În plină Săptămână Europeană a Imunizării mi-am propus să aloc mai mult timp acestei teme și, mai ales, să înțeleg cum am ajuns aici, în secolul digitalizării și al informației științifice, să fim divizați de poziția pe care o avem față de vaccinuri în general și față de cel anti-COVID-19, mai ales.
Nu sunt printre cei care cred că suntem împărțiți în “deștepți” și ”proști” sau în “buni” și “răi”, mai degrabă aș zice că sunt printre cei care cred că merită tot efortul ca să înțelegi convingerile care sunt contrare cu ale tale.
Probabil, ca și voi, până ieri nu știam ca “vaccin” vine de la numele unui virus (Vaccinia), care se credea că produce variola, o boală cumplită, cu o rată de mortalitate de 30%, eradicată în 1977 în urma unei campanii mondiale de vaccinare. Numai în secolul al XX-lea, variola a făcut peste 300 de milioane de victime la nivel global.
Printre primii care au inoculat o persoană cu virusul variolei bovine (mult mai puțin periculos) pentru a o proteja de variola umană au fost englezii Benjamin Jesty și Edward Jenner (părintele vaccinologiei). Despre Jenner știm că în 1798 a folosit “variolarea”, adică a introdus fragmente de puroi uscat din pustulele de variolă în pielea unui pacient. Variolarea era folosita în China și India de sute de ani, iar călugării budiști beau cantități mici de venin de șarpe în tentativa de a deveni imuni la acesta. Americanii par că au învățat despre variolare de la sclavii africani. În timpul Războiului de Independență, George Washington a decis variolarea soldaților. A fost o decizie curajoasă, care s-a bazat pe constatarea simplă că variola ucidea mult mai mulți soldați decât urmările nedorite ale variolării. A fost, probabil, una dintre primele decizii importante în condiții de risc epidemiologic mortal în care Washington a ales corect “răul mai mic”. Astăzi știm că 2-3% dintre cei supuși variolării au făcut o forma gravă de variola
Apoi, Louis Pasteur, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a inventat vaccinurile împotriva rabiei si a holerei, ultimul bazat pe atenuarea bacteriei de holeră de pui. A fost începutul unei epoci noi, în care medicii au reușit să prevină îmbolnăvirea cu boli cumplite precum difteria, antraxul, ciuma, febra tifoidă, prin vaccinare. Pentru unele, virusul chiar a încetat să mai existe în mediul natural datorită vaccinării masive.
Din punct de vedere al siguranței, vaccinurile trebuie să respecte un standard foarte înalt, pentru ca se inoculează o parte a unui virus unor persoane sănătoase, pentru a le feri de boala și pentru că sunt administrate în masă. De aceea, probabil sunt cele mai “supravegheate” medicamente folosite astăzi. Monitorizarea și raportarea tuturor efectelor adverse ale vaccinurilor a început in SUA, care a implementat primul sistem global de raportare, folosit acum în întreaga lume. Știm astăzi câte reacții adverse sunt după administrarea unui vaccin tocmai pentru că procedura de vaccinare este intens supravegheată.
Vaccinul, ca modalitate de a proteja oamenii de boli cumplite și mortale, este considerat a fi invenția medicală care a salvat până acum cel mai mare număr de vieți. De la folosirea puroiului uscat am ajuns astăzi să avem vaccinuri care NU mai inoculează virus atenuat deloc, folosind tehnica ARN Mesager (precum vaccinul Pfizer) pentru a determina răspunsul imun al organismului. De la 2-3% reacții adverse grave (precum la variolare), am ajuns ca riscul de reacții grave să fie astăzi în unele cazuri mai mic de 1 la un milion. Ceea ce vedem catastrofic la televizor, de fapt susține aceste cifre: la aproximativ 7 milioane de doze în SUA au fost 6-7 cazuri de reacții adverse grave (probleme de coagulare), iar în România, la peste 4.500.000 doze administrate, avem 3 reacții adverse severe.
Și atunci, ne putem întreba pe bună dreptate, de unde atâta suspiciune și teamă?
Poate din 1998, când britanicul Andrew Wakefield a publicat un studiu care susținea că vaccinul ROR (anti-rujeola–oreion–rubeola) ar putea produce autism sau tulburări asociate la copii. Asta a alimentat, cum era și normal, reținerea și teama multor părinți din întreaga lume. Mai târziu s-a dovedit că studiul era falsificat, Wakefield fiind plătit de către oponenții vaccinării să-l publice. Drept urmare, I s-a retras dreptul de a mai practica medicina și studiul a fost retras din toate publicațiile, însă răul fusese deja făcut.
Speriați de o astfel de posibilitate, unii părinți au ales să nu-și mai vaccineze copiii, iar mișcarea numită în Anglia AntiVaxxer a luat amploare, alimentată fiind, mai ales, de teamă și de teoriile conspiraționiste.
Teama de reacții severe asupra propriului tău copil, asupra celor dragi sau chiar asupra ta sunt absolut normale! Nu trăim statistici, ci trăim viața de zi cu zi și dacă se nimerește să fii acel 1 la 1.000.000 care dezvoltă o reacție severă, pentru tine aproape că nu mai contează restul de 999.999 vieți protejate, contează doar tragedia în mijlocul căreia te trezești dintr-o dată. E de înțeles că ne gândim de două ori dacă să ne facem asta “cu mâna noastră”.
Desigur, dacă nefăcând vaccinul riscul ar fi zero, ar fi neobișnuit să ne supunem unui risc de îmbolnăvire, oricât de mic ar fi el. Din păcate, până acum în România 1 din 20 de români a făcut COVID-19 (peste 1.000.000 de cazuri) și peste 26.000 au murit (2,57%). Fără vaccinare și măsuri de distanțare, peste 5.000.000 de români ar înfrunta un risc mortal. În același timp, ne așteptăm ca mai puțin de 20 de români să facă o reacție adversă severă la vaccin.
Ca și George Washington în Războiul de Independență American, va trebui să învățăm să comparăm beneficiile cu riscurile și să luăm o decizie înțeleaptă.
Pentru mine și ai mei, decizia a fost să ne vaccinăm cu toții și am făcut-o!
La Sibiu revenim împreună la NORMAL! Pune și tu umărul!