Consiliul Județean Sibiu caută constructori pentru lucrări de modernizare la Spitalul Clinic de Psihiatrie

Pentru îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților, cadrelor medicale și întregului personal  din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, precum și pentru a continua procesul spre o tranziție verde, Consiliul Județean Sibiu lansează două licitații publice pentru următoarele servicii:

 

  1. Modernizarea Punctului Termic
  2. Realizarea Proiectului pentru autorizarea de construire (PAC), a Proiectului privind Organizarea Execuției (POE) și a Proiectul Tehnic (PT), asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului și execuția lucrărilor de Renovare Energetică a Pavilionului Central

 

Așadar, prima procedură de achiziție publică are o valoare totală fără TVA estimată de 5.094.662,73 lei, și conține modernizarea Punctului  Termic din cadrul spitalului, vizează lucrări precum: înlocuirea pardoselii existente cu una din beton armat și îngroșarea în zona fundațiilor pentru utilaje,  tencuielile interioare refăcute și înlocuite cu lavabil, refacerea hidroizolației, refacerea tencuielii exterioare, precum și a tencuielii decorative, trotuar perimetral de protecție, refacerea integrală a instalațiilor de gaz metan, energie electrică și încălzire termică. Termenul de realizare al lucrărilor este de 24 de luni de la data emiterii Ordinului de începere, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11.09.2023 15:00. Mai multe detalii în SEAP: SCN1129986.

 

Cea de-a doua licitație lansată de Consiliul Județean Sibiu, are o valoare totală fără TVA estimată de 53.487.487,72 lei, și constă în realizarea studiilor necesare, precum și renovarea energetică a Pavilionului Central din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie: proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului, precum și execuția lucrărilor de consolidare seismică, a lucrărilor de creștere a eficienței energetice, lucrărilor pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice, lucrărilor de recompartimentări interioare în vederea organizării optime a fluxurilor si circuitelor medicale, doar pentru clădirile în care se desfășoară activități medicale precum și montajul echipamentelor și instalațiilor . Durata contractului este de 27 luni de la data emiterii Ordinului de începere, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28.09.2023 15:00. Mai multe detalii regăsiți în SEAP: CN1058664.