Podul peste pârâul Seviș de pe drumul județean 106 C Sibiu – Cisnădie a fost deschis astăzi circulației. Vechiul pod care avea doar două benzi a fost înlocuit cu un pod nou, cu patru benzi de circulație: două spre Cisnădie și două spre Sibiu.
Lucrările au fost executate de firma STRABAG SRL, cea care și-a adjudecat contractul de lucrări de proiectare și modernizare a DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, pe tronsonul cuprins între km 1+176 – 4+350, în vederea asigurării fluidizării circulației.
Urmează lucrările de modernizare și extindere a tronsonului de drum județean, între Cisnădie și Sibiu.