Începând cu 1 iulie 2021, Compania Lufthansa va relua frecvența zilnică a zborurilor Sibiu – Munchen urmând ca în programul de operare aferent sezonului de iarnă 2021 să atingă un nivel de 12 frecvențe săptămânale.
Consiliul Județean Sibiu și Deutsche Lufthansa AG au încheiat, zilele acestea, contractul de acordare a ajutorului financiar în baza Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene în contextul crizei economice generate de pandemia COVID–19, autorizată de Compania Europeană prin Decizia nr. SA59156, emisă la 20.11.2020.
Compania aeriană Deutsche Lufthansa AG a fost prima companie care a accesat această măsură de sprijin ca urmare a publicării anunțului de către Consiliul Județean Sibiu. Obiectivul principal al acestei scheme este acela de restabilire graduală a cererii în ceea ce privește relansarea traficului la și de la Aeroportul Internațional Sibiu, precum și de a minimiza impactul economic resimțit puternic de către industria aviatică provocat de pandemia COVID-19.
Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat al Comisiei Europene a constituit o pârghie în asigurarea unei redresări mai rapide a acestui sector afectat în urma pandemiei, menținând totodată condițiile de concurență echitabile pe piața unică. Schema de ajutor încurajează companiile aeriene să aloce un minim de 50% din capacitatea avută în anul 2019 pentru a o putea accesa. Iată că în cel mai scurt timp am putut semna un prim contract cu compania aeriană germană Lufthansa și sperăm că vor urma și alte contracte. În cazul companiei Lufthansa, aceasta și-a asumat o capacitate de operare la și de la Aeroportul Internațional Sibiu de 65% față de capacitatea alocată în anul 2019 și va primi câte 1,3 Euro pentru fiecare din cele 101.160 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie.
Consiliului Județean Sibiu este proprietarul, finanțatorul și autoritatea tutelară a Aeroportului Internațional Sibiu RA.