Cercetarea în domeniul neuroștiințelor a devenit posibilă la Sibiu prin amenajarea, dotarea și punerea în funcțiune a trei laboratoare de specialitate în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda”. Printr-o investiție ce depășește 1,2 milioane de lei a fost înființată o nouă structură, denumită Centrul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe, în care, alături de cele 3 laboratoare, mai funcționeză un cabinet de evaluare a pacienților și o sală de studiu și pregătire profesională a personalului medical.
Laboratoarele sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, cum este cazul sistemului de stimulare electromagnetică, singurul aparat de acest tip din România. Un alt echipament ce utilizează tehnologie de vârf este stimulatorul de electroterapie convulsivă, al doilea din țară după cel existent la Spilatul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București.
Lista noilor echipamente este completată de un encefalograf cât și de un sistem creier-calculator utilizat în tehnica neurofeedback-ului. Practic, activitatea creierului este reglată prin intermediul unor stimuli, rezultatul fiind vizibil în timp real pe un monitor amplasat în fața pacientului.
Avantajul noilor tehnologii este că reduce substanțial medicamentația clasică, fiind promovate tratamente alternative, non-invazive, cu efecte secundare reduse. Între afecțiunile ce pot fi tratare se numără depresia, anxietatea, ADHD, stresul sau autismul, atât la persoanele adulte cât și la copii.
Pasul pe care colectivul Spitalului Cinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda” l-a făcut în direcția cercetării este urmarea firească a activității deosebite din ultimii ani a acestei instituții. Se încearcă noi terapii, moderne, ce presupun personal calificat, dar și echipamente de ultimă generație. Mă bucură faptul că Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu sprijină activitatea de cercetare, rezultatele colabărării aducând plus valoare actului medical cât și beneficii directe pacienților, prin stabilirea unui diagnostic precis și tratament optim.
Evenimentul de lansare a Centrului de Cercetare Științifică în Neuroștiințe a avut loc pe 9 decembrie ac, în prezența doamnei Daniela Cîmpean – președinta CJ Sibiu, a domnilor Sorin Radu – rectorul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, Lucian Paziuc -președintele Asociației Spitalelor Pubice de Psihiatrie, Florin Neag – managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu precum și numeroși reprezentanți ai altor spitale de psihiatrie din țară.
Pentru susținerea activității unității spitalicești, Consiliul Județean Sibiu derulează în prezent o amplă lucrare de relocare și extindere a Ambulatoriului pentru Adulți, a cărei valoare este de aproximativ 10,7 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din Programul Operațional Regional 2014-2022, cât și din bugetul propriu.
De asemenea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi eficientizate energetic Ambulatoriul pentru Copii și Pavilionul Central, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 6,6 milioane de lei.