Consiliul Județean Sibiu a marcat Ziua Mondială a Sănătății Mintale printr-un eveniment dedicat tinerilor și specialiștilor în domeniu

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, Consiliul Județean Sibiu a găzduit un eveniment special la sediul instituției, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului medical și educațional, precum și peste 200 de elevi și studenți din Sibiu. Evenimentul a fost dedicat dialogului deschis despre sănătatea emoțională, prevenția tulburărilor mintale și importanța sprijinului comunitar pentru tineri.

În deschiderea sesiunii au adresat mesaje de salut Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, președinte elect al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Horațiu Cojocaru, director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu și Florin Neag, manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

Evenimentul l-a  avut ca invitat de onoare pe Excelența Sa Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe, care a transmis tinerilor un mesaj despre echilibru interior, curaj și responsabilitate într-o lume aflată în continuă schimbare.

Prin acest eveniment vrem să conștientizăm întreaga comunitate asupra importanței sănătății mintale. Ea nu ține doar de spitale sau specialiști, ci de fiecare dintre noi, de felul în care alegem să fim unii pentru alții. Sănătatea mintală începe acasă, în ascultare, în răbdare, în curajul de a spune nu sunt bine, dar încerc. Doar așa putem construi o comunitate în care empatia și grija devin parte din firescul fiecărei zile.

Programul a inclus prezentări, momente interactive și dezbateri moderate de specialiști în psihiatrie și psihologie, care au subliniat importanța recunoașterii timpurii a semnelor de dezechilibru emoțional și a accesului la servicii de suport.

Prin organizarea acestui eveniment, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini inițiativele dedicate sănătății mintale și de a promova colaborarea între instituțiile medicale, educaționale și comunitare, în beneficiul întregii comunități sibiene.