- Copiii vor învăța și cum să cultive legume
Prin Programul pentru Școli al Uniunii Europene, Consiliul Județean Sibiu a început distribuirea de fructe, legume, produse lactate și miere către cei peste 43.000 de copii din grădinițele și școlile județului Sibiu.
Scopul programului este de a promova în rândul copiilor alimentația sănătoasă, bazată de consumul de fructe, legume, miere și produse lactate, atât de necesare pe perioada creșterii datorită aportului de vitamine.
Odată cu distribuirea alimentelor către copii, profesorii le vor explica măsurile de prevenire a risipei de mâncare.
Valoarea proiectului este de 1,73 milioane lei și se va derula în 254 de unități școlare din județul Sibiu, până pe data de 7 iunie 2024, în cadrul Programului pentru Școli al României.
Fiecare părinte vrea pentru copilul său tot ceea ce este mai bun, în special când vine vorba despre alimentație. Încurajăm atât consumul de fructe, legume și lactate, cât și mierea ca alternativă la acel „ceva dulce” pe care copiii îl cer insistent părinților. Avem o preocupare constantă în ceea ce privește alimentația corectă, iar în anul 2019, am realizat „Ghidul unui stil de viață sănătos”, publicat atât pe saitul instituției, cât și pe gusturisibiene.ro, proiect completat prin numeroase workshop-uri cu elevi pe care le-am găzduit la sediul Consiliului Județean.
Fiecare copil va primi: 2 tipuri de legume, 3 tipuri de fructe, 100 gr. telemea de vacă și 75 gr. miere polifloră.
De asemenea, copiii vor primi jardiniere cu pământ și semințe de legume, putând astfel să constate practic felul în care o sămânță devine plantă.