Bugetul județului Sibiu pe 2023: creștere pe secțiunea Dezvoltare

  • Valoarea bugetului votat de consilierii județeni este de 584,02 milioane lei
  • 84 % din bugetul de dezvoltare este asigurat din fonduri europene și guvernamentale

 Joi, 2 februarie 2023, Consiliul Județean Sibiu a aprobat bugetul local al județului Sibiu, bugetul împrumuturilor interne, bugetul fondurilor externe nerambursabile și bugetele instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local pe anul 2023.

O creștere semnificativă se înregistrează la capitolul fonduri europene din care este finanțată dezvoltarea, anul acesta procentul reprezentat de fondurile externe fiind de 84%, comparativ cu 58% cât au fost anul trecut.

Trendul pe care ni-l asumăm este cel de a spori, de la an la an, sumele acordate dezvoltării și de a scădea, prin eficientizare, cele alocate funcționării. Spre exemplificare, în 2021 am avut aproape 39% din buget destinat dezvoltării, iar în acest an a depășit 50%. Este un principiu sănătos, bazat pe o bună gestionare a resurselor de care dispunem, cât și a celor pe care dorim să le accesăm prin finanțări europene sau naționale.

Veniturile totale estimate în anul 2023 sunt de 545,187 milioane lei, deficitul bugetar, în cuantum de 38,83 milioane lei, fiind acoperit din excedentul bugetar al anilor precedenți.

Consiliul Județean Sibiu se va focusa pe continuarea celor trei proiecte majore, ce vizează domeniile Sănătății, Transporturilor și Protecției Mediului:

  • Construire Spital Clinic Județean de Urgență (studiu de fezabilitate (SF), proiect tehnic (PT) și consultanță)
  • Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Sibiu (SF, Consultanță, Asistență Tehnică, PUZ/PUD, alte studii)
  • Varianta Ocolitoare Sibiu Sud (SF + PT)

Totodată, Consiliul Județean Sibiu asigură dezvoltarea infrastructurii județene, accesând diverse programe cu finanțare europeană și națională.

Prin PNRR, vor fi finanțate:

  • Utilizarea eficientă, durabilă și incluzivă a energiei în sediul Consiliului Județean Sibiu
  • Renovare energetică Pavilion Central din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu”
  • Renovare energetică a secției Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu
  • Renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Tot prin PNRR, au fost depuse spre finanțare:

  • Consolidare seismică și renovare energetică a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Dumbrăveni
  • Consolidare seismică și renovare energetică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu
  • Renovare energetică a clădirii Policlinicii Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu
  • Investiții în infrastructura existentă a Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate copii
  • Investiții în secția de terapie intensivă pentru nou- născuții din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu
  • Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Finanțări europene pentru Sănătate (Programul Operațional Regional):

  • Investiții în infrastructura existentă a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate adulți
  • Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (3 pavilioane având o suprafață utilă desfășurată de 21.300,57 mp)

Finanțare guvernamentală pentru Sănătate:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – Secția Clinică de Neurologie: Reabilitare, modernizare, echipare

Finanțări europene pentru infrastructura de transport:

  • Modernizarea DJ 106 B Ocna – Loamneș – Șoroștin – Țapu
  • Proiectare pentru Modernizarea DJ 106 A – Sibiu – Păltiniș – Șanta – DJ 106 N – Cabana Gâtul Berbecului -DJ 106 P – DJ 105 G – Râu Sadului – Tălmaciu – Avrig – DN 1 (Bradu) – DJ 104 F –Săcădate – Glâmboaca – Colun – Nou Român –int. DJ 105
  • Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa, orașul Avrig – infrastructură rutieră și pistă biciclete
  • Amenajare pistă de biciclete Sibiu – Rășinari, relocare utilități
  • Construire pistă de biciclete Sibiu – Cisnădioara, relocare utilități (SF)
  • Construire pistă de biciclete Sibiu – Ocna Sibiului, relocare utilități (SF)
  • Construire pistă de biciclete Sibiu – Poplaca – Orlat – Cristian, relocare utilități (SF)

