PORTAL MEDICAL se extinde! Platforma de sănătate inițiată de Consiliul Județean Sibiu implementată și la clinica privată DIAMED

Consiliul Județean Sibiu extinde platforma Portal Medical prin semnarea unui protocol de colaborare și cu clinica privată DIAMED, care oferă sibienilor servicii medicale în diverse specialități: pediatrie, cardiologie, alergologie, medicină internă, endocrinologie, precum și analize de laborator și servicii de medicina muncii. DIAMED deține două clinici: una pe strada Dimitrie Anghel și una în cartierul Arhitecților. Odată cu semnarea prezentului protocol cei aproximativ 10.000 de pacienți înregistrați în sistem vor putea beneficia de avantajele pe care le oferă Portal Medical – singura platformă digitală din țară prin care cei înregistrați își vor putea consulta istoricul medical.

Salut deschiderea reprezentanților clinicii Diamed de a se alătura platformei Portal Medical. Asta dovedește grija pe care o poartă pacienților, precum șl dorința de a oferi servicii medicale de calitate adaptate la nevoile reale ale pieței. Extinderea platformei a fost și rămâne una dintre țintele noastre, astfel încât să beneficieze un număr cât mai mare de sibieni din tot județul de avantajele evidente ale acestui instrument digital.

Totodată, digitalizarea sănătății este una dintre priorități și la nivel european așadar, ceea ce facem prin Portal Medical în județul Sibiu, poate fi un exemplu de bună practică în crearea Spațiului European al datelor privind sănătatea, obiectiv prin care UE își dorește ca toți cetățenii să aibă acces în siguranță și control deplin asupra datelor lor medicale în format digital și care aduce beneficii și în cercetarea și crearea de politici de sănătate publică.

La nivelul Comitetului European al Regiunilor pregătim în acest moment un aviz pentru care am fost numită raportor pe această temă, iar Sibiul poate contribui, alături de partenerii publici și privați înscriși în Portal Medical, prin experiența acumulată, în crearea unei politici de sănătate digitală la nivel european.

 

Platforma Portal Medical face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Consiliul Județean Sibiu și finanțat prin fonduri europene, care permite accesul la istoricul medical al pacienților care au folosit cel puțin o dată serviciile spitalelor care sunt integrate în platformă, și anume: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie dr. Gh. Preda Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Orășenesc Cisnădie, Spitalul Orășenesc Agnita, Clinica Misan Med, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipal Mediaș, Clinica Polisano.

“Viața nu este numai pentru a fi în viață, ci să-ti fie și bine, și astfel, având la îndemâna accesul la tehnologie și în special la acest Portal Medical, pacienții își îmbunătățesc calitatea vieții iar medicii își ușurează activitatea. Multiplele avantaje pe care le are utilizarea platformei, printre care centralizarea istoricului medical, programări on line, accesul medicilor la dosarul pacientului ajutând-i în demersul medical, o comunicare mai ușoară dintre medic și pacient au fost doar câteva dintre argumentele care au stat la baza deciziei de a integra clinica Diamed în această platformă. Pentru noi, pacienții care ne trec pragul sunt deosebit de importanți, pentru că sănătatea este un cuvânt mare – care cuprinde nu numai corpul, mintea și spiritul ci și PERSPECTIVA unui om. De aceea, schimbându-ne perspectiva, adică fiind deschiși la nou și la tot ceea ce ne ușurează viața, creștem calitatea acesteia”, a declarat Gabriel Bolca, manager clinica Diamed.

Platforma Portal Medical permite totodată, partajarea informațiilor din istoric cu medicii cărora pacientul decide să le ofere acces, dar și încărcarea altor documente. În plus, platforma permite realizarea de programări la cabinetele spitalelor, oferă posibilitate de a acorda acces la dosarul medical propriu, de către pacient, unui medic fără cont în portal, pe baza unui link și a unei parole cu valabilitate limitată, posibilitate medicului de familie de a crea cont în portal pentru un pacient (cu acordul pacientului).

Pentru a accesa platforma, utilizatorii au nevoie doar de un cont realizabil în câțiva pași la adresa https://portalmedical.cjsibiu.ro/

Pentru mai multe detalii cu privire la utilizarea platformei, cei interesați pot urmări video ul de la acest link – https://www.youtube.com/watch?v=A2BjIjXf3hU