Consiliul Județean Sibiu lansează în dezbatere publică ghidurile pentru accesarea de finanțări pentru proiecte culturale, comunitare, sportive, educative și de tineret care se vor desfășura în anul 2021 în județul Sibiu. 2021 și 2022 sunt ani tematici dedicați drumeției și conservării valorilor naturale ale județului Sibiu, ca priorități transversale în toate domeniile finanțate. Tipurile de activități eligibile includ, în funcție de agendă, atragerea copiilor și tinerilor spre practicarea drumeției, elaborarea de studii și cercetări privind valorile culturale și naturale, susținerea artei inspirate din natură, îmbunătățirea și promovarea itinerariilor naturale și culturale existente, precum și dezvoltarea de noi trasee. Pentru a descuraja concentrarea proiectelor în marile orașe, proiectele care se desfășoară în afara municipiilor vor primi punctaj mai mare.
Având în vedere dificultățile cu care s-au confruntat în ultimul an unitățile școlare, pe lângă cele patru domenii de finanțare existente, Consiliul Județean Sibiu vine în sprijinul dezvoltării educației în județul Sibiu și prin Agenda Educațională. Prin această agendă se vor finanța programe, proiecte şi acţiuni educaţionale derulate de către unitățile de învățământ preuniversitar din mediul rural și mic urban în Judeţul Sibiu, cu accent pe mișcare în aer liber.
Suntem și în acest an într-un context marcat de pandemie și activitățile pe care le vom putea realiza trebuie să țină cont de două condiții: să se desfășoare cât mai mult în aer liber și fără mari aglomerații. În acest context, natura este salvarea noastră. Aș vrea să vedem în Anii Drumeției o încurajare în plus de a face ceea ce oricum știm că este bine și sănătos pentru noi și pentru mediu. Să valorificăm șansa extraordinară că trăim aproape de bogății naturale pe care alții în Europa nu le mai au.
Consiliul Județean Sibiu invită promotorii de proiecte interesați la o serie de dezbateri publice pentru a îmbunătăți ghidurile de finanțare și cadrul aferent dezvoltării proiectelor. Dezbaterile sunt și o bună ocazie de a solicita clarificări și asistență pe parcursul elaborării cererilor de finanțare. Dezbaterile publice se vor desfășura în sistem on line prin aplicația Teams, după următorul calendar:
- 16 martie 2021, orele 10-11- Agenda Educațională
- 17 martie 2021, orele 13-14- Agenda Sport
- 17 martie 2021, orele 14-15- Agenda pentru Tineret
- 18 martie 2021, orele12-13- Agenda Culturală și pentru dezvoltarea Comunității
Înscrierea participanților la dezbateri se va realiza prin transmiterea unui e-mail pe adresa [email protected].
Scopul acestor dezbateri este de a oferi oportunitatea tuturor celor interesați de a transmite propuneri și sugestii, dar și de a oferi detalii celor care vor să obțină mai multe informații cu privire la finanțările susținute de Consiliul Județean Sibiu. Toate propunerile și sugestiile de modificare a celor 5 ghiduri se vor transmite și în scris pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 31 martie 2021, ora 16:00.
Anii 2021 și 2022 au fost declarați de Consiliul Județean Sibiu Anii drumeției. În județul nostru se va desfășura evenimentul internațional Eurorando. De aceea Consiliul Județean Sibiu încurajează organizarea de evenimente ce au în prim plan: drumeția, încurajarea mișcării în aer liber, sănătate și promovarea valori. Aceste proiecte se vor puncta cu prioritate.
Variantele propuse de către Consiliul Județean Sibiu a ghidurilor de finanțare pot fi consultate pe site- ul www.cjsibiu.ro la următoarele link-urile
- Ghidul de finanțare pentru structurile sportive de drept privat:
https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/02/Ghid-sport-26022021.pdf
- Regulamentul de finanțare pentru structurile sportive de drept public:
https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/02/Regulament-sport-26022021.pdf
- Ghidul de finanțare pentru agenda cultură și dezvoltare a comunității locale:
https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/02/Ghid-cultura-si-comunitate-februarie-2021.pdf
- Ghidul de finanțare pentru agenda de și pentru tineret:
- Ghidul pentru finanțare pentru pentru programe, proiecte şi acţiuni educaţionale derulate de către unitățile de învățământ preuniversitar din mediul rural și mic urban în Judeţul Sibiu