Consiliul Județean Sibiu a început lucrările la pista de biciclete dintre Avrig și Mârșa

 

  • Termen de finalizare: aprilie 2023
  • Valoarea lucrărilor de execuție: aproximativ 6,8 milioane lei

 Consiliul Județean Sibiu anunță începerea lucrărilor pentru amenajarea pistei de biciclete de pe drumul județean DJ 105 G, între localitățile Avrig și Mârșa. Circulația rutieră nu este afectată, lucrările efectuându-se în afara carosabilului.

Pista de biciclete este prevăzută cu rigole betonate și va fi amenajată pe ambele sensuri ale drumului județean, lungimea pistei fiind de 2 km pe fiecare sens. Valoarea lucrărilor de execuție, realizate firma TOTAL NSA AG CONSTRUCT, este de 6.816.800,74 lei cu TVA. Conform contractului, lucrările trebuie finalizate în termen de 12 luni.

Într-un context în care ne dorim să devenim un județ cât mai verde și să încurajăm transportul cu mijloace alternative, începem lucrările la pista de biciclete dintre Avrig și Mârșa. Este un proiect important atât pentru comunitatea din zonă, cât și pentru dezvoltarea economică a județului din punct de vedere al turismului. Țara Făgărașului, implicit orașul Avrig, este una dintre cele mai frumoase zone turistice, cu multe atracții, iar o plimbare pe bicicletă va oferi cu siguranță o experiență de neuitat turiștilor.

Această investiție se realizează în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa, orașul Avrig”, derulat în parteneriat cu Primăria orașului Avrig (lider de proiect), prin intermediul fondurilor europene atrase prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul prevede și realizarea de lucrări pentru reabilitarea și modernizarea grădiniței, școlii și a sălii de sport din localitatea Mârșa, precum și dotarea acestora cu echipamente, investiții derulate de către Primăria Orașului Avrig. Valoarea totală a proiectului este de 24.095.776,80 lei cu TVA.