Teren de sport pentru elevii Școlii Speciale din Mediaș. Va fi deschis și copiilor din comunitate

Consiliul Județean investește peste 720 mii lei, fără TVA, pentru amenajarea unui teren de sport multifuncțional în incinta Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Mediaș. În Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost postat anunțul de achiziție directă, iar până pe data de 27 iulie ac firmele de construcții sunt invitate să depună oferte la registratura instituției sau prin e-mail [email protected].

Potrivit documentației tehnice, terenul va avea o lungime de 40 m și o lățime de 20 m, urmând a fi folosit pentru fotbal, baschet sau tenis. Vor fi achiziționate porți, coșuri de baschet și fileuri de tenis.

Avem o veste bună și pentru copiii din Mediaș: vor putea folosi acest teren după ce elevii școlii speciale își vor încheia programul. Mișcarea înseamnă sănătate, iar copii au nevoie de spații sigure în care să poată face sport.

Pe lângă lucrările propriu-zise la suprafața de joc, vor fi realizate împrejmuiri,  trotuare de acces, sisteme de colectare a apei pluviale și de iluminat și amenajate spații verzi.

La CSEI Mediaș sunt înscriși aproximativ 140 de elevi cu diferite deficiențe mintale și locomotorii. Copiii provin atât din municipiul Mediaș, precum și din localitățile învecinate: Copșa Mică, Târnava, Agârbiciu, Valea Viilor, Brateiu sau Nemșa.

Printr-un proiect din fonduri nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Consiliul Județean Sibiu a modernizat și dotat clădirile CSEI Mediaș, crescând numărul sălilor de clasă de la 14, la 22. Au fost amenajate o sală multisenzorială, cabinete medicale și de kinetoterapie, instalate sisteme fotovoltaice, panouri solare pentru apă caldă, înlocuite centrala termică, instalațiile electrice și de alimentare cu apă și canalizare.

Investiția a fost finalizată în 2024 și s-a ridicat la 3,82 milioane lei, fără TVA.