CJ Sibiu a semnat contractul de finanțare europeană
La începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare europeană pentru realizarea proiectului ”Reabilitarea termică, eficientizarea și optimizarea energetică a Centrului pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 5.632.686,13 lei cu TVA.
Termenul de finalizare al lucrărilor este de 12 luni de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor.
Obiectivul principal al proiectului este de a sprijini tranziția către o economie cu emisii mai scăzute de carbon, dar și de a gestiona inteligent energie, implicit cea din surse regenerabile, în infrastructurile publice. Astfel, corpul B al centrului va beneficia de următoarele lucrări de reabilitare:
• lucrări de izolare termică a clădiri (anvelopare, înlocuire tâmplărie), la exterior și interior;
• refacerea instalației de iluminat – corp B;
• refacerea sistemului de încălzire (montare centrală termică cu peleți)- corp B;
• introducerea de sisteme alternative de producere a apei calde (panouri solare);
• implementare sistem descentralizat de ventilație cu recuperare de căldură;
• reparații structurale (consolidare, tratare antiigrasie, etc. );
• reparații cosmetice (ignifugare, finisaje interioare , înlocuire tâmplărie etc.);
• reparații funcționale (colectare/evacuare ape fluviale, refacere instalații interioare, trotuar de gardă).
Continuăm să implementăm proiecte care contribuie la un mediu sănătos și sustenabil, precum și la creșterea calității actului medical. Modernizarea centrelor de asistență este o preocupare importantă pentru Consiliul Județean Sibiu. Acestea trebuie să ofere servicii de calitate, la standarde europene.”- Daniela Cîmpean
președintă CJ Sibiu. Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni este un
centru rezidențial care oferă servicii de găzduire, asistență medicală, îngrijire și recuperare persoanelor adulte cu dizabilități. La ora actuală, centrul găzduiește 50 de persoane adulte.
Clădirea în care își desfășoară activitatea a fost construită în anul 1896 sub domnia împărătesei Maria Tereza, având funcțiunea inițială de pușcărie. Aceasta este compusă din două corpuri care sunt legate între ele printr-un pasaj.