Potențialul turistic al județului Sibiu a fost remarcat de ES domnul Reuven Azar, ambasador al Israelului în România, la puțin timp după numirea sa ca reprezentat diplomatic în țara noastră.
Alături de familie, diplomatul israelian a vizitat recent zona Bâlea, declarându-se cucerit de frumusețea locului și a oamenilor.
Oportunitățile în atragerea de turiști israelieni în județul Sibiu a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii găzduite azi, 3 noiembrie ac, alături de Excelența SA Reuven Azar, ambasador al Israelului în România. „Aveți un potential turistic exceptional pentru cei peste 2 milioane de israelieni ce aleg să călătorească în fiecare an în afara țării. Sunt oameni care călătoresc în special cu familiile și sunt interesați în primul rând de drumeții montane, gastronomie și diverse activități în aer liber”, este descrierea diplomatului israelian.
Am prezentat în cadrul întâlnirii și proiectul „Anii Drumeției”, dezvoltat de administrația județeană, destinat promovării ecoturismului în județul Sibiu, în cadrul căruia turiștii pot beneficia de diverse activități, de la drumeții și experiențe gastronomice locale, până la cicloturism și echitație, subliniând în același timp deschiderea față de cei ce doresc să descopere o parte din România aici, în județul Sibiu. Ofertele acestui program au fost considerate ca fiind atractive și pot fi cuprinse în baza de date a unui portal ce facilitează informarea turiștilor israelieni cu privire la destinațiile externe.
Un alt subiect al întâlnirii a făcut referire la oportunități de colaborare în domeniul transporturilor, oaspetele israelian arătând deschidere pentru a facilita întâlniri între operatori aerieni din țara sa și autorități române, spre a deschide noi rute spre România, inclusiv pe Aeroportul International Sibiu. Acest lucru ar facilita fluxul de turiști spre județul Sibiu, cât și al potențialilor investitori.
Discuțiile au mai vizat teme din domeniul sănătății, energiei regenerabile și agriculturii, oaspetele israelian arătând disponibilitatea mediului de afaceri din țara sa de a investi în acestea.
Vizita domnului ambasador Reuven Azar ne onorează și este utilă în contextul în care ne dorim să dezvoltăm turismul, economia și serviciile din județul nostru. Vrem să continuăm aceste discuții prin acțiuni concrete, mijlocind contactul dintre mediul de afaceri israelian și cel sibian. În domeniul sănătății, am identificat prosibilități de dezvoltare a bazei de date medicale a pacienților din județul Sibiu, pe care am implementat-o prin Proiectul „Portal Medical”, care este unica platformă de acest gen din România și de a cărei utilitate se bucură tot mai mulți cetățeni.