Prin Programul „Anghel Saligny”, vor fi finanțate:

  • PT + execuție construire pod nou pe DJ 104 E Somartin – Arpasu de Jos la km 4+739
  • PT + execuție reabilitare pod DJ 105 H Arpașu de Sus km 5+382
  • PT + execuție construire pod pe DJ 104 F Săcădate – Nou Român la km 24+400
  • PT + execuție Construire pod nou pe DJ 104 E Somartin – Arpasu de Jos la km 3+420
  • Construire pod pe drumul județean DJ 105 G, km 20+500, Sadu, și relocare utilități
  • DJ141C- limită județul Alba – Broșteni – Bogatu

Fonduri europene pentru investiții în domeniul Social și învățământ special:

  • Realizare Căsuțe de Tip Familial (CTF) și Centre de zi
  • Orlat – 2 CTF și 1 Centru de Zi
  • Turnu Roșu – 2 CTF și 1 Centru de zi
  • Prichindelul – 2 CTF și 1 Centru de zi
  • Orlat – 1 CTF
  • Gulliver – 2 CTF
  • Reabilitarea termică, eficientizarea şi optimizarea energetică a Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni.
  • Reabilitarea, Modernizarea și Dotarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș
  • Reabilitarea, Modernizarea și Extinderea Școlii nr. 22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu

Învestiții în domeniul Cultural & Turism:

  • Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneo-climaterică Ocna Sibiului
  • Dezvoltare turistică în stațiunea balneo-climaterică Bazna
  • Restaurarea și valorificarea turistică a Bisericii Azilului din Sibiu (Actualizare DALI + PT)
  • Restaurarea și defuncționalizarea sediului istoric al Bibliotecii Județene ASTRA pentru creșterea accesibilității publicului (Actualizare DALI)
  • Recuperarea identității culturale a monumentului istoric Castelul Turnu Roșu din Boița – Poarta de sud a Transilvaniei

 

Cele trei mari priorități ale Consiliului Județean Sibiu sunt și cele mai necesare și dorite investiții de către sibieni: Noul Spital Județean – aflat în faza de desemnare a constructorului, Varianta Ocolitoare Sibiu Sus – pentru care se realizează Studiul de fezabilitate, și, nu în ultimul rând, dezvoltarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Sibiu, pentru care, zilele următoare, vom depune cererea de finanțare. Acestora li se adaugă și alte investiții ce au ca scop principal creșterea calității vieții pentru locuitorii județului Sibiu, cât și eficientizarea activității în instituțiile pe care le coordonăm.

 

Structura bugetului pe domenii prioritare:

  • DRUMURILE JUDEȚENE (care însumează 964,37 km) – 145,25 milioane lei:

-pentru Dezvoltare: 121,45 milioane lei

-pentru Funcționare: 23,80 milioane lei

  • SĂNĂTATEA pentru care s-au alocat 95,78 milioane lei:

pentru Dezvoltare: 93,80 milioane lei

pentru Funcționare: 1,98 milioane lei

  • ASIGURĂRILE ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ – 161,11 milioane lei:

pentru Dezvoltare: 39 milioane lei

pentru Funcționare: 122,11 milioane lei

  • CULTURA, SPORTUL și acțiunile destinate TINERETULUI78,43 milioane lei:

-pentru Dezvoltare: 7,59 milioane lei

-pentru Funcționare: 70,84 milioane lei

  • AEROPORTUL (pentru transferuri, deschideri de noi rute și rata de capital)13,87 milioane lei:

pentru Dezvoltare: 2,37 milioane lei

pentru Funcționare: 11,50 milioane lei

 

PROGRAMUL de INVESTIȚII publice al Consiliului Județean Sibiu, pentru anul în curs și pentru următorii 3 ani, poate fi consultat pe site-ul instituției:

https://www.cjsibiu.ro/evenimente/ordine-de-zi-a-sedintei-extraordinare-a-consiliului-judetean-sibiu-din-data-de-2-februarie-2023-ora-1500/, anexele 5, 5.1 și 5.2: