Administrații mai puternice, comunități mai unite: rezultatele proiectului „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun!”

  • 80 de funcționari din Republica Moldova au beneficiat de formare profesională și vizite de studiu în județul Sibiu

De astăzi, în administrația publică a Republicii Moldova, 80 de oameni sunt mai bine pregătiți să transforme în realitate investițiile atât de dorite de comunitățile pe care le reprezintă. Moldova are nevoie urgentă de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii, iar parcursul european asumat de cetățeni le va permite să acceseze finanțări nerambursabile și să aducă schimbările mult-așteptate.

Consiliul Județean Sibiu a încheiat cu succes activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun!”, implementat în parteneriat cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM). Proiectul a avut ca obiectiv principal creșterea competențelor profesionale ale funcționarilor publici din Republica Moldova în domeniul accesării și gestionării fondurilor nerambursabile.

80 de funcționari publici din raioanele Dondușeni, Criuleni, Florești, Soroca și Strășeni au participat la sesiuni de formare teoretică și practică dedicate procedurilor de accesare a fondurilor nerambursabile, planificării și implementării proiectelor. Programul de instruire a fost completat de vizite de studiu la mai multe investiții realizate de Consiliul Județean Sibiu prin finanțări europene, unde participanții au avut ocazia să observe direct rezultatele concrete ale unei administrări eficiente a resurselor nerambursabile.

La rândul său, Constantin-Valentin Răducanu, director general cu atribuții de secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a subliniat importanța parteneriatului cu administrația publică a județului Sibiu: „Pentru al treilea an consecutiv, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova reușește să finanțeze inițiative importante ale Consiliului Județean Sibiu. Proiectul „ Pod peste Prut – personal instruit pentru viitor mai bun!” răspunde unei nevoi reale în Republica Moldova – consolidarea capacității administrației publice în contextul parcursului european al țării. Cei 80 de angajați din administrația publică locală, din cinci raioane partenere, au beneficiat de instruire practică și utilă pentru accesarea fondurilor nerambursabile. România are experiența necesară pentru a susține acest proces. Salutăm implicarea autorităților din județul Sibiu, care oferă un exemplu de cooperare eficientă și durabilă. Felicitări Consiliului Județean Sibiu pentru viziune și consecvență!

Proiectul „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun!” a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, cu o contribuție nerambursabilă de 400.000 lei, la care se adaugă cofinanțarea Consiliului Județean Sibiu în valoare de 20.000 de lei.

Prezenți la Sibiu în perioada 7 – 15 octombrie ac, oaspeții moldoveni au urmat și absolvit cursul de manager proiect și au vizitat o parte a investițiilor realizate de Consiliul Județean Sibiu din fonduri europene nerambursabile: Aeroportul Internațional Sibiu, Centru Școlar de Educație Incluzivă „Delia Stoicescu”, o serie de pavilioane medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.