și concentrare duse la extrem.
Pentru activitatea sa și pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului Județului Sibiu și a României, prin cucerirea, la data de 22 mai 2003, în cadrul primei expediții integral românești, a Acoperișului Lumii, îl felicit în numele Consiliului Județean și al sibienilor și sunt onorată să îi înmânez un semn de recunoștință din partea noastră.
- Teodor Tulpan a fost salvator montan voluntar, începând cu anul 1993, iar în perioada 1998 – 2006 a activat ca salvamontist profesionist în echipa Sibiului
- Din 1999 este instructor național salvamontist, ghid montan, instructor de schi și alpinist
- El a înființat Școala de Munte Everest, unde tinerii iubitori de natură și munte se pot forma și învăța din tainele muntelui și alpinismului de la un adevărat profesionist
- În anul 2003 a participat la prima expediție românească în Himalaya, fiind primul care, pe 22 martie ora 10,00, a atins vârful Everest
- În 2003, el a condus prima expediție sibiană în Caucaz, unde a zburat cu parapanta de la tabără II (5.400 m) până în tabăra de baza (4.100 m), devenind primul roman care a zburat în Aconcagua